mediu

Duceam turiști în vulcan până a erupt cu noi în el

Când vulcanul de pe Insula Albă din Noua Zeelandă a erupt în 2019, Jake Milbank era în crater. Norocul chior l-a ținut în viață.
2.2.21
eruptia de pe white island, am fost ars in eruptie
De la stânga: Jake după mai mult de trei luni în spital. White Island la câteva minute după erupție. De Michael Schade

2:09 PM. Ghidul turistic Jake Milbank se uita la colega sa Kelsey Waghorn cum vorbea cu aproape 20 de turiști în craterul ca o lună al vulcanului de pe Insula Albă (White Island), din Noua Zeelandă. Era la partea turului în care le vorbea despre izvoarele cu apă proaspătă și cum diversele minerale le oferă arome diferite. A arătat către apa dintr-unul și a explicat cum avea gust de suc de lămâie, în timp ce altele conțineau atât de mult fier încât aveau gust de sânge.

Publicitate

2:10 PM. În ziua aia grupul era mic, format în majoritate din australieni și câțiva americani. Trebuia să fie și un tur mai scurt. Insula era sub alertă de grad doi din cauza nivelurilor neobișnuite de activitate seismică din ultimele luni, lucru care făcea craterul să fie și mai atractiv pentru turiști, dar la fel și pentru Jake. Au predat instrucțiunile de securitate și au cerut tuturor să-și păstreze mereu pe cap căștile de protecție. Le-au arătat celor din grup cum să-și pună măștile de gaze și le-au spus să caute refugiu în spatele movilelor stâncoase de pe insulă în caz că se întâmplă ceva. În caz de așa ceva l-ar fi apelat pe căpitanul de pe barcă și ar fi urmat cursul apei până la debarcader de unde ar fi fost adunați. Erau aceleași instrucțiuni de protecție pe care Jake le-a auzit de câteva sute de ori.

2:11 PM. Al doilea grup de turiști era acum la lacul craterului, unde cel condus de Jake fusese câteva minute mai devreme. Se uita în direcția aia când l-a văzut. Pe fundalul de cer senin și albastru un nor gri închis a explodat în aer. Pentru un moment, grupul a fost fermecat, cu toții arătau către coloana întunecată care se ridica metri în aer. Apoi s-au întors la realitate. Și Jake și Kelsey au început să țipe la toți să se adăpostească. A început să alerge în timp ce făcea cu mâna grupului să-l urmeze spre movilele de roci mai mari din apropiere.

Era 9 decembrie 2019. Jake era ghid turistic de exact un an și o zi. Fiindcă a crescut în apropiere de Whakatane, Bay of Plenty, din Noua Zeelandă, a dezvoltat o pasiune pentru natură. Când era copil obișnuia să pescuiască și să vâneze, iar când a terminat liceul a aplicat pentru un job la White Island Tours. A crezut inițial că aplica pentru un job de marinar și ar fi trebuit doar să plimbe pasagerii dintr-o parte a insulei în alta. Dar ce nu realizase era că trebuia să și vorbească. Era timid, dar a zis să dea o șansă jobului, așa că a început să-i asculte pe ceilalți ghizi și să învețe replicile lor. După trei luni a început să se relaxeze.

În ziua aia, când aproape că a murit, Jake nici nu trebuia să fie acolo. Era ziua lui de naștere (19 ani) și își luase liber. Dar unul dintre colegii săi a anunțat că era bolnav și nu putea să vină la muncă. Șeful lui Jake l-a sunat de dimineață să vadă dacă poate să vină, iar Jake a fost de acord și a pornit către portul din Whakatane să încarce barca.

Publicitate

Până la finalul zilei, 22 de persoane au murit și alte 25 au fost rănite. Jake a suferit arsuri pe 79 la sută din corp. Numai picioarele, pielea de sub brațe și cea acoperită de pantalonii scurți au fost neatinse. Dar a supraviețuit, și la un an după este în continuare șocat când își amintește ziua de 9 decembrie 2019.

