Bărbații hetero peste 30 de ani plătesc mai mult pentru Tinder

O investigație recentă a scos la iveală că vârsta, sexul și locația influențează taxarea membrilor.
17.8.20
tinder, pret tinder, abonament tinder
Imagine de DENIS CHARLET / AFP  

Tinder îi taxează pe bărbații hetero de peste 50 de ani de cinci ori mai mult decât pe alți utilizatori pentru serviciul lor premium, conform unei investigații recente făcute de un grup australian pentru protecția consumatorului.

Grupul Choice a pus 60 de cumpărători misterioși să activeze Tinder Plus - un „abonament premium” care le oferă utilizatorilor șansa să șteargă swipe-urile accidentale, să-și schimbe locația și să dea like-uri la infinit - și a comparat prețul pe care l-au primit.

În mare, gama de prețuri pentru utilizatorii sub 30 de ani era mai mică decât a celor peste 30: primii fiind taxați între 6.99 dolari și 16.71 dolari pe lună pentru serviciu, în timp ce ultimii cu sume între 14.99 dolari și 34.37 dolari.

Cel mai mic preț, la 6.99 dolari, a fost oferit femeilor queer sub 30 de ani. Bărbații hetero din mediul urban peste 50 de ani s-au ales cu cel mai mare preț, de 34.37 dolari. Investigatorii de la Choice n-au putut găsi un tipar ca să explice diferențele, așa că au apelat la protecția consumatorului din Australia să investigheze dacă Tinder nu încalcă cumva legea.

Publicitate

„Nu găsești nicăieri pe site-ul Tinder, în termenii de confidențialitate sau în termeni și condiții, că vei fi taxat diferit în funcție de datele tale personale”, a declarat Erin Turner de la Choice pentru ABC. Compania a subliniat că termenii și condițiile Tinderului nu sunt destul de transparente, având în vedere că modelul de taxare e influențat de detaliile personale.

Structura asta controversată de taxare a existat încă de la început pe Tinder plus, încă de la lansarea din martie 2015.

La momentul respectiv, cofondatorul Tinder Sean Rad a apărat modelul dinamic de taxare la o conferință TechCrunch Disrupt și a spus că „scopul nostru e să oferim o reducere utilizatorilor tineri”.

„Nu e neapărat despre optimizarea dolarilor pe care-i obținem. E mai mult despre optimizarea numărului de persoane pe care le putem atrage pe platformă”, a explicat Rat. „Dacă locuiesc într-o țară în curs de dezvoltare sau undeva cu o economie în dezvoltare, nu-mi permit să plătesc la fel de mult ca cineva din SUA. Sunt lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare.”

Tinder a plătit 23 de milioane de dolari în urma unui proces pentru discriminare în funcție de vârstă, lansat în numele a 230 de mii de persoane în ianuarie anul trecut, după ce s-a aflat că taxa utilizatorii de 30 de ori mai mult pentru abonamente. Ca parte din înțelegere, Tinder a fost de acord să nu mai taxeze diferit persoanele din California, unde a fost înregistrat procesul, în funcție de vârsta lor.

Publicitate

Însă investigatorii de la Choice susțin că prețurile companiei sunt influențate și de alți factori cum ar fi sexualitatea și genul.

„Știm că Tinder se folosește de vârstă ca să impună prețuri diferite. Dar chiar și-n grupele de vârstă am observat o gamă de prețuri variate, ceea ce demonstrează că sunt și alți factori la mijloc pe care Tinder trebuie să-i explice”, a zis Turner. „E îngrijorător că nu știm ce informații folosește Tinder ca să personalizeze prețurile.”

Într-o declarație pentru VICE News, un purtător de cuvânt de la Tinder a susținut că „Tinder e gratuit pentru oricine, iar majoritatea membrilor se bucură de aplicație fără să treacă la experiența plătită. Totuși, oferim o varietate de opțiuni pentru abonare gândite să-i ajute pe membrii să iasă în evidență și să găsească persoane mult mai eficient.

Tinder operează o afacere globală, iar prețurile variază în funcție de mai mulți factori. Oferim frecvent prețuri promoționale, care pot varia în funcție de regiune, duarata abonamentului și altele. De asemenea testăm regulat opțiuni noi de taxare.”