Momentele în care Eurovisionul a fost o ciorbă de scandal între țări, deși cică-i despre muzică

Concursul muzical Eurovision, care are loc în acest an în Rotterdam, Olanda, este definit de politică, pentru că e o competiție între care artiștii concurează în numele statelor din care vin. Organizatorul competiției, European Broadcasting Union (EBU), a devenit din ce în ce mai precaut în legătură cu participanții - statele - care folosesc scena muzicală ca să transmită mesaje politice publicului neavizat. 

Anul ăsta, Belarus a fost descalificată, la a 65-a ediție, după ce propunerile țării au fost respinse în mod repetat pentru că erau prea evidente politic și păreau să batjocorească pe față protestatarii pro-democrație care contestă regimul lui Aleksandr Lukașenko.

Uneori, nemulțumirile politice difuzate la Eurovision sunt meschine și mărunte. Alteori, reflectă diviziunile geopolitice definitorii ale Europei secolului al 21-lea. Dar întotdeauna există ceva oarecum ridicol în intrigile unor oameni de stat serioși care sunt transportați în instanța scandaloasă a Eurovisionului și li se arată cât de încăpățânați sunt.

Evenimentul a avut întotdeauna o însemnătate specială în Europa de Est pentru țările din spatele fostei Cortine de Fier. În timpul Războiului Rece, a existat o tentativă pentru crearea nu unui Eurovision rival, ci a unui contra-eveniment pentru a susține liberalizarea în creștere a Blocului Comunist steril din punct de vedere cultural și să se încurajeze cooperarea cu Occidentul. 

„Intervision” a existat din 1965-1968 în Cehoslovacia și din 1977-1980 în Polonia. În ambele dăți a fost condus de membrii unei media liberale care prindea încredere depărtându-se de arbitrii culturali ai Kremlinului. Însă de fiecare dată a fost zdrobit de regim, mai întâi după apogeul fatal al protestelor din Primăvară din Praga în 1981, apoi prin impunerea legii marțiale în Polonia în 1981, care a scos sindicatul Solidaritatea în afara legii.

„În 1968 a avut loc o epurare a presei din Cehoslovacia”, spune Dean Vuletic, un expert în Eurovision și academician care predă singurul curs universitar din lume despre concurs la Universitatea din New York. „A inclus oamenii care erau în spatele Intervision. A fost un răspuns la stalinism și toate restricțiile regimului. Invazia Cehoslovaciei din 1968 a fost un răspuns al liberalizării culturale în creștere, iar Intervision-ul a fost o parte din asta.”

Nu e de mirare că Eurovisionul are o însemnătate atât de mare în Europa de Est, care merge dincolo de versuri, costume și coregrafie. Destrămarea URSS-ului în 1991 și disputele internaționale care au urmat au adăugat mijloace și motive la oportunitatea oferită de Eurovision de a-și spăla rufele murdare în fața unui public de milioane de oameni. 

O caracteristică a ripostelor politice făcute de țări este că acestea tind să fie disproporționate în raport cu amploarea ofenselor, adesea cu consecințe caraghioase.

Republicile Armenia și Azerbaidjan, situate la marginea Europei, sunt dușmance și blocate într-un ciclu de ură politică. Antipatia dintre ele este atât de omniprezentă în structura politică și psihologică, încât Azerbaidjanul a refuzat vizele pentru toți oamenii care au un nume armean. 

În 2009, poliția din Baku, capitala Azerbaidjanului, a chemat mai multe persoane la audieri după ce ar fi votat pentru intrarea Armeniei la Eurovision cu piesa „Jan Jan”, interpretată la finala de la Moscova de dou-ul pop Inga și Anush. Un bărbat azer care a fost interogat a declarat pentru Radio Europa Liberă că a fost acuzat de autorități că este antipatriot și i s-a spus că este cercetat pentru „amenințare la adresa securității naționale”, după ce a fost unul dintre cei 43 de oameni din țară care au votat pentru statul vecin. O altă persoană chestionată a declarat că i s-a spus: „Nu ai niciun sentiment de mândrie etnică. Cum de ai votat cu Armenia?”.

