Internet

Sunt o femeie care cere de la bărbații români mai mult decât oferă Buhnici și alții ca el

Să vorbești despre derapajele sexiste din România înseamnă să atragi hate-ul bărbaților care n-ar înțelege diferența dintre compliment și hărțuire nici dacă i-ar izbi în ochi.
femeie romania misoginie sexism feminism, scandal buhnici sexism
Dacă să nu asiști pasivă la derapaje misogine te face o amazoană, așa cum a zis un moderator radio într-un status, recunosc că sunt una dintre ele. Colaj de Flavia Florea / VICE

Sunt fata care a scris o postare despre pizzeria din București ai cărei angajați misogini dădeau note fetelor care treceau pe stradă prin fața lor. Probabil știi povestea, pentru că a stârnit un scandal pe tot internetul.

Am făcut-o la rugămintea unei fete care nu a avut curajul să vorbească public despre comportamentul misogin al băieților ălora despre care, apropo, s-a aflat că făceau asta în mod constant. Știa că dacă ar fi postat ceva se vor trezi destui care s-o condamne pe ea în timp ce le scuză comportamentul băieților. Adică fix ce mi s-a întâmplat mie.

Publicitate

Câteva zile mai târziu, a devenit virală înregistrarea cu un cunoscut vlogger care recomandă femeilor să treacă pe la „săliță” înainte să meargă la mare, pentru că el merge acolo ca să vadă „țâțe și buci”. Și de data asta s-au trezit destui care să spună că omul le-a zis-o bine și că asta cred de fapt toți bărbații. Practic, cine nu girează delirul ăla sexist e ipocrit.

Pentru că ambele scandaluri au căpătat proporții, un moderator radio a început să se plângă pe net de „bande de amazoane, potere de feministe civilizatoare, care iau gâtul la băieți nemanierați.” Ei bine, dacă să nu asiști pasivă la derapaje misogine te face o amazoană, recunosc că sunt una dintre ele.

Nu mi-am dat seama până acum că trăim într-o societate în care mârlania românilor care comentează despre ceilalți pe stradă e o specie pe cale de dispariție. Mulți au apelat la amintirile din copilărie ca să scuze băieții de la pizzerie: „Așa făceam și noi când eram mici și nu se supăra nimeni!” 

În primul rând, n-ai de unde ști că nu se supăra nimeni, toți am crescut cu complexe din cauza hărțuirii colegilor de școală. Te durea când îți zicea cineva ceva, dar tăceai din gură ca să nu cumva să pari fraier. Înghițeai durerea și mergeai cu ea mai departe, până în ziua în care te trezeai un adult nefericit care nu își poate accepta propriul corp. Iar femeile sunt obiectificate încă din primii ani în care încep să iasă în lume.

Publicitate

Ca de obicei, femeile sunt de vină pentru că nu-i lasă pe băieți să fie băieți

Unii bărbați s-au plâns că femeile le fac bullying bărbaților care „le bagă în seamă ludic ca pe niște fete”, pentru că, nu-i așa? e o dovadă de extremism să pretinzi să fii lăsată în pace pe stradă. Înțeleg că tu, ca mascul, n-ai idee cât de privilegiat ești că poți merge liniștit pe stradă la orice oră din zi și din noapte. Dar dacă n-ai idee cum arată viața pentru o femeie, măcar ai bunul simț să taci din gură. 

Da, noi femeile nu știm, efectiv, cum e să mergi pe stradă fără să-ți faci griji. Dacă nu ai vreo prietenă care să-ți povestească, citește mărturiile astea despre cum bărbații români agresează femeile pe stradă. Dar știi foarte bine că tot femeile sunt de vină chiar și în aceste cazuri: ba ai părut „disponibilă”, ba te-ai îmbrăcat nu știu cum. 

Sigur, nu putea lipsi nici o deja clasică amenințare: „Femeilor, dacă insistați cu feminismul, o să ajungeți ca bărbații să nu vă mai bage în seamă și să vedeți atunci ce deprimate o să fiți!” Să vezi atunci depresie, când o să mergi liniștită pe stradă fără să te mai fluiere dârlăii. 

Ce m-a derutat cel mai tare la scandalul cu influencerul George Buhnici a fost că o parte dintre cei care îi apărau pe băieții de la pizzerie l-au criticat aspru pe vlogger, fără să-și dea seama că, de fapt, ambele comportamente sunt la fel de nocive și nu fac decât să susțină obiectificarea femeilor și încurajarea acestora să se încadreze în niște standarde de frumusețe toxice. 

Publicitate

Dar e și-o parte bună în toate aceste controverse. Probabil că în urmă cu zece ani, astfel de derapaje misogine cum am văzut în ultimele săptămâni ar fi trecut neobservate. Acum, toată presa a scris despre asta, iar instituții publice și companii private s-au sesizat. 

Înțeleg că multor bărbați le e frică că ceea ce luau ei drept normal începe să fie pus la colțul rușinii și se simt lăsați pe dinafară în această lume nebună unde li se pare că „feministele radicale” fac legea, dar de fapt soluția e foarte simplă: oferiți-le femeilor o doză minimă de respect și dreptul la egalitate de șanse. E singurul lucru pe care îl cere feminismul.

După cum remarca cercetătorul Marius Ghincea pe Facebook, astfel de scandaluri i-ar putea face pe cei cu vederi misogine și retrograde să tacă pe viitor. Întâi o să se simtă nedreptățiți și o să dea vina pe „amazoane”, dar astfel există mai multe șanse ca în timp să internalizeze cel puțin că nu-i okay să fii ultimul sexist. Dar până acolo mai e.

Mențiune: Numele despre care am vorbit mai sus sunt George Buhnici, Liviu Mihaiu și angajați ai pizzeriei Buoni e Bravi. Mâine ar putea să fie alții, tocmai de aceea e nevoie să identificăm corect derapajele și sexismul și să le sancționăm când apar.