La câteva secunde după prima erupție, o altă explozie a aruncat fragmente de roci vulcanice în afara craterului. Este o prejudecată comună că cel mai periculos lucru dintr-un vulcan este lava, care în realitate se mișcă destul de lent și previzibil. Fragmentele astea, pe de altă parte, nu sunt încete. Imaginează-ți o avalanșă de cenușă și gaz super fierbinte pe o înălțime de sute de metri îndreptându-se către grupul lui Jake, cu două sute de kilometri pe oră. Ăla era pericolul real.

Au trecut doar 15 secunde de la prima erupție. Jake nu a avut timp să se gândească. Totul era reflex, nici măcar nu procesa ce vedea. Dar împreună cu ceilalți reușiseră să ajungă la adăpost la movilele stâncoase din apropiere, unele dintre cele mai bune de pe toată insula, spune Jake, unde ziua însorită s-a întunecat total.

„Primul lucru pe care îl observi este cât de puternic este gazul, chiar și cu masca pe față”, spune Jake. „Totul s-a încins imediat, și toți țipau că se simt ca într-un cuptor. Foarte, foarte fierbinte. Foarte, foarte puternic sunetul, fiindcă se mișca atât de rapid.

Pietre mici și bucăți de cenușă cădeau în jurul nostru, iar vântul vuia. Parcă eram într-un uragan, unul fierbinte.”

Publicitate

Pentru aproape un minut și jumătate, grupul lui Jake s-a ghemuit în spatele movilei. La un moment dat își aduce aminte că și-a deschis ochii, care i-au fost imediat inundați de cenușă și gaz acid. În întuneric îi auzea pe toți care țipau în jurul lui, și totul i s-a părut „o eternitate”.

„E atât de fierbinte încât practic țipi pentru viața ta. Nu prea ai ce face, fiindcă dacă ieși de la adăpost te va nimici. Atât este de puternic. Așa că eram conștient de cât de fierbinte era și cât de grav eram cu toții.”

Într-un final vulcanul s-a potolit și fluxul a scăzut. Urmând planul de protecție, grupul a traversat pârâul și a ajuns la debarcader.

„Abia mai vedeam și pârâul, dar odată ce eram pe el mi-am putut da seama unde era soarele. După el m-am ghidat ca să merg în direcția corectă. Atâta timp cât stăteam în pârâu știam că voi reuși să ajung la plajă.”

„Adrenalina m-a ajutat să ajung la barcă. Nu prea puteai alerga din cauza cenușei, era foarte groasă. Era ca și cum mergeam prin zăpadă pudră. Era atât de groasă și profundă încât ne ajungea până sub genunchi, la jumătatea distanței de tibie.”

În timp ce-și făceau loc prin cenușa fierbinte, Jake a început să realizeze că îi era rău. S-a uitat la brațe și a văzut că pielea „îmi atârna de cât de tare fusese arsă”.

„Când am ajuns la debarcader am apucat balustrada scării și mi s-a luat pielea de pe palmă”, își amintește el. „Atunci mi-a trecut prin minte doar: urcă-te în barcă, du-te acasă și la spital.

Publicitate

Neafectată de erupția de pe coasta insulei, barca, care ducea grupurile 50 de kilometri de-a lungul Bay of Plenty către White Island, venea în viteză să ia victimele de la debarcader. Toți încercau să se urce în barcă cât mai rapid, își amintește Jake, dar nu a fost ușor. Crede că a fost probabil în șoc totul drumul către debarcader, dar odată urcat în barcă a început să simtă durerea. 

„Ți se face foarte cald, apoi frig, așa că ne inveleau în pături din folie, apoi le dădeau la o parte și ne turnau apă în ochi ca să ne scoată cenușa și acidul din ei.

Să atingi orice, să te sprijini de spătar sau să stai jos erau evident foarte dureroase. Două dintre fluierele verzi din trusa de prim-ajutor erau pasate de la unul la altul.”

