Filmele astea horror o să bage frica de Dumnezeu în tine

În vechea luptă teologică dintre bine și rău, credinciosului umil i se cere să-și întărească sufletul și să ducă o viață spirituală, evlavioasă, pentru a evita ispita constantă a imoralității. O cerință ușoară, nu?

Astfel de dinamici intense și dramatice au influențat filmele de groază de la bun început; corupția morală, ritualurile păgâne și demonismul au devenit metode ușoare de a terifia publicul. De asta au ajuns la modă filmele despre exorcizări, de exemplu.

Filmele astea au oferit unei societăți adesea modelate de constrângerile religiei, senzația alarmantă, dar exuberantă, de a atinge ceva necurat. 

Cu toate astea, nu fiecare operă de ficțiune care are demoni sau oameni care încalcă cele zece porunci poate fi considerată „horror religios”. Povestea trebuie să se lupte cu ideea de credință, în care personajele își testează decizia de a lupta pentru ceva sfânt, care încă nu le oferă niciun semn clar divin de validare. Adesea, personajele din horror-ul religios se vor îndoi de existența unei puteri binefăcătoare sau de propria vrednicie de a o servi. 

Acestea fiind spus, iată cele mai bune filme de groază religioase care să bage frica de Dumnezeu în tine. 

În probabil cel mai cunoscut film al lui William Friedkin, un preot tânăr, care de obicei consiliază alți clerici care suferă de crize de credință, trebuie să exorcizeze un demon mesopotamian dintr-o fată.

Orice film cunoscut drept „cel mai înfricoșător film al tuturor timpurilor” este sortit să fie respins de generații succesive ca fiind „plictisitor ca naiba”. În timp ce sperieturile (încă foarte bune!) din filmul cu posedare al lui Friedkin s-ar putea să nu mai nască urlete/plânsete/vomă în cinematografe (vom ști asta cu siguranță când Exorcistul va avea a 50-a aniversare luna viitoare), e greu să nu fii afectat de bogata sa poveste umană - o raritate în horror-ul modern. 

Această capodoperă britanică, debutul regizoral al lui Rose Glass, demonstrează cât de valoroasă este perspectiva feminină în horror-ul religios. Se așteaptă ca femeile din instituțiile religioase să fie de o pietate și o servitudine de neclintit, lucru care duce la reprimarea majorității dorințelor naturale.

În film, o călugăriță catolică pe nume Maud (Morfydd Clark) îngrijește o dansatoare americană bolnavă în casa sa de pe malul mării și devine obsedată de ideea de a-i salva sufletul înainte să moară. Saint Maud este fascinat de psihologia religiei și argumentează că da, puterea credinței poate fi erotică, dar și destabilizatoare. Când realizezi cât de mult sunt dispuși unii credincioși să se implice, Saint Maud face corpul uman să se simtă îngrijorător de fragil.

Tipul celtic de păgânism din acest film de groază pare că există strict ca să ofenseze polițiștii creștini devotați care au fost trimiși să găsească o școlăriță dată dispărută pe o insulă izolată din Scoția.

Sergentul Neil Howie este oripilat de profesorii care arată copiilor simboluri falice, de sexul exhibiționist care are loc în cimitire și, bineînțeles, de copiii care sunt sacrificați pentru garanția unei bune recolte. Horror-ul folk febril din The Wicker Man se simte incredibil de exploatator, de parcă ar obține multă plăcere amețitoare din enervarea intenționată a moraliștilor creștini. 

Debutul actoricesc din 2015 al Anyei Taylor-Joy s-ar putea să fie în continuare cel mai bun rol al ei. Joacă rolul celui mai mare copil dintr-o familie de puritani, alungat din așezarea lor din Noua Anglie în pustietate, unde forțele malefice așteaptă să le violeze siguranța și sănătatea mintală.

Puritanii au fost creștini care au părăsit Marea Britanie gândindu-se că reformele protestantismului englez erau încă prea aproape de catolicism, așa că au colonizat regiuni de pe Coasta de Est a Americii sub credința că meritau să se stabilească și să profite de acel pământ.

Filmul lui Robert Eggers înțelege un adevăr murdar despre comunitățile religioase zeloase - mai degrabă ar arunca oamenii în fața răului decât să-i protejeze dacă nu sunt de acord cu doctrina lor. Familia crede că chinul lor este o consecință directă a păcatelor lor, care o împinge profund într-o nebunie extraordinară. 

Filmul ăsta de groază are loc aproape exclusiv în timpul unei shemira evreiască, unde Yakov, un fost evreu ortodox, este însărcinat să supravegheze un cadavru al unui supraviețuitor al Holocaustului ca să nu fie luat de spirite malefice. Aparent, trauma lui Yakov și credința confuză îl fac vulnerabil la interceptarea spiritelor demonice, iar noaptea e plină de atacuri spirituale claustrofobe, halucinogene și neîncetate care încearcă să provoace credința și sănătatea mintală a tânărului. 

O reprezentare autentică a dificultății de a părăsi o credință strictă, The Vigil este unul dintre filmele de groază religioase care te mișcă datorită empatiei pe care o simți profund pentru cei care n-au găsit niciodată o eliberare spirituală completă în Dumnezeu.

Refăcut în 2017, acest film indonezian de categoria B își arată clar intenția religioasă: este un instructaj moral, care spune indonezienilor că dacă se opresc din a mai practica Islamul, cum face o familie îndoliată la începutul filmului, Satana îi va bântui și ucide.

Este o propagandă în stilul lui Dario Argento, cu vizualuri exagerate și indicii sonore care amintesc de extremele din filmele horror din anii 80. Rămâne o perspectivă bună asupra cinematografiei de gen din Asia de Sud-Est, unde mesajele ascunse, pro-creștine, din spatele lucrurilor precum universul Conjuring sunt înlocuite cu cele islamice.

Un film înviorător de deschis și cu notă de predică, Satan's Slave nu se teme să spună lucrurilor pe nume: mai multe personaje opresc povestea ca să explice unui băiat bântuit că trebuie să-l idolatrize în continuare pe Dumnezeu. 

Este un film de groază? Sau o dramă istorică explozivă? Sau cea mai bună comedie britanică realizată vreodată?

Povestea fictivă a lui Ken Russell despre un preot francez adevărat executat pentru că a fost corupt de Satana este cumva toate trei la un loc. O mânăstire reprimată din punct de vedere sexual este plină de viziuni înfiorătoare și explicite despre antihriști și devianță, lucruri care-i fac pe cei din interior să izbucnească cu acuzații de posedare și vrăjitorie la adresa părintelui Grandier.

The Devils este un fel de rollercoaster senzual și sălbatic care te face să tremuri și-și justifică locul pe lista asta. Are reprezentări adesea violente ale puterii de corupție a religiei, care încă e de actualitate și controversată în prezent.