Educatie sexuala

Cum am decis să fac avort la o clinică improvizată într-un apartament din București

În urmă cu zece ani, Alexandra a trecut printr-o întrerupere de sarcină, fără să aibă habar despre ce înseamnă sarcină sau avort.
18 Februarie 2020, 8:46am
cum faci un avort, clinica pentru avort, podcast de educatie sexuala
Fotografie de Răzvan Băltărețu
Dacă-n școlile din România nu există, măcar să o facem noi.

Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care-ți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.

Suntem în 2020 și-n 51 de spitale din 29 de județe din România nu se mai fac întreruperi de sarcină. În 36 dintre astea nu se fac de sărbătorile religioase. Datele sunt de anul trecut și, din păcate, nu acoperă toate spitalele din țară. Iar dacă reușești, totuși, să găsești o clinică dispusă să facă procedura, chiar dacă-i privată, să nu te mire dacă te judecă medicul care a depus un jurământ să-ți protejeze viața.

Oricât de mult am încercat să-mi imaginezi ce aș face în genul ăsta de situație, în care altcineva ia decizia în locul meu, mi-am dat seama că realitatea e mult mai dură și nuanțată, așa că am căutat o femeie dispusă să povestească despre avortul ei. Așa am ajuns la Alexandra. Are 32 de ani, iar în urmă cu zece a trecut printr-o întrerupere de sarcină la o clinică improvizată într-un apartament din București.

Despre toată experiența ei pe masa de operație, recuperare și dacă e adevărat că nu există regret după o să astfel de procedură, a vorbit în noul episod din podcastul Pătratul Roșu, din care poți citi fragmentul de mai jos.

Dana: Ce știai la 22 de ani despre avort?
Alexandra: Absolut nimic. Că se face asta dacă e panică. Dacă nu e, poți să te protejezi, dar nu știam precis cum. Adică, ajungeam pe la ginecolog, o dată la doi, trei ani, când era bai sau după prima dată, și mi-a spus: „Băi, dacă vrei să te protejezi, fără prezervativ, ia aceste pastile și vei fi ok”. Luam anticoncepționale încă de la 18 ani. Dar fără cap și coadă, citeam instrucțiunile de pe ambalaj și credeam că totul va fi ok atât timp cât le respect măcar cât de cât.

Cum ai rămas însărcinată?
Nerespectând cu strictețe indicațiile puse pe foiletonul acela de aproximativ 20 de pagini, indicațiile și contraindicațiile sunt deosebit de multe, ai o mini-carte de citit. Nu am fost atentă și nu mi-am luat pastila la timp. Până și câteva ore sunt cruciale când vine vorba de genul ăsta de contracepție.

Dar prezervativul nu era luat în considerare?
În momentul în care ești într-o relație lungă, devine complicat și scump să folosești o astfel de protecție. Sincer. Prețul unei cutii de prezervative este de aproximativ 15 lei și conține trei bucăți. Pe anticoncepționale dai 30 de lei pentru o lună.

Și cum ți-ai dat seama că e ceva în neregulă?
Mi-am dat seama după foarte mult timp, în care nu-mi mai venise ciclul de două luni și ignorasem simptome de genul grețuri matinale sau pe tot parcursul zilei sau cele cauzate de miros. Am avut toate simptomele unei sarcini toxice, fără să am habar că sunt însărcinată. Am citit după, că era vorba de genul acela de sarcină în care corpul vede copilul ca pe un parazit, îl respinge și vrea să-l dea afară, până se obișnuiește cu el. Și ți-e rău continuu.

Cine s-a prins până la urmă, având în vedere că tu nu-ți dădeai seama?
M-am prins singură, însă foarte târziu, aproape de momentul în care nu mai aveam voie să fac avort. Pentru că, după două luni jumate intri în perioada în care nu mai ai voie să avortezi. Prietenele mele apropiate erau fetele de la facultate. Eram în sesiune și prioritatea noastră era: „Trebuie să facem proiectele astea”. Nu mai conta nimic altceva. Așa că nu eram destul de relaxate ca să ne observăm reciproc. Iar celălalt om apropiat din viața mea era iubitul de atunci, care știa mai puține decât mine despre asta.

Am făcut un test de sarcină și am sperat să fie ceea ce se numea pe net un false positive, dar știam, de asemenea, în sinea mea, că nu poate fi cazul, că asta se întâmplă la nu știu câte teste. L-am mai făcut o dată și am zis: asta e, next steps.