„Armenia și Azerbaidjan sunt două state care își dau mereu reciproc zero voturi”, spune Vuletic. „Poți fi sigur de asta, la fel cum și Grecia și Cipru își oferă mereu 12 puncte. Incidentul cu serviciile de securitate ale Azerbaidjanului din 2009 a determinat EBU să publice reguli noi pentru libertatea oamenilor de a vota. Așa că Uniunea a răspuns câtorva dintre aceste situații.”

Nu a fost ultima oară când cele două state aflate la cuțite au fost afectate de Eurovision. În 2012, Baku a găzduit concursul după ce grupul vocal Ell și Nikki a câștigat ediția anterioară în Dusseldorf, Germania. Evenimentul nu numai că a atras atenția asupra încălcării drepturilor omului din Azerbaidjan prin evacuarea forțată a familiilor cu venituri mici pentru a face loc magnificului Crystal Hall care a găzduit evenimentul, dar Armenia și-a și retras candidații în săptămânile dinaintea concursului, invocând probleme de securitate. Dar a existat o întorsătură și mai ridicolă. 

„În 2012, guvernul azer a promis că va efectua o investigație internă ca să vadă de ce Rusia nu a primit niciun punct”, spune Vuletic. „Asta a fost după ce ministrul de externe rus s-a plâns de votul Azerbaidjanului în timpul unei vizite la Baku.”

„Există această idee în Europa de Est că voturile ar fi măsluite, dar acuză și țările din Europa de Vest de același lucru. Președintele Belarusului Aleksandr Lukașenko s-a folosit de măsluirea voturilor vestice la Eurovision ca o ripostă la acuzațiile occidentale de trucare a voturilor parlamentare și prezidențiale în țara sa.”

Unul dintre bărbații chestionați în 2009, Rovshan Nasirli, a rezumat atitudinea obtuză a autorităților azere astfel: „Dacă nu vrei ca oamenii să voteze pentru Armenia, atunci de ce participi la același concurs cu ei?”.

În mai 2016, relațiile diplomatice dintre Rusia și Ucraina erau la pământ. O revoluție l-a demis de la putere pe președintele pro-rus Viktor Ianukovici în 2013, iar populația tânără a țării a luat măsuri ca să-și îndrepte țara spre Europa de Vest. Rusia a răspuns printr-o sponsorizare a rebeliunii în regiunea Donbas, vorbitoare de rusă, și prin trimiterea trupelor pentru anexarea peninsulei Crimeea de la Marea Neagră la Federația Rusă. 

Candidata pentru Ucraina la Eurovision în acel an la finala din Stockholm a fost Jamala, o cântăreață în vârstă de 32 de ani, născută în Osh, Kârgâzstan. În anii 1940, republica Asiei Centrale a fost destinația a aproape două sute de mii de tătari din Crimeea, deportați din peninsulă de către Stalin, ca un fel de răzbunare punitivă bazată pe convingerea paranoică și falsă a liderului cum că tătarii etnici au colaborat cu naziștii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Una dintre dintre persoanele deportate în Osh a fost străbunica Jamalei. Când i s-a oferit șansa de a reprezenta Ucraina la Eurovision, tânăra a văzut-o ca pe o oportunitate perfectă să creeze o furtună. 

Deși piesa „1944” era clar despre deportări, în contextul activităților ruse din Crimeea, a fost explozivă din punct de vedere diplomatic, iar paralelele cu prezentul abia se mai distingeau. 

„Nu m-am gândit niciodată că piesa mea ar putea jigni sau înfuria pe nimeni”, spune Jamala. „În perioada aia, erau multe titluri puternice în mass-media rusă, lucru care a contribuit cu siguranță la râspândirea interesului internațional pentru melodie. New York Times, The Telegraph, Spiegel și alte publicații importante din toată lumea mi-au cerut interviul. Încercau să înțeleagă ce anume i-a făcut pe oameni să rezoneze cu cântecul ăsta.”

În săptămânile din apropierea concursului, Jamala a fost forțată să apere piesa „1944” de acuzațiile cum că ar fi un imn politic împotriva Rusiei.

