18+

Locul în care bărbații cu penisuri mari vorbesc despre problemele lor

„Sunt pipăit de fiecare dată când trec printre paznicii de la aeroport.”
12.7.21
penis forum,barbati penis mare

De multe ori, filmele porno încep cam așa: după ce partenerii se mângâie, bărbatul își dă jos pantalonii, apoi chiloții, și scoate la iveală un penis monstru, iar femeia exclamă încântată „vai, ce mare e!”.

Mulți bărbați de pe forumul ăsta au trecut prin situația asta. Doar că, de obicei, partenera nu a fost încântată, ci îngrozită sau șocată.

Publicitate

Subreddit-ul r/BigDickProblems (cunoscut și sub numele de BDP) e fix ceea ce pare – o comunitate online în care bărbații cu penisuri mari vorbesc în detaliu despre ce înseamnă să fii bine dotat și cu ce probleme se confruntă din cauza asta.

Înființat în august 2011, forumul are acum aproape două sute de mii de membri. „A început ca un spațiu pentru meme-uri”, a zis co-fondatorul comunității, Bo, care trăiește pe Coasta de Est a Statelor Unite. Dar n-a durat mult până când au început întrebările reale despre mărimea penisului și dificultățile legate de un penis mare.

La fel ca toți membrii de pe forum cu care am stat de vorbă, Bo mi-a cerut să folosesc un pseudonim în articol, pentru că nu se simte confortabil să vorbească în public despre organele lui genitale.

„Încă mai avem și glume despre veceurile în care nivelul apei e prea sus și ne atinge penisul”, a zis Bo. „Dar azi, pe forum se vorbesc lucruri mult mai interesante. Oamenii împărtășesc problemele pe care le întâmpină în viața sexuală, nesiguranțele lor, nemulțumirea față de propriul corp și sănătatea lor mintală. Unii te acuză că te lauzi sau minți dacă spui că ai penisul mare, dar comunitatea asta e un loc sigur pentru noi.”

Într-o lume care pune semnul egal, în mod incorect, între mărimea penisului și virilitate, forumul a devenit un grup de suport pentru persoanele cu penisuri mari din toată lumea. Include persoane de toate orientările sexuale și le oferă spațiul necesar să vorbească despre problemele lor fără să fie sexualizați. Membrii au depistat și fetișiști pe forum, dar i-au raportat și au fost dați afară. Altfel, comunitatea nu are limite. Poți face parte din ea și dacă nu ai penis, susține secțiunea „About” a forumului.

Publicitate

Kabir, un student de 18 ani din Mumbai, India, a dat peste subreddit în timp ce încerca să găsească prezervative de mărimea potrivită. „Mai toate îmi erau inconfortabile. Chiar și prezervativele XXL mă strâng la bază. Nu prea avem opțiuni în India.”

Kabir a zis că încă nu a făcut sex, dar se teme să nu își accidenteze partenera din greșeală, o îngrijorare care pare să-i afecteze pe mulți din comunitate. „Sunt recunoscător că există acest subreddit, pentru că e mare nevoie de conversații sănătoase despre sexualitatea masculină și mărimea penisului. E greu să găsești așa ceva”, a zis el.

Luca, un student de 24 de ani din Milan, Italia, a vorbit pe forum despre cum, la un moment dat, un partener de-ai lui a sângerat după actul sexual, deși luaseră precauții înainte. Folosiseră lubrifiant și avuseseră un preludiu lung. Ani mai târziu, a pățit același lucru și cu iubitul lui actual.

„Prima oară a fost dureros pentru amândoi”, a zis el despre sexul cu partenerul actual. „Pe el l-a durut pentru că nu era obișnuit cu cineva de mărimea mea, iar pe mine, pentru că atunci când cineva e strâmt, îmi strânge rău penisul.”

Un an și jumătate mai târziu, au găsit moduri de a face sex fără durere. „Dar am avut perioade lungi fără sex. Eram anxios și mă uram pentru că îl răneam și simțeam că nu merit să fiu cu el. Acum facem fingering, rimming și mult preludiu. Apoi îl penetrez, dar nu introduc penisul până la capăt, pentru că sunt mai gros la bază”, a povestit el.

Publicitate

Și Penelope, o tânără transgender din State, în vârstă de 29 de ani, a experimentat asta. „Primele mele experiențe sexuale au fost mult mai dureroase și sângeroase decât mă așteptam”, a zis ea într-un mail. „Nu aveam idee că se poate așa ceva. Doar în filmele porno văzusem penisuri prea mari. Și totuși, asta pare a fi una dintre cele mai răspândite probleme discutate pe forum.”

