Sănătate

Companiile care oferă în sfârșit femeilor dreptul la concediu menstrual

O companie din India, Zomato, conduce topul cu cele 10 zile pe an pentru perioada aia a lunii.
menstruatie, concediu menstrual platit, concediu menstruatie
Fotografie via Getty Images  

Cam în orice zi, în jur de peste opt sute de milioane de fete, femei și persoane trans au menstruație. Dar numărul celor care trec prin asta și sunt destul de confortabile să le spună colegilor ce se întâmplă cu ele e mult mai mic decât opt sute de milioane.

Zomato, un startup mare indian care livrează mâncare, face un pas enorm pentru destigmatizarea menstruației ca cele cinci mii de angajate să-și poată lua liber în timpul menstruației. Sâmbătă, fondatorul Zomato, Deepinder Goya, a anunțat că oricine e la ciclu în firma sa poate să-și ia până la zece zile libere plătite pentru asta în fiecare an.

Publicitate

„La Zomato, vrem să încurajăm o cultură a încrederii, sincerității și acceptării. De azi, toate femeile (chiar și persoanele transgender) de la Zomato pot să-și ia până la zece zile libere pe an pentru probleme menstruale”, a zis Goya pe site-ul companiei. „N-ar trebui să existe rușine sau vreun stigmat să aplici pentru un astfel de concediu. Ar trebui să existe un mediu sigur în care să spui în grupurile interne sau pe e-mail că ți-ai luat liber o zi pentru menstruație.”

Goya a adăugat și un P.S. pentru bărbații din companie care s-ar putea să se crizeze că cineva le spune „Sunt pe stop”. „Face parte din viață și, deși nu înțelegem prea mult prin ce trec femeile, trebuie să avem încredere în ele când spun că au nevoie de odihnă”, a scris el. „Știu că crampele menstruale sunt foarte dureroase pentru multe femei și că trebuie să le susținem dacă vrem să construim o cultură unită la Zomato.”

Deși Zomato nu e prima companie din India care oferă concediu plătit pentru menstruație, conform CNN e cea cu „statutul cel mai ridicat”. Gozoop, o agenție de comunicații, și-a implementat propria politică în privința concediului menstrual în 2017, și le-a permis angajatelor să lucreze de acasă o dată pe lună când sunt la ciclu.

„Ideea din spatele acestei politici e că o femeie are nevoie de odihnă când e la ciclu, așa că are șansa să lucreze de acasă în zona ei de confort”, a explicat în 2018 „Chief Happiness Officer” Bansi Raja. „Renunțăm la stresul călătoriilor, mediilor aglomerate, la scaunele inconfortabile și teama de a te păta ca să le permitem femeilor să-și facă munca într-o manieră eficientă de acasă.”

Publicitate

Conform cărții „Addressing Menstruation in the Workplace: The Menstrual Leave Debate”, șase țări au pus în aplicare politici de concediu menstrual, care variază de la două zile pe lună în Indonezia, la o zi în fiecare lună în Zambia (care-i și cunoscută ca „Ziua Mamei”), până la o singură zi pentru femeile care lucrează în sistemul federal de justiție al Mexicului.

Zomato n-a explicat cum de a ajuns la acel „10 zile pe an”. VICE a cerut clarificări, dar n-a primit niciun răspuns, însă cumva s-ar baza pe informațiile strânse de la femei. În 2017, cercetători din Olanda au chestionat 32 748 de femei cu vârste între 15 și 45 de ani și le-a întrebat despre cum le afectează menstruația productivitatea la locul de muncă. În total, aproximativ 14 procente din respondente (4 514 de femei) au spus că au lipsit de la muncă din cauza problemelor menstruale, în timp ce peste 80 de procente (26 438) au declarat că se simțeau mai puțin funcționale dacă încercau să muncească.

Cercetătorii au estimat că aceste angajate au pierdut 8,9 zile de productivitate în fiecare an din cauza problemelor menstruale. (Și doar 20 de procente dintre femeile intervievate le-au spus angajatorilor că își iau liber din cauza crampelor sau a altor simptome menstruale.)

E un mesaj din ce în ce mai puternic că persoanele care menstruează n-ar trebui să fie rușinate de propriul corp. Și poate așa vor prelua modelul Zomato și alte companii, în și mai multe industrii din și mai multe țări.