Locale

Scrisoarea prin care mi-am făcut familia tradiționalistă să renunțe la ideea nunții și botezului

Pentru că a funcționat pentru mine am decis să o împărtășesc. Poate informațiile îți vor fi de folos, dacă nu ca argumente, măcar ca repere culturale și istorice.
6.8.21
traditii romania, nunta botez surse
Fotografie de Ron Lach via Pexels

După mulți ani ca un rollercoaster, cu party-uri, festivaluri, călătorii exotice, relații și experiențe care mai de care mai extreme și mai colorate, când mă așteptam mai puțin, mi-am găsit Omul. Până să mă dumiresc, în câteva luni eram însărcinată. Așa că ne-am prezentat la ai mei și le-am zis c-avem o veste bună. „Vă căsătoriți?”, au zis ei curioși. „Ă, nu chiar. Veți fi bunici!”, le-am răspuns noi tot cu bucurie. Le-a picat fața. 

Iată-mă astfel în fața celui mai complex examen din viața mea, pe toate planurile: fizic, psihic, emoțional și spiritual, pentru că nimic nu-ți testează credința mai puternic – indiferent la ce credință te gândești. Mi-a dat eroare fatală când am încercat să cuprind cu mintea mea cea complet nepregătită o asemenea experiență: miracolul creației care se întâmpla independent de voința mea. Nu m-aș fi văzut niciodată măritată și cu copii. Apoi era magnitudinea responsabilității de a aduce pe lume, crește și forma o ființă umană. Nu lipsea teroarea că o s-o dau în bară, mai ales cu toate tinichelele emoționale încă de coadă.

În tot acest timp, ai mei mă băteau neobosit la cap cu nunta și botezul, deși știau foarte clar că oricum nu am fost niciodată fană. Nu aveam însă energie să mă cert la nesfârșit cu ei pe temele astea, așa că le-am scris scrisoarea de mai jos. Din acel moment, orice discuție pe aceste teme hot a încetat ca prin minune. Și pentru că a funcționat pentru mine am decis să o împărtășesc. Poate informațiile îți vor fi de folos, dacă nu ca argumente, măcar ca repere culturale și istorice.

DRAGĂ FAMILIE,

Îți adresez această scrisoare pentru a-ți împărtăși pe larg opiniile mele cu privire la niște aspecte importante pentru tine. Am ales această cale, deoarece discuția e lungă, argumentația stufoasă și nu ar putea fi cuprinse într-o simplă conversație. Te rog să mă crezi că atunci când te enervez prin opoziția mea față de norme nu o fac pentru a te sfida, ci pentru că asta e pentru mine normalitatea, ăsta e adevărul meu. Condiția mea de om liber nu mă lasă să acționez altminteri.

Temele expunerii de față sunt subiectele zilei: nunta și botezul. Nu dau doi bani pe părerea lumii, însă îmi doresc mult ca familia mea să mă înțeleagă și să mă susțină. Dacă asta te îngrijorează, am mai spus, sunt de acord să particip la o minciună elegantă care să te scutească de explicații și bârfe, însă mi se pare absurd să te mint, așa că apelez la înțelegerea și deschiderea ta.

Căsătoria

Instituția căsătoriei a fost de la bun început o invenție menită să asigure integritatea proprietății private și, in extenso, dar cu același scop final, alianțele sociale sau politice. Abia în secolul al XII-lea a reușit și Dumnezeu să-și facă loc în actul cununiei după care fiecare confesiune și-a croit propriile ritualuri.

În accepțiunea bisericii ortodoxe, „căsătoria este o taină rânduită de Dumnezeu împotriva desfrânării, împotriva singurătăţii, pentru a fi ajutor potrivit unul altuia, la necazuri şi împotriva duşmanilor, pentru împlinirea planului lui Dumnezeu de a umple pământul şi de a-l supune (prin naşterea de prunci). Are scopul de a uni un bărbat şi o femeie printr-o uniune veşnică în faţa lui Dumnezeu, pentru a-L urma pe Hristos și Evanghelia Sa şi realizarea unei familii pline de credinţă”.

