cum recunosti in persoana narcisista, ce e  personalitate narcisica
Relație

Cum îți dai seama că ești într-o relație cu un narcisist

Ghidul VICE pentru narcisism.

Dacă deschizi o carte de istorie și citești despre oamenii dintr-o anumită eră, despre viețile și relațiile lor, îți garantez că în zece minute vei da peste niște narcisiști. Istoria umanității e presărată cu tirani, dictatori, abuzatori și invadatori. Crezi că oamenii ăia aveau empatie? Mă super îndoiesc. Poate că în ziua de azi nu ne mai dăm cu bâta în cap unii altora, dar tot ne abuzăm psihologic.

Publicitate

Ca autoare și psiholog, studiez subiectul narcisismului de douăzeci de ani și mă interesează mai ales cum îi afectează acest stil de personalitate pe alți oameni. Am fost terapeutul multor persoane care au fost în relații cu persoane narcisiste sau care au crescut cu un părinte narcisist și am publicat multe cărți despre descoperirile mele.

Foarte mult timp, lucrările mele au fost considerate de nișă. Dar după 2016, când narcisistul de Donald Trump a ajuns președinte, toată lumea a devenit interesată de narcisism și despre cum poate fi gestionat comportamentul unei persoane narcisiste, iar temernul de narcisisim, care nu prea era pomenit înainte, a început să apară des în discursul public. Acum, după părerea mea, e mult prea folosit și e prost înțeles.

De aceea am creat acest ghid pentru narcisism, ca să te ajut să identifici narcisismul și să te protejezi dacă ai o relație cu o persoană narcisistă.

Ce este narcisismul?

Narcisismul e un tip de personalitate, nu o tulburare psihică sau un diagnostic psihiatric. Se caracterizează prin empatie scăzută, grandomanie, egocentrism, sentimentul nefondat că ți se cuvine orice, aroganță, nevoie de atenție, concentrare pe propria imagine.

La bază, narcisismul înseamnă inadaptare și rigiditate. Inadaptare pentru că persoanele narcisice au relații dificile cu ceilalți, și rigiditate pentru că le e incredibil de greu să se schimbe. Persoanele cu acest tip de personalitate tind să fie inflexibile și nu vor să facă schimbările pe care le necesită anumite situații și circumstanțe.

Publicitate

Dacă narcisismul e doar un tip de personalitate, atunci ce e tulburarea de personalitate narcisică? (NPD)

Confuzia cu privire la narcisism e legată de diferența dintre narcisism și tulburarea narcisică de personalitate (TNP). Tulburarea narcisică de personalitate (TNP), la fel ca orice tulburare psihică, necesită evaluarea unui psihiatru. Există niște criterii clare pentru un astfel de diagnostic. Nu știm dacă majoritatea persoanelor narcisiste suferă de TNP pentru că nu știm dacă au fost diagnosticate. Deci poate că fratele tău e narcisist, dar dacă nu a fost la terapie și nu a fost diagnosticat – iar acest diagnostic nu ți-a fost comunicat – atunci nu poți ști sigur dacă are sau nu TNP.

De ce are cineva un tip de personalitate narcisică?

Calitățile narcisice sunt de obicei niște mecanisme de apărare care au scopul de a proteja individul narcisist, de a-i păzi sentimentul înrădăcinat de nesiguranță, fragilitate și inadecvare. Această fragilitate are rădăcinile în chestiuni care țin de atașament și apare dacă persoana respectivă a crescut într-un mediu caracterizat de haos, traume sau părinți neglijenți.

În unele cazuri, totuși, o persoană poate deveni narcisistă și dacă a fost foarte răsfățată în copilărie, mai ales pe plan material, dacă n-a învățat să pună limite sau să-și regleze comportamentul și emoțiile sau i s-a zis că e mai specială decât alți copii.

Publicitate

Care sunt diferențele dintre un narcisist și o persoană cu tendințe narcisiste?

Cea mai importantă e frecvența cu care se manifestă anumite comportamente. Oricine are o zi proastă în care nu poate fi empatic, sau o zi bună, în care se simte grandoman și le spune tuturor că e cel mai tare din parcare. Episoadele rare de egoism sau de grandomanie nu sunt simptome de narcisism. Cheia narcisismului e frecvența acestor episoade în interacțiunile cu ceilalți.

Persoanele narcisiste nu sunt psihopate sau rupte total de realitate – ele știu cum arată un comportament amabil și rezervă acest comportament pentru persoanele care le pot oferi ce au nevoie sau ce vor (de exemplu, aceste persoane pot fi foarte carismatice și prietenoase cu șefii lor, dar abuzive cu partenerii lor).