„În refren, cânt literalmente despre străbunica mea, care era o mamă foarte tânără. Era ceva personal”, spune ea. „Nu este despre politică, ci despre o filă cumplită din istoria poporului tătar din Crimeea și a familiei mele.”

Oficialii din Rusia nu au fost convinși. Un purtător de cuvânt pentru Ministerul Afacerilor Externe a sugerat acid că Ucraina ar trebui să ia în considerare înscrierea în ediția de anul următor a unui cântec care să solicite demiterea președintelui sirian Bashar al-Assad. În cele din urmă, s-a considerat că „1944” nu a încălcat protocoalele EBU. 

„Un cântec pentru Eurovision trebuie să conțină un mesaj”, spune Jamala. „Fie că e vorba despre iubire, toleranță, pacea mondială, curățarea planetei, egalitate, evenimente istorice sau salvarea delfinilor. Adu-ți doar aminte de cântecul formației Abba, care, pe lângă povestea de dragoste, vorbește de faimoasa Bătălie de la Waterloo.”

Și dacă drama asta nu era de ajuns, „1944” a ajuns să câștige concursul din 2016, după o răfuială tensionată cu concurentul Rusiei. Un membru al guvernului din Moscova a spus despre rezultat: „Nu Jamala a câștigat Eurovisionul, ci politica a învins arta.”

„Neașteptat pentru mine, am devenit un simbol al problemei din Crimeea”, spune Jamala. „Probabil doar fiindcă sunt o tătară din Crimeea. Fiindcă țin sincer la poporul meu, îmi susțin patria.”

„Cred că este mereu important să separi oamenii care locuiesc într-o anumită țară de politica guvernelor.”

Victoria Jamalei a creat un impas și mai controversat în anul următor. Odată cu finala ediției din 2017, programată la Kiev, radiodifuzorul de stat din Rusia a avut de luat o decizie și a făcut-o; au selectat-o pe Yuliya Samoylova pentru a le reprezenta țara, o cântăreață în vârstă de 28 de ani din Ukhta, din nord-vestul țării. 

În 2015, Samoylova a susținut o reprezentație live în Crimeea recent anexată, împotriva unui ordin al statului ucrainean care interzicea toate călătoriile în peninsulă în timp rămânea sub controlul Rusiei. A forțat guvernul de la Kiev să ia o decizie cu luminile reflectoarelor mondiale ațintite asupra lor: să o interzică pe Samoylova, care era în scaun cu rotile și a cărei selecție a promis să aducă diversitate scenei Eurovision, sau să pară că se înclină în fața rușilor. 

Din nou, contextul a fost cheia. Kremlinul a fost acuzat că a subminat stabilitatea statului ucrainean prin finanțarea secretă și armarea rebelilor din regiunea estică a Donbas, iar forțarea Kievului prin presiune emoțională - existau doar două opțiuni, ambele greșite - a fost o viclenie. 

„Poate că sunt naivă”, spune Samoylova. „Mereu am fost în afara politicii. Așa că nu am crezut că un concert în Crimeea va cauza probleme. Dar Eurovision a devenit un fel de atu de negociere în ceea ce privește politica. Nu vorbim de creativitate, ci despre afaceri între state, în calitate de diplomați.”

„Dar n-aș schimba nimic. Aș cânta în Crimeea, în Kiev, aș face spectacol în Berlin sau în Londra. Sunt o artistă. Putem să nu băgăm artiștii în politică?”

Kievul a interzis-o pe Samoylova, iar Moscova a răspuns rapid și a anunțat că televiziunea națională rusească nu va difuza evenimentul, marcând excluderea Rusiei. 

Ucraina a pierdut pe toate fronturile. Autoritățile au fost condamnate de către EBU pentru „subminarea integrității și a caracterului non-politic al concursului”, deși părea nedrept, având în vedere modul deliberat în care Rusia a aranjat eșecul guvernului. Mișcarea a făcut de asemenea din Samoylova un fel de martir mediocru. 