Cu cine ai vorbit imediat după?
Am încercat să discut cu prietenul meu, care era deosebit de panicat. Îi era teamă că o să afle maică-sa. Ceea ce pe mine m-a scos din sărite și m-a înfuriat. Pentru că mi se părea că prioritatea nu era maică-sa, ci eu. Și-atunci am decis că-i cazul să fac eu din mine o prioritate și să-ncep să întreb niște prietene, care bineînțeles că habar nu aveau de așa ceva, că la vârsta aia niciuna nu trecuse prin asta. Și-am ajuns până la urmă să vorbim cu o prietenă de-ale prietenului meu, care era mai în vârstă și făcuse deja un avort.

Ea cum ți l-a descris?
În niciun fel. Mi-a zis: „Te duci în clinica asta și rezolvi problema”. Nici nu ne cunoșteam, cât să existe genul ăla de relație de apropiere, ca să ai parte și de emoția discuției și de un sfat puțin mai cald. A fost cât se poate de steril și funcțional: „Ăsta-i numărul, costă atât. Aveți nevoie de ajutor? Bine. E o mie de lei”.

Nu aveam lângă mine nici măcar o femeie puternică, aveam un sfert de bărbat, mai speriat decât mine. Mi-am spus că o să trec prin asta și, chiar dacă ajutorul lui va fi minimal, trebuie să scap de problemă. Pentru că o consideram a fi o problemă. Și să-mi văd mai departe de viață. Bineînțeles, relația noastră nu va mai exista dincolo de acest avort.

El a fost din start de acord cu avortul?
Ah, nu știa cum să se grăbească. Dacă m-ar fi putut duce în fața unui cabinet să nip in the bud, cum zic englezii, ar fi făcut-o instant. S-a speriat foarte tare, pentru că, într-adevăr, la vârsta de 20 și ceva de ani nu te-ai prins încă ce vrei să faci cu viața ta și cu atât mai puțin știi ce să faci cu un copil, neavând nici măcar din ce bani să-l crești. Ești încă la facultate.

Ai încercat să te interesezi și de alte opțiuni?
Nu, tocmai pentru că internetul nu o să-ți spună foarte multe despre întreruperi de sarcină, mai ales că noi, fiind puțin mai mult religioși ca stat, nu vedem practica asta ca una tocmai legală, și-atunci majoritatea clinicilor pe care le găseam erau cel puțin dubioase și voiam măcar să ajung la una la care fusese un cunoscut. Să nu am surprize și mai neplăcute decât worst case scenario.

Țin minte că, la un moment dat, am sunat la o altă clinică pe care o găsisem pe net, dar care era clinică de ginecologie, și mi-a zis: „Doamnă, îmi pare rău, noi nu facem avorturi. Sunați în altă parte”. Am înțeles ulterior, că unii aveau motive strict legate de religie. Spuneau că sunt credincioși, Dumnezeu zice că asta e o crimă, iar ei nu sunt criminali.

Însă, înainte de intervenție, am fost la consult la o ginecologă la care mergeam de când eram mai mică. Nu doar că a încercat să mă convingă să nu avortez, dar mă dezinforma constant. Îmi spunea: „Vreți să știți sexul copilului?”. În sinea mea știam că nu e posibil când sarcina are două luni. Ea, ca medic care trebuia să mă ajute și să-mi dea jos vălul ignoranței de pe ochi, îmi zicea: „Să știi că nu ai multe șanse să faci un copil sănătos. E vârsta perfectă la care să faci un copil”.

M-a speriat și mai tare și atunci chiar mi-am dorit să mă duc undeva, oriunde. Tipa asta vrea neapărat să-l păstrez, poate o sună și pe maică-mea. Aoleu, ce fac?! I-am mulțumit, am zis că o să mă gândesc și-am fugit din cabinet.

Acest interviu a fost editat pentru claritate și lungime.

Dacă vrei să știi care-i situația avortului în România și cum ar trebui să fie făcută procedura, ascultă episodul cu Andrada Cilibiu de la Centrul Filia, care a luat la bani mărunți toate spitalele care refuză întreruperea de sarcină.

Poți urmări Pătratul Roșu și pe Instagram , Spotify, Apple Podcasts și Youtube .

Editor: Ioana Moldoveanu