Fotografii de vis din raiul gay al New York-ului

Noua carte a artistului Matthew Leifheit, To Die Alive, explorează relația sa în evoluție cu faimoasa mecca gay Fire Island, localizată de-a lungul coastei de sud a Long Island, la est de New York. 

După ce a vizitat-o pentru prima oară în 2015 - pentru un articol VICE despre schimbarea generațională din scena gay a insulei - Leifheit s-a întors în 2017 și a început să fotografieze oamenii pe care i-a cunoscut acolo, petrecerile faimoase de pe insulă, spațiile publice și private pentru sex, dar și peisajele. 

Proiectul a durat cinci ani ca să fie finalizat, timp în care Leifheit a fotografiat noaptea folosindu-se de lumina lunii, film de mare viteză și expuneri lungi ca să creeze o viziune nocturnă turbulentă a unui loc care se confruntă cu schimbări culturale și de mediu uriașe. Cartea, care include numai 77 de imagini, combină portrete intense, cadre de grup răvășitoare și peisaje ca să creeze o imagine completă a unui loc în continuă schimbare, dar și sentimentele schimbătoare ale lui Leifheit legate de loc.

VICE: Îți amintești când ai aflat prima oară de Fire Island?
Matthew Leifheit: Cred că prima oară când am auzit de Fire Island a fost într-un articol NPR de David Sedaris despre cum a întâlnit un tip care folosea „Ai fost pe Fire Island?” ca prescurtare pentru „Ești gay?”. Am fost acolo în 2015 pentru un articol VICE. Deși este în mod natural un loc foarte frumos, este și foarte depravat. E atât de gay și homo-social, toată lumea umblă aproape goală. Pe atunci mă gândeam că eu nu sunt genul ăla de gay.

Cum de te-ai întors să fotografiezi acolo?
Când eram la facultate am început să mă uit la fotografii cu colectivul PaJaMa. Petreceau mult timp în Saltaire în anii 1940, care nu e partea gay a insulei, și făceau fotografii suprarealiste cu peisajul ciudat, inclusiv pădurea maritimă de stejari, alcătuită din arbori asemănători bonsaiului. M-am întors în 2017 și am început să fotografiez serios. De atunci fotografiez mai mult acolo. 

Cum s-a schimbat proiectul de-a lungul timpului?
Cred că la început abordam propria mea percepție despre Fire Island, era mai mult despre o fantezie culturală a locului. Fotografiam mult la o petrecere faimoasă în lenjerie la Ice Palace Bar unde primești un discount la bilet dacă lenjeria ta nu are fund. De-a lungul timpului mi-am dezvoltat propria relație cu locul. A devenit despre propria experiență pe care o aveam cu oamenii pe care i-am întâlnit și în final despre peisaj. 

Îmi poți povesti despre imaginile de grup mai complexe? E un aspect total diferit al cărții.
Am fost obsedat să fac compozițiile astea complexe, coregrafiate cu mai multe figuri. Să fotografiez un grup de oameni într-un fel în care să-i pot regiza. Nu am mai făcut asta, iar Fire Island este un loc unde mai mulți oameni sunt deschiși să facă parte dintr-un performance… Nu m-aș duce acolo cu blițul și să încerc să fac instantanee. Eu nu sunt așa și mi se pare invaziv. Am simțit că singurul mod în care pot arăta locul a fost prin regizarea imaginilor. Aveam nevoie ca oamenii să fie parte din proces, să aducă un sentiment de performance în el. 

Este de asemenea ceva tenebros în imagini și modul cum se simte per total cartea…
O parte din problema cu insula este că e sub amenințarea eroziunii - din cauza încălzirii globale. Plaja își schimbă forma în fiecare an, lucru frumos când te gândești la cum evoluează ideile despre identitatea queer. Dar pare a fi un loc căruia îi putem oarecum prevede dispariția. Este un ecosistem fragil. 

Un prieten pădurar mi-a spus că peisajul a atins apogeul în anii 1970, iar acum este în declin. Cred că e interesant că homosexualii și-au atins de asemenea apogeul în anii 1970. Cultura bărbaților homosexuali începea să prospere în urma libertăților sexuale și legale câștigate cu greu, chiar înainte să izbucnească criza SIDA. Cred că e interesant că Fire Island - care a fost locul unei asemenea înfloriri - are un ecosistem care oglindește evoluația oamenilor mei. 

Mai este și amenințarea culturală a Fire Island, nu?
Toate fotografiile pe care le-am făcut în ultimii ani sunt de fapt despre cultura gay și în special ce numesc eu „cultura fag”. Toți cei din carte nu reprezintă un om, ci majoritatea oamenilor din aceste spații, precum și de la petrecerile în lenjerie, sunt bărbați. Este în mare un spațiu homo-social. Multe dintre fotografii au fost făcute în Hotelul Belvedere, care este o pensiune dedicată exclusiv bărbaților. 

Cred că tinerii folosesc din ce în ce mai puțin acești termeni rigizi pentru identitate. Dispar în fața queer și a progresului. Cred că ăsta e un lucru bun. Dar va avea loc și o pierdere culturală, atunci când homosexualii care erau atât de subversivi încât în urmă cu o jumătate de secol erau ilegali, sunt acum priviți ca un grup privilegiat, unul aproape aliniat cu cultura heterosexuală. Cred că spațiile astea vor trece prin multe schimbări. Este o schimbare necesară și importantă, dar va fi și o pierdere culturală.

Munca ta are un sentiment cumva halucinant, direct. Este extrem de intensă.
Cred că asta are în comun toată munca mea: o intensitate emoțională care e aproape prea mult. Ce vezi este un pic cam prea intens. Cred că așa devine munca mea exagerată: este atât de încărcată de elemente încât devine aproape amuzantă. Un prieten de-ai mei a spus despre mine că sunt „un artist al coșmarurilor gay” și simt că e adevărat. 

Este neobișnuit să vezi o imagine atât de sinceră a părții sexuale a locului.
Multe dintre lucrurile pe care le știu oamenii despre Fire Island vin din fotografiile lui Tom Bianchi, care erau de fapt fotografii ale clonei culturii anilor 1970. Persoanele gay au adoptat un fel de uniformă, bazată pe aspectul clasei muncitoare, ca să simtă că pot aparține unei culturi care i-a respins. Multe dintre fotografiile alea mai vechi sunt cu bărbați musculoși în Speedos pozând în soare și au și ele, bineînțeles, o întunecime. Mă uit la acele imagini și mă gândesc „toți oamenii ăia au murit” (în timpul crizei SIDA). Nu mai este transgresiv să arăți un tip sexy pozând în soare. Nu mă mai uit la stereotipul omului sexy. Nu mă uit la clone.

Cartea este o celebrare echilibrată sau mai mult melancolică a unui loc care se schimbă în atât de multe feluri?
Cred că este despre mine care încerc să mă uit la ceva despre care am sentimente complicate din cauza propriei mele experiențe asupra sexualității. O mare parte din ea este despre prioritățile generaționale, dar și despre mine ca o persoană queer care îmbătrânește - este un loc atât de intergenerațional. Cartea nu este nicio celebrare, nicio critică, sper că arată propriile mele sentimente complicate despre loc. 

Simt că locul ideal pentru această carte este într-un Barnes & Noble din Midwest, unde un adolescent - cineva care nu știa că există această lume - o găsește și are această experiență complicată a sexualității. Cred că dacă cineva se masturbează uitându-se la ea și apoi se simte ciudat, e un succes.