Un preot mi-a povestit cum arată o exorcizare pe bune, nu ce vezi în filmele horror

Exorcismul a fost mereu un clișeu senzaționalist în filmele horror: voci demonice, ochi roșii, levitație, posedați. Filme precum Annabelle sau The Conjuring sau The Exorcist ilustrează cât de obsedați suntem de lumea spiritelor. Dar cum arată o exorcizare în viața reală, în vremurile noastre? Mai există așa ceva?

L-am întrebat pe Părintele John Corrigan, de la Biserica Romano-Catolică – un preot din orașul Ballarat din Australia rurală. Îmi amintește de preotul din serialul Fleabag, pentru că e tânăr și cool. Timp de șapte ani, Corrigan a studiat la un seminar teologic istoria, teologia, latina, greaca și ebraica, după care a devenit preot. Apoi, acum câțiva ani, a zburat la Vatican pentru cursul anual de exorcizare, despre care a scris și un articol intitulat „Ce lecții am învățat la cursul de exorcism”.

„Exista un exorcist faimos, Părintele Amorth. El a organizat cursul, pentru că a realizat că unele ședințe de exorcism nu erau luate în serios, iar victimele erau afectate puternic”, a declarat Corrigan. „Cursul a primit binecuvântarea Papei de la Roma și acum e semi-oficial.”

Corrigan se aștepta la un curs ceva mai practic și a fost cam dezamăgit că s-a simțit mai mult ca la o conferință. Dar tot a învățat multe despre realitatea exorcizărilor moderne.

Deocamdată, Părintele John Corrigan nu a exorcizat un demon dintr-o persoană posedată, dar a scos spiritele dintr-o casă bântuită.

Am stat de vorbă cu el despre cum arată o ședință de exorcizare.

VICE: Când mă gândesc la exorcism, mă gândesc la cruce și la apă sfințită. Dar evident că există multe mituri despre exorcizări...
Părintele John Corrigan: Da, multe au fost promovate de filmele de la Hollywood. Exorcistul e cel mai cunoscut dintre ele, dar e foarte imprecis. The Rite, cu Anthony Hopkins, se apropie mai mult de felul în care decurge un exorcism adevărat, precum cel ce se petrece în cadrul bisericii. Evident că există și preoți creștini protestanți care îl abordează diferit. Apar mereu știri despre persoane care mor în timpul exorcizării, dar asta nu se întâmplă niciodată în Biserica Catolică, pentru că noi avem o grămadă de reguli. Poate de asta Hollywood folosește mereu preoți catolici în filmele despre exorcizări.

Așadar, Exorcistul prezintă prost exorcismul, deși e cel mai cunoscut film pe acest subiect?
Da, e senzaționalist, cu levitație și proiectarea vomei pe tavan. Sunt lucruri extreme. Cel mai înfricoșător mi s-a părut The Exorcism of Emily Rose. E bazat pe un caz real. Cred că trebuie să fim conștienți când se exagerează lucrurile, pentru că senzaționalismul poate face lucrurile periculoase atrăgătoare. Oamenii devin curioși.

Cum arată o exorcizare reală?
Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat la Roma a fost că ritualul de exorcizare nu e vreo magie care schimbă lucrurile peste noapte. E important și el, dar mai importantă e schimbarea stilului de viață. Seamănă mult cu ce am învățat la psihologie. O ședință de terapie nu îți schimbă viața. Trebuie să ai și relații bune, prieteni buni, să te hrănești bine... să ai în jur o familie care te susține.

Exorcismul în sine e foarte direct. Citesc din carte, stropesc cu apă sfințită. Vorbesc în latină sau în engleză. Spun rugăciuni către Tatăl Nostru și sfinți. Oricine poate face asta, conform regulilor. Doar că e foarte greu să faci rost de carte. Episcopul a făcut cerere pentru ea în locul meu, pentru că preoții nu au acces la ea, doar episcopii.

Multă lume crede că exorcismul e o nebunie, dar eu nu cred. Cred că există rău și că e foarte inteligent, mai inteligent decât noi.

Inițial, mă gândeam că nu sunt suficient de sfânt ca să pot exorciza sau că nu am darul altor exorciști. Pentru că sunt un păcătos. Dar la curs ne-au învățat că nu contează sfințenia personală a preotului, că preotul e doar reprezentantul bisericii.

Dacă aș face asta fără permisiunea episcopului și fără binecuvântarea bisericii, ar putea fi periculos, atât pentru mine, cât și pentru persoana exorcizată. De asta sunt atâtea știri despre exorcizări încheiate cu decese.