O persoană cu o personalitate narcisistă moderată e adesea lipsită de empatie și manipulatoare față de cei apropiați. Narcisismul devine foarte problematic atunci când e sever și narcisistul ajunge să exploateze alte persoane sau să le agreseze. Persoanele aflate în relații cu astfel de narcisiști trăiesc în frică.

De ce ar avea cineva o relație cu un narcisist, din moment ce aceștia sunt persoane atât de îngrozitoare?

Pentru că narcisiștii sunt, cel puțin la prima vedere, persoane carismatice și foarte încrezătoare. Sunt persoane atrăgătoare, de succes, aflate adesea în funcții de conducere. Bifează toate calitățile unei persoane de succes. De aceea par grozavi la primele întâlniri și durează ceva până ajungi să îi cunoști cu adevărat. Când se întâmplă asta, ești confuz și te întrebi unde a dispărut persoana șarmantă pe care o știai.

În plus, din cauză că narcisistul îți face gaslighting și te manipulează, ajungi să te învinovățești și să îi găsești justificări pentru cum se poartă, în speranța că o să redevină persoana grozavă de la începutul relației.

Publicitate

Ce ar trebui să faci dacă ești într-o relație romantică cu un narcisist?

Social media e presărată cu acuzații de narcisism, doar pentru că cineva a supărat sau a înșelat pe cineva. E adevărat că narcisiștii înșală des, dar faptul că cineva înșală nu îl face automat narcisist.

Majoritatea oamenilor stau într-o relație o vreme – cam un an sau doi – până observă trăsăturile narcisiste și au sentimentul că sunt intimidate, controlate, disprețuite și trădate. Cheia e să recunoști aceste tipare nesănătoase și să ieși din relație.

Persoanele care au noroc să nu se lase atât de absorbite de relație - nu se căsătoresc, nu locuiesc împreună și nu au copii cu persoana narcisistă – pot ieși mai ușor din relație. Dar aceste relații sunt atât de derutante și te fac să te îndoiești atât de mult de tine, încât și dacă ieși din relație, recuperarea va dura foarte mult.

Și dacă nu poți ieși din relație?

Multe persoane au problema asta. Dacă nu reușești să părăsești persoana narcisistă, atunci trebuie să ai așteptări realiste și să practici acceptarea radicală. Persoanele narcisiste nu prea au șanse să se schimbe, iar dacă aduci în discuție nevoile tale neîmplinite, ele vor reacționa cu furie, îți vor minimaliza traumele, te vor manipula sau te vor lua în derâdere. Sau îți vor face promisiuni false ca să te țină lângă ele, de genul „O să merg la terapie”, „n-o să te mai înșel niciodată”, „o să mă schimb”.

Clienții care au făcut terapie cu mine îmi spun mereu că speră să își poată schimba partenerii narcisiști, dar nu e cazul. Nu poți schimba personalitatea cuiva, așa cum nu o poți schimba nici pe a ta. Dacă ești o persoană introvertită, crezi că poți deveni sufletul petrecerii peste noapte? Nu, persoana asta nu se va schimba și, dacă vrei să rămâi în relație, va trebui să găsești alte metode să-ți împlinești nevoile și să setezi limite mai bune ca să poți supraviețui fără să te pierzi pe tine.

Publicitate

Cum poți gestiona relația cu un părinte narcisist?

Părinții și familia, în general, sunt probleme foarte arzătoare pentru mulți oameni. În multe culturi, setarea de limite față de membrii familiei e considerată o lipsă de respect. Unele persoane reușesc să ia distanță sau să reteze total contactul cu el, dar asta nu înseamnă că se și vindecă automat de traumele suferite și de invalidarea prin care a trecut. 

În primul rând, trebuie să ai așteptări realiste de la un astfel de părinte, să recunoști că va fi mereu egoist și nu va avea empatie. Apoi, pentru că știi asta, va trebui să limitezi timpul petrecut cu părintele și să nu-i spui atât de multe despre viața ta. 

Multe persoane se agață de speranța că pot avea o relație sănătoasă cu părintele narcisist și tot încearcă să îi obțină aprobarea sau să îi justifice comportamentul și să îi tolereze criticile. De obicei, o astfel de atitudine nu aduce decât suferință.

O concluzie

Nu ajută la nimic să arăți cu degetul o persoană narcisistă. Ce ajută e să recunoști tiparele nesănătoase de comportament. 

E important și să nu învinovățim supraviețuitorii acestor relații, care de obicei sunt patologizați și etichetați drept anxioși, depresivi sau tulburați.

Comportamentul narcisic e inacceptabil și e normal să te facă să te simți deprimat, confuz și vinovat. Dar dacă înțelegi mai bine acest tip de personalitate și trăsăturile ei, poți să scapi de vinovăție și să găsești o cale de vindecare, fie prin detașarea de partener în cadrul relației și setarea de limite, fie prin încheierea relației.