Pot spune că noi ne conformăm deja la majoritatea cerințelor de mai sus, pentru că sunt lucrurile pe care doi oameni care se iubesc le fac natural unul pentru altul, chiar nu este nevoie să facem promisiuni în fața lui Dumnezeu. Ne iubim, astfel că gata cu desfrânarea, ne ajutăm mereu (dușmani nu avem), asta cu umplut și supus pământul e cam exagerată.

Publicitate

Partea cu uniunea veșnică – ne dorim să fie așa și vom face tot posibilul, însă știi pe propria piele că nu e inspirat să faci asemenea promisiuni în fața Domnului, pentru că viața e complexă și surprinzătoare și fiecare are drumul său de parcurs. 

La partea cu credința – știu că mă consideri sectantă, pentru că îmi sunt indiferente instituțiile și convențiile creștine precum biserica, popa, rugăciuni, slujbe standardizate etc., însă te rog să mă crezi că, de fapt, noi suntem spirituali, avem respect și dragoste unul pentru altul, pentru ceilalți oameni și, în general, pentru toate formele de viață, încercăm să consumăm cât mai puțin și să facem cât mai mult bine – de fapt, în mod ironic, cred că trăim mai mult după preceptele creștine decât majoritatea creștinilor pe care-i cunoașteti. 

Cununia civilă 

A apărut în 1753 în Anglia odată cu The Clandestine Marriage Act, care a marcat începutul implicării statului în problema căsătoriei. Prin lege, cununiile trebuiau să aibă loc într-o biserică și să fie oficiate de către un cleric, altfel uniunea era considerată nulă. Legea Căsătoriilor din 1836 le-a permis cuplurilor să se căsătorească doar civil, nu și religios. Ca atare, căsătoria civilă e o invenție de dată atât de recentă, încât nu mă convinge, iar motivele din spate – recensământ, ca atare control – irelevante. 

Din punct de vedere administrativ, în vremurile astea căsătoria reprezintă o mare bătaie de cap – pentru mine schimbarea statutului și a numelui ar însemna înnoirea tuturor actelor, conturilor, ștampilelor, specimenelor de semnătură, plus a actelor pe PFA. Adică o uriașă pierdere de timp și de bani. 

În fine, căsnicia ar trebui să se bazeze exclusiv pe iubire reciprocă – și aici ne situăm noi, însă nu avem nevoie de acte sau promisiuni către divinitate ca dovezi – iubirea este doar ceea ce e și îmi doresc doar să o putem păstra proaspătă până la adânci tinereți. 

Botezul

Biblia NU menționează botezul copiilor – Oricât de ciudat ar părea, în Biblie nu apare nicio referire la botezul copiilor și nu există nicio dovadă scrisă cum că apostolii ar fi botezat și copii. Mi se pare un argument atât de solid, încât nici nu ar trebui să mai continuăm discuția, însă e bine să cunoști contextul istoric mai în detaliu.

Referirile la botezul copiilor apar în scriptele religioase abia în preajma secolului al III-lea. În anul 417, împăratul Constantin a declarat botezul copiilor obligatoriu prin lege în Imperiul Roman – se cunosc motivele strict politice ale convertirii lui Constantin la creștinism – iar cei care se opuneau – anabaptiștii – au fost expulzați și torturați (de fapt, așa s-au pus bazele Inchiziției). Scopul principal pentru care Biserica Romană a decretat că bebelușii nebotezați care mor nu sunt primiți în Rai a fost pentru a-i forța pe părinți să îi furnizeze credincioși (statistic, cel puțin) de la cele mai fragede vârste.

Astfel, sunt trei concluzii la care am ajuns pe baza datelor istorice: la început, botezul copiilor mici a fost o practică sporadică în Biserica primară; primele evidențe istorice ale botezului copiilor mici au apărut după anii 200 d.Hr.; până în anii 700 d.Hr., practica și doctrina botezului au fost intens dezbătute, și s-a ajuns la o omogenizare mai târziu.