„Toată lumea era într-o stare deplorabilă. Cu toții zăceam pe jos și urlam după ajutor din când în când. Oamenii țipau ajutor sau dă-mi apă. Era și mai rău.”

„Mă gândeam că nu mi-e atât de rău ca altor oameni. Unii urlau mai mult ca alții”.

Își amintește tot drumul spre casă și cum a fost ajutat din barcă să urce în ambulanță, dar apoi doar reminescențe cu doctorii și asistentele înainte să fie pus într-o comă indusă medical de două săptămâni. Își amintește ca și cum se ducea la somn: într-un minut era la spital, înconjurat de personalul medical și apoi trezit, amețit de medicamente și halucinând. Dar după ce și-a recăpătat cunoștința a vrut să evalueze pagubele.

„Le-am rugat pe sora și pe mama mea să-mi facă poze, fiindcă nu prea puteam să mă mișc, ca să văd cum arătam. Nu au crezut că era o idee bună, dar am insistat”, își amintește el. „Cred că eram curios să mă văd. Abia după ce m-am văzut am realizat cât de grav eram afectat.”

În următoarele săptămâni a intrat în sala de operații la fiecare trei sau patru zile pentru noi grefe de piele și schimbarea bandajelor. Prima lună e toată în ceață, printre operații și medicamente. Dar frecvența operațiilor s-a redus în timp ce aștepta să i se vindece zonele de piele adăugată. Durerea din perioada aia „era nebunească, prea puternică să o descriu în cuvinte”.

Publicitate

Apoi a auzit de cei care nu au supraviețuit. În zilele și săptămânile de după erupție, cadavrele au fost ridicate de pe insulă, iar alții care supraviețuiseră, ca Jake, au murit în spitale din Noua Zeelandă și Australia. Unul dintre mentorii lui Jake de la White Island Tours, Hayden Marshall-Inmann, a murit cu aproape tot grupul care a fost în crater când a început erupția.

„A fost groaznic”, spune el când își amintește cum Hayden l-a învățat ce știa și l-a ajutat să-și depășească timiditatea în fața publicului. „Mi-a fost foarte greu să aud că a murit.”

Jake și familia lui au fost anunțați inițial că s-ar putea să fie la terapie intensivă timp de patru luni și în spital până la un an, dar după mai multe operații grele și fizioterapie pentru întărirea mușchilor atrofiați, a ieșit după trei luni și trei săptămâni.

„Am făcut mai mult decât am crezut că pot”, spune el. „Cred că întotdeauna am fost o persoană foarte pozitivă. Știam că erau alți oameni în stări mai nasoale ca ale mele, și că sunt multe lucruri care să mă motiveze. Pentru început trebuia să ies de acolo și să mănânc mâncare reală, fiindcă cea de spital era fadă. Apoi să ies iar în natură și să pescuiesc.”

Jake a făcut până acum 26 de operații, câteva dintre ele după ce a ieșit din spital pentru că pielea cicatrizată era prea strânsă și-i împiedica mișcările. A mai făcut una la palma dreaptă puternic cicatrizată în februarie anul trecut.

Publicitate

Deși e „destul de ciudat” să se uite în oglindă azi, Jake spune că întâlnirea cu moartea nu l-a schimbat ca persoană.

„Îmi place să cred că nu m-a schimbat prea mult, când vine vorba de personalitatea mea și ce îmi place să fac și ce nu”, spune el. „Bineînțeles că mi-a schimbat aspectul fizic, dar nu las asta să mă afecteze.”

„O să fie o zi de care o să-mi amintesc cu greu o perioadă de timp, fiindcă mi-am pierdut prieteni apropiați. Dar nu sunt deloc supărat pe insulă. Este un vulcan, cel mai activ din Noua Zeelandă, și e normal să mai și erupă. Am mai ieșit de atunci, nu la vulcan, dar cu barca la distanță de plajă. E un loc frumos și minunat. Trebuie să fii acolo ca să-l înțelegi.”