7 trapperi români pe care să-i asculți în izolare (și nu numai)

Din 2017 încoace am scris despre artiștii de trap care apar periodic în industrie și-s la început de drum, dar la care merită să bagi o ureche. Acum trei ani Șatra Benz erau principalii trapperi din România. Între timp, însă, mai mulți puști au intrat în playlist-urile fanilor trap. În 2018, Ian și Azteca veneau cu un sound diferit. Poți să vezi cum au evoluat băieții în seria VICE România numită #Înaintedefaimă.

Anul trecut a fost marcat de abi, dar am văzut că trapul poate să existe și fără papuci Gucci. Pe unii, precum Amuly, OG Eastbull, Bruja sau Lino Golden probabil că-i ai deja în playlist.

Acum, în plină pandemie, dacă vrei să mai scapi de veștile morbide și de anxietatea de coronavirus, poți să încerci câteva nume noi din trapul românesc. S-ar putea să dezvolți o nouă pasiune. Nu asta fac oamenii în izolare?

De Solomon am aflat vara trecută, când eram în RATB și, la un moment dat (chiar nu-mi mai aduc aminte cum), am intrat în vorbă c-un puștan de vreo 14-15 ani. Printre altele, de curiozitate, l-am întrebat și ce muzică ascultă, că părea că se îmbracă cum vede el în clipurile alea cu clout, din State. Mi-a zis trap și l-am rugat să-mi dea câteva sugestii de artiști mai no-name, care-s abia pe la început. Așa l-am descoperit pe Solomon.

Inițial, după nume, am zis că Solomon face trap-creștin, ca DaniiB. Dar, după ce-am coborât din autobuz, mi-am băgat căștile și-am dat play la o piesă. Prima reacție a fost ceva gen „bă, ce zice, că nu înțeleg niciun vers, dar parcă e un sound mega diferit față de toți, din România”.

De-atunci am tot ascultat și chiar îmi place mult. E fire rău pe flow și vibe.

Sugestie: Solomon, bagă, bro, și versurile la toate, în bio. Nu de alta, dar e mult mai ușor să-ți fie învățate piesele în felul ăsta, plus că așa am putea afla și noi dacă voiai să zici „feral” sau „federal”, că încă-i o enigmă.

Ce o să găsești în piesele lui Solomon: mai multe stări, mai puțin versuri pe care să le înțelegi.

Osiris the kid cred că abia ce și-a făcut buletinul. Cu toate astea, nu pare.

M-a impresionat neașteptat de mult. Asta fiindcă are cursivitate în versuri și, pe lângă alea clasice cu „bani, fut și sparg”, în ciuda vârstei, pare că se îndreaptă pe un drum în care conștientizează ce-i cu adevărat important. E mai degrabă ancorat în muncă și muzică decât în vrăjeală și bagabonțeală inutilă.

De exemplu:

Bineînțeles, sunt doar niște versuri. Timpul va arăta dacă puștiul ăsta chiar va evolua. Sau, din contră. Vorba lui Caddy, universal valabilă: „E greu să dai sfaturi bune celor ce-au nevoie, dar mai greu e să-ți menții viața proprie la o linie”.

Ce o să găsești în piesele lui Osiris the Kid: că o să ajungă mare, chiar dacă acum e mic.

Operele lirice ale lui Yakki ar putea fi introduse în programa școlară de bac. Versurile lui trebuie ascultate strict ca poezii absurde pe care n-ai voie să le judeci, ci doar să te întrebi: „Oare ce-a vrut să spună autorul?”.

De exemplu: „Lie, lie ciocârlie, îi pun pizda-n farfurie”. Probabil că Yakki s-a gândit: „Bă, vreau să fac un vers cu ciocârlie. îmi place mie mult sunetul acestei păsări, dar cu ce rimează ciocârlie? Mhmmm, cu farfurie! Gata, aia e! Bagă beatu`!”

George Enescu dislikes this.

Cu siguranță, un vers care va fi analizat la examenul de bac, de la română, din anul 2074, dacă tot crește nivelul de analfabetism funcțional din România.

Dincolo de glume, Yakki e unul dintre acei artiști la care pui mai mult preț pe sound și vibe decât pe versuri. N-o să stai niciodată să dai replay la vreun vers, ca să înțelegi duma, ci, mai degrabă, îl asculți când simți că ai nevoie de-o energie bună. Iar el are calitatea asta.