Publicitate

Pe parcurs, s-a schimbat înțelegerea doctrinei botezului și ce reprezintă. 

Doctrina păcatului originar și înțelegerea pasajului din Romani 5:12-21 a ridicat întrebări referitor la mântuirea copiilor mici. Textul respectiv zice așa: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor”. Nu s-a putut găsi un răspuns satisfăcător, așa că s-a apelat la textul din Ioan 3:5:„Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu”. Așa s-a dat o interpretare în sensul necesității botezului pentru regenerare, adică nașterea din nou.

Argumentația de mai sus este a clericilor ortodocși, nu a mea. Astfel, pe versetul ăsta care nici măcar nu se referă la copii, s-au bazat mai marii bisericii de-a lungul timpului ca să introducă obligativitatea botezului. Au reușit să păstreze practica până în prezent în timp ce-au folosit aceeași armă ca la începuturi – intimidarea părinților, cum că bebelușul o sa ardă în iad dacă moare nebotezat. 

Mi se pare strigător la cer – sper să se audă până acolo – mai ales că în Noul Testament se vorbește în repetate rânduri de iubirea lui Iisus pentru copii, pe care îi privea clar ca pe niște inocenți, și nu avea cum să susțină botezul copiilor, deoarece el însuși s-a botezat la 30 de ani. Mai mult, Iisus a murit tocmai pentru iertarea păcatelor și anularea păcatului originar – asta înseamnă că toți copiii născuți după sunt neprihăniți, nu?

Publicitate

Concluzie: botezul copiilor nu are nicio legătură cu Dumnezeu, Iisus sau măcar Biblia, ci provine din fanteziile diverșilor clerici de-a lungul timpului și reprezintă nimic altceva decât o abilă manevră de recrutare de membri.

Ritualurile ortodoxe învechite – În opinia mea, ritualurile medievale ale bisericii ortodoxe au nevoie de o reformare din temelii. Peste 85 la sută dintre români se declară creștin ortodocși, însă eu sincer îți spun că până la momentul de față nu am întâlnit niciun român creștin în adevăratul sens al cuvântului – adică să își conducă viața exclusiv după preceptele moralei creștine (sunt doar zece porunci, la urma urmei).

Ritualul botezului este unul dintre cele mai sinistre din panoplia ritualurilor retrograde ale ortodoxismului, și cea mai dubioasă parte, care sună clar a exorcism, este cea cu lepădarea de Satana. M-am uitat atent la copilul nostru și nu pare posedat, dimpotrivă, în cea mai mare parte a timpului arată exact ca un îngeraș, ca atare nu considerăm că are nevoie să se lepede de nicio entitate demonică. Mai mult, clericii creștini de-a lungul istoriei au căzut de acord că nou-născuții nu moștenesc păcatul originar, după cum am arătat mai sus – deci de ce susțin ortodocșii că puiul meu ar trebui exorcizat? Am fost atentă și pot depune mărturie că este sută la sută fără de păcat.

Liberul arbitru – Cred cu tărie că toți oamenii se nasc egali și liberi și ar trebui să fie lăsați să își asume propriile decizii. Dacă nepotul tău va dori, la maturitate, să se boteze ortodox, catolic, adventist, animist, budist sau orice altceva, îl vom susține în totalitate. Până când va avea discernământ, consider că nu am dreptul să îi impun nimic, cu atât mai puțin când este vorba despre ceva atât de complex, sensibil și mirabil precum spiritualitatea.

Îți mulțumesc pentru răbdarea de a fi analizat toate informațiile, te asigur că intențiile mele sunt exclusiv bune și că aș fi foarte fericită dacă cele de mai sus și-ar atinge scopul – adică să am pacea că familia mea mă înțelege și mă acceptă, așa căpoasă și idealistă cum sunt.