„Acum, eu și cu tine acționăm împreună ca pacifiști când vorbim despre libertatea creativității și despre cântece fără granițe”, spune ea. „Nu știu cum să fiu furioasă pentru mult timp. Bineînțeles că a fost tristă situația, Eurovisionul este visul meu. Cu toate astea, nu mă simt furioasă. Vezi tu, există mult mai multe lucruri importante în viață decât jocurile politice.”

„Singurul lucru de care familia mea și cu mine ne-am speriat au fost oamenii înfricoșători din comentariile de pe profilurile mele de social media. M-au amenințat că îmi vor pulveriza acid clorhidric pe față, că mă vor bate și că-mi doresc moartea. Haterii, la fel ca teroriștii, nu au nicio naționalitate, cred eu.”

Certurile de la Eurovision au avut tendința de a călca pe urmele conflictelor militare și, astfel, au oferit acelor angajamente un aer ușor ridicol. Așa s-a dovedit în 2009, după scurtul război de șase zile al Rusiei cu vecina sa din sud, Georgia.

Perechea a pornit la război în august 2008 pentru statutul Osetiei de Sud, despre care s-a zis întotdeauna că este statul marionetă al Moscovei, sprijinit artificial pentru a oferi Rusiei o miză ilegală în afacerile Georgiei. Vladimir Putin, pe atunci premierul Rusiei, a întărit angajamentul țării sale pentru „independența” Osteiei de Sud prin recunoașterea formală a separării, și astfel a dus la întreruperea legăturilor diplomatice dintre cele două state și a consolidat neîncrederea veche de secole. 

La începutul anului 2009, Georgia și-a anunțat participarea la competiția găzduită de Moscova, iar zarurile au fost aruncate; „We Don't Wanna Put In”, care urma să fie interpretată de grupul pop Stephane și 3G, a avut un „incident diplomatic”, fiindcă versurile sale sunau ca și cum ar fi zis „We don't want Putin (Nu-l vrem pe Putin)”.

Asta nu le-a convenit rușilor, iar EBU a fost de acord că piesa a încălcat regulile despre versurile de natură politică. Aceștia au insistat ca Georgia să aleagă alt candidat și, în conformitate cu caracterul recalcitrant al diplomației est-europene, Tbilisi a refuzat. EBU i-a exclus. 

„Este important să ne amintim că concurenții apar sub denumirea statelor”, spune Vuletic despre declinul Rusia-Georgia. „Chiar dacă radiodifuzorii sunt cei care fac propunerile, ei concurează în numele statelor. Asta s-a modificat în anii 1960, fiindcă spectatorii nu le asociau prea bine cu titlurile pieselor, așa că acum totul se rezumă la țări. Pentru asta se uită oamenii la concurs. A fost deliberat.

„De asta acum guvernele văd Eurovisionul ca pe o unealtă de diplomație culturală. De asta provoacă reacții politice așa de puternice.”

Radiodifuzorul de stat din Georgia a susținut că Moscova a exercitat presiuni asupra EBU, dar ăsta a fost unul dintre acele incidente rare când Rusia nu a trebuit să șușotească nimănui ca să obțină ce vrea. „We Don't Wanna Put In” a fost aproape ca un deget mijlociu arătat de către Tbilisi, nu departe de ideea de a arde tricolorul rus pe scena Moscovei, iar EBU nu au mai avut ce face.

„Adevărata schimbare a venit în anii 1990, când EBU a încercat să facă din Eurovision un eveniment mai comercial, în parte pentru a combate creșterea costurilor”, spune Vuletic. „Așadar, la acea vreme, au implementat regulile noi, printre care și să nu aduci o reputație proastă concursului.”

„Se consideră că nu ar trebui să existe înregistrări care să aibă mesaje politice. Au făcut regulile în mod expres în 2005, după ce piesa înscrisă pentru Ucraina făcea referire în mod explicit la Revoluția Portocalie (anti-rusă).”

„EBU insistă că nu este un eveniment politic. Nu vor să-i sperie pe agenții de publicitate. Dacă melodiile sunt ofensatoare din punct de vedere politic, atunci agenții de publicitate vor lua distanță. Trebuie comercializat.”