Ce o să găsești în piesele lui Yakki: la fel ca Solomon, mai multe stări, mai puține versuri care să ți-o dea la cap. Dar ăsta e trapul, în general, nu?

Îmi imaginez că Lil Cagulă și-a pus numele de scenă după un brainstorming intens. Pe de-o parte, Lil, fiindcă a văzut că-i ceva uzual pentru trapperii din SUA; de cealaltă parte, posibil ca în adolescență să fi vrut să ajungă jandarm sau poate la DIICOT. Cagulele alea dau impresia de ceva amenințător.

Habar n-am de unde-i vine numele, dar Lil Cagulă o dă bine pe treaba pe care o face, are flow mega bun, iar versurile se leagă între ele. Și are ceva ce și-ar dori mult să aibă Sișu Tudor, adică să pice la fel de bine pe beat.

Ce o să găsești în piesele lui Lil Cagulă: că a făcut sau urmează să facă soto sex cu iubita ta. A ta. A mea. A tuturor. Simți amenințarea?

La fel este și Marko Glass, adică tot de mic și-a dorit să fie jandarm. Ambii cagulați, dar cu stiluri diferite, pe alocuri. Niciunul dintre ei n-are treabă cu vechiul K-Gula, boomerii știu cine e.

Bine, și Marko Glass te amenință prin versuri că: „Nu-mi pasă de tac-su, că mă duc la ea acasă și-o fut de față cu frac-su”. Acest laitmotiv în muzica trap: trebuie să fuți, că altfel nu ești șmecher.

Marko vine apoi și-ți spune: „Vine seara, ies din casă, ca OG (Eastbull) o pup pe mama și mă rog”.

Așa că, poate să o dea și pe șmecherie, dar să te atingă și la corazón (ok, dă mai mult pe șmecherie).

De reținut, pentru toți cei care aveți surori, mare grijă. Dacă vă treziți vreodată la ușa casei c-un băiat cu cagulă pe față, să aveți în minte că el nu a venit să vă jefuiască, ci să facă lucruri neortodoxe cu surorile voastre.

Ce o să găsești în piesele lui Marko Glass: că bagă cam des xanny înainte să adoarmă. Nu încerca asta acasă, mai ales în pandemie!

Deseori auzi oameni care spun că nu ascultă rap/trap românesc fiindcă, pe de-o parte e doar o copie ieftină de la americani (e un argument), pe de alta - că-i făcut de albi și nu poate fi la fel de autentic.

Poftim, acum ai cel puțin pe cineva cu care s-ar putea să empatizezi. NMW Yanny e printre puținii oameni de culoare care fac muzică în România. Mi-ar plăcea să-l aud pe băiatul ăsta cum vorbește în versurile lui și despre treburi din astea. Mai așteptăm.

Oricum, calitatea primează și nu culoarea.

Ce o să găsești în piesele lui NMW Yanny: că are mulți designeri în dulap.

Am scris „Șapte” la search-ul de pe YouTube și prima chestie care mi-a apărut este „Șapte pui de prepeliță”, urmat de „Șapte trandafiri”, după care „Șapte lanțuri și-o cătușă”. O manea.

Abia undeva mai jos e vorba și de-al nostru Șapte, cu referințe la un clip de la Urbanist, unde a fost invitat să dea câteva rime.

Acum, serios, oricât ai fi de bun în treaba asta e mai mult decât greu să iei fața pieselor etno-manele, ca număr de vizualizări pe YT, cum sunt cele de mai sus. Bine, asta, doar dacă nu ești Jador cu Lino și faci o combinație de trap-manea care să placă la toată lumea. Trending-ul din Youtube îți arată că românilor le plac trapul și manelele, în orice variantă ar veni ele.

Ce-i foarte mișto la Șapte e că are un flow în care bagă 10 cuvinte pe secundă (vorba vine), așa cum în România cam doar Kepa sau Ian mai pot da. Sau chiar cum dădea Rimaru, pe vremuri (asta înainte să fie acuzat de hărțuire sexuală).

Tot Șapte a dat o definiție magică la conflictul ăsta penal între rap și trap, old school și new school: „Trap-ul e, de fapt, copilul rebel al hip-hopului”.

Ce o să găsești în piesele lui Șapte: trap cu influențe electro, pe alocuri.

Pe Mădălin Istrate poți să-l urmărești pe pagina lui de fb sau ig.