Majoritatea tipilor cu care am stat de vorbă mi-au zis că suferă de dismorfie corporală din cauza mărimii penisului.

Ceea ce eu consider organe genitale de mărime medie sunt, de fapt, gigantice pentru o persoană care are o înălțime și o greutate mai mici, a zis Andrew din Orlando, Statele Unite. Bodyguardul în vârstă de 37 de ani are 1,95 m. Acum câțiva ani, Andrew a slăbit câteva kilograme bune.

Dar după ce a slăbit, a observat pentru prima oară ce penis enorm are. „În toți anii trecuți, crezusem că am un penis de mărime medie. După ce am slăbit, mi s-a părut că am un penis de star porno.” Un penis american de mărime medie are în erecție 15 centimetri lungime și 12 centimetri circumferință. „E nasol dacă partenera mea are un vagin mic. Nu reușesc să termin din cauza asta, iar femeile se simt prost.”

Eric, 26 de ani, din Dallas, suferă de dismorfie corporală din cauza mărimii penisului. „Mult timp am fost confuz cu privire la asta, pentru că nu găseam prezervative potrivite. Lungimea mea nu e chiar atât de mare, cât grosimea. Am aflat asta după ce am verificat pe CalcSD.”

Publicitate

CalcSD e un calculator online prin care poți afla ce mărime de prezervativ ai nevoie. 

Eric a crezut mereu că are un penis mic, iar nesiguranța i-a crescut după ce a văzut penisuri tot mai mari în filmele porno și hentai. „Dar comunitatea asta mi-a dat ocazia să mă conectez cu persoane aflate în aceeași situație, iar asta m-a ajutat mult”, a zis el.

Katya, model de chat și femeie transgender din Plano, Statele Unite, a găsit forumul întâmplător. Ca femeie trans, deja suferea de dismorfie corporală, dar faptul că avea și un penis mare n-o ajuta deloc.

„E foarte nasol să te simți femeie și să te trezești cu ditamai erecțiile. Îmi era foarte greu și dureros să ascund penisul. Încă am erecție, deși am făcut terapie de înlocuire a hormonilor și operație de eliminare a testiculelor, lucru care se întâmplă foarte rar.”

Acum câteva luni, Katya a hotărât să-și facă operație de schimbare de sex și să scape pentru totdeauna de penisul ei. „Încă sunt în recuperare, dar deja mă simt mult mai bine.”

Xee, un student de 28 de ani din Monterey, Statele Unite, a început să aibă probleme cu erecția pe la douăzeci și ceva de ani. Din cauză că are penisul prea mare, simțea că vaginul îl împinge afară.

„Îmi era foarte inconfortabil să lovesc mereu cervixul partenerei. Am început să mă simt tot mai rău și să am probleme cu erecția din acest motiv”, a zis el.

Publicitate

Forumul îi ajută pe membri să vorbească și despre hărțuirea cu care se confruntă din cauza mărimii penisului. „Sunt pipăit de câte ori trec printre paznicii de la aeroport. Din cauză că am penisul mai mare decât al majorității bărbaților chiar și în stare flască, sunt considerat un pervers, indiferent cum mă port. Așa cum și femeile care au sâni mai mari sunt considerate mai promiscue, deși n-are niciun sens.”

Andrew a fost hărțuit și în spațiile publice. „Unele femei m-au apucat de penis și de testicule în timp ce lucram în baruri sau în club și era foarte inconfortabil pentru mine”, a zis el.

Moderatorii și adminii forumului au fost și ei hărțuiți de utilizatori de internet cu conturi false. Unii dintre ei au părăsit total forumul.

O formă de hărțuire mai puțin toxică, dar frustrantă, se bazează pe prejudecăți și stereotipuri.

„Există tot felul de teorii tâmpite conform cărora îți poți da seama cât de mare are penisul o persoană după mărimea degetelor sau numărul de la pantofi. Nu funcționează așa, îți dai seama, dar e greu să lupți cu miturile populare”, a zis Penelope.

Mai multe persoane de pe forum s-au plâns că au fost încadrate în stereotipuri despre rasă și mărimea penisului. Un tânăr de culoare a zis că s-a săturat să fie întrebat dacă are penisul mare.

Membrii comunității speră să crească awareness-ul oamenilor despre problemele lor și disconfortul pe care acestea li-l creează. „Forumul ăsta mi-a salvat viața. Am aflat multe din comunitatea asta.”, a zis Xee.