Joburi

Ce vor clienții escortelor de Crăciun

Clienții fac parte din trei categorii principale.
clienti lucratoare sexuala de craciun, clienti craciun escorte
Foto: Charles Platiau / Reuters

Crăciunul este rareori asociat cu sexul. Nu e nicio îndoială că nu e cea mai sexy perioadă a anului, spre deosebire de Halloween sau primele zile de vară când lumea redescoperă „hainele scurte”. Dar dacă lucrezi în industria sexului, marea zi a Domnului este doar o încă zi la job

În timp ce pandemia de coronavirus nu a oprit în niciun caz munca sexuală, nu există niciun motiv să crezi că anul ăsta va fi diferit. De fapt, sărbătorile de la finalul anului pot fi o perioadă foarte activă pentru unii din această industrie. Multe agenții de escorte și saloane de masaj își fac reclamă cu rezervări pentru ajunul Crăciunul și ziua de Crăciun, lucru care duce la întrebarea: cine plătește pentru sex pe 25 decembrie?

Publicitate

Lizzy este escortă și subliniază că există trei categorii principale de clienți cărora își oferă serviciile în ziua cu pricina. Prima: oamenii care aleg să nu sărbătorească Crăciunul dintr-un motiv sau altul. „Au rezervat locul în aceeași zi și au fost bucuroși să găsească pe cineva care muncește”, spune ea despre clienții din anii trecuți.

A doua categorie: oamenii care sunt doar stresați de perioadă și folosesc sexul ca mecanism de adaptare. „Mi-au lăsat impresia că voiau să se elibereze și nu știau cum altfel să o facă”, explică Lizzy.

Ultima categorie: cei care caută cu disperare să se bucure de sărbătoare, dar nu au cu cine.

Singurătatea pare să fie principalul motiv al clienților lui Clare, o escortă care a avut mult de muncă de Crăciun anul trecut. Mi-a spus că încercau să se simtă doriți și apreciați. „Am discutat despre Crăciun cu doi dintre clienții mei fideli”, spune ea. Amândoi locuiesc singuri și nu au familie aproape. Voiau doar niște companie feminină.

Peter, un model de videochat, împărtășește un sentiment similar: „Majoritatea oamenilor care folosesc site-uri de videochat se simt singuri. Cred că singurătatea joacă un rol important în frecventarea acestor site-uri în general. Adaugă că clienții cu care interacționează pe 25 decembrie sunt cam aceiași cu cei din restul anului.

Fie că sunt modele de videochat, fie escorte, lucrătorii sexuali au declarat de mult timp că cei care apelează la ei/ele o fac atât pentru conversație, cât și pentru contactul fizic, în căutare de o conexiune emoțională pe care nu o pot găsi în altă parte. Așa că, nu este de mirare că lucrătorii sexuali sunt la fel de ocupați în preajma sărbătorilor ca și în alte perioade ale anului.