Fac asta de câțiva ani și pot spune că aproape toate persoanele care vin la mine au nevoie doar de un tratament psihologic bun. Așa că i-am ajutat să construiască o comunitate de persoane la fel ca ele și li s-a îmbunătățit viața și nu se mai simt posedate de demoni. Rar se întâmplă ca cineva să fie chiar posedat, mai ales în Australia, unde oamenii nici nu prea cred în treaba asta. În locuri precum america de Sud sau Africa, unde e multă sărăcie și violență și practici religioase serioase, există și vrăjitorie. Așa că preoții catolici amestecă uneori vrăjitoria cu religia și atunci se petrec lucruri ciudate. Deci, în mod ironic, pot spune că ateismul și agnosticismul din țara asta ne protejează de lucruri cu adevărat întunecate și periculoase.

Nu vreau să invalidez spusele oamenilor care vin spre mine să îi ajut – e clar că au probleme – dar nu sunt posedați. Posesia demonică e cel mai mare nivel de rău în viața unei persoane.

Crezi că au venit la tine și persoane care chiar erau posedate?
Cred că mai răspândită e infestarea caselor cu spirite. Și asta e super ciudat. Nu știu dacă ai trăit asta vreodată, dar intri într-o cameră și simți că temperatura e cu câteva grade mai jos decât în restul casei. O cameră în care e frig tare chiar și vara.

Unele persoane au și văzut fantome prin casă, alții au doar fiori când trec prin anumite zone. 

Un lucru care m-a surprins e că unui exorcist îi poate lua luni sau ani de zile ca să curețe un spațiu, iar asta e descurajant pentru oameni. Intri și stropești cu apă sfințită și săruri binecuvântate. Catolicii sunt obișnuiți cu apa sfințită. Cu sărurile mai puțin. Dar ideea e aceeași. Diferența e că apa se evaporă, dar sarea rămâne până dai cu aspiratorul. Dar tot poate dura luni sau ani ca să dispară răceala din cameră, odată cu prezența spiritului.

De multe ori, fantomele sunt doar în imaginația oamenilor. Există explicații pentru ele, ca în Scooby Doo. Dar uneori chiar sunt niște spirite captive în anumite spații din cauză că nu și-au terminat socotelile și au nevoie de rugăciuni. Uneori, aceste fantome nu sunt spirite omenești, ci demoni care se prefac că sunt spirite, ca să ne păcălească. Așa că, inițial, iau orice plângere de genul ca pe un produs al imaginației. După ce am eliminat acea posibilitate, tratez fantoma ca pe un spirit malefic mai degrabă decât ca pe unul omenesc.

Ai vorbit vreodată cu un spirit?
Nu. Ăsta e un mit promovat de filmul Exorcistul. Preoții de acolo vorbesc cu demonii. Dar chiar și în film, ideea e că e periculos să vorbești cu acești demoni, pentru că sunt foarte inteligenți și te pot păcăli. E mai bine să nu faci asta. 

La cursul din Roma ne-au învățat să nu dialogăm cu spiritele în niciun fel. Chiar dacă vorbesc cu tine, le ignori și vorbești cu Dumnezeu, te rogi la el. Nu e de joacă. Uneori, oamenii încearcă să comunice cu spiritele sau cu morții și reușesc. Alteori, își distrug viața.

Nici filmele astea nu ilustrează totul greșit. De exemplu, în The Exorcism of Emily Rose, o persoană ajunge la preot după o perioadă lungă de ghinion. A pierdut un job după altul, a avut parte numai de despărțiri în relații, instabilitate, psihoză. Toate astea pentru că a încercat să comunice cu spiritele. 

Deci la o ședință de exorcism, persoana posedată nu vorbește limbi dubioase și nu-și schimbă culoarea ochilor?
Ba da. Dar eu n-am întâlnit asta până acum. Și sper să nici nu întâlnesc. Dar am auzit mărturii îngrozitoare de la alții. Sunt niște lucruri dubioase care nu au nicio explicație. Persoanele posedate nu doar că au o voce super dubioasă, ci mai și vomită obiecte de metal pe care nu își amintesc să le fi consumat. Sau le ies obiectele de metal prin piele.

Știu că mulți oameni ar zice că sunt doar superstiții, dar una dintre regulile de bază ale exorcismului catolic e că trebuie să elimini, mai întâi, toate explicațiile naturale. Deci dacă am impresia că cineva e posedat, mai întâi îl trimit la psiholog sau la psihiatru. Folosim toate aceste discipline ca să tratăm persoana, nu doar câteva rugăciuni și superstiții. În niciun caz nu vrem să înrăutățim sănătatea mintală a cuiva.

Acum există o boală foarte rară a creierului, una neurologică. Are simptome foarte similare cu posesia demonică, dar o pot vindeca doar medicii chirurgi. Mi se pare fascinantă misiunea noastră de a discerne între tulburările medicale și cele spirituale.