Alegerile din PSD sunt ca cele din PCR: au candidat unic

Dacă a fost ceva simpatic săptămâna trecută, a fost discuţia despre alegerile din PSD. Zău, nu există ştire mai bună decât cea legată de democraţia din principalul partid românesc. Nu e ca şi când n-am şti că PSD e o iteraţie a vechiul PCR, acum şi cu oameni tineri, dar te-ai aştepta, totuşi, ca unele lucruri să existe măcar de formă.

DRAGNEA, PENTRU NOI, ESTE CEAUŞECU DOI

Ei bine, nu. În PSD, după demisia lui Victor Ponta de la şefia partidului, din iulie, chipurile – ca să-şi rezolve „situaţia juridică”, şef al partidului a devenit Liviu Dragnea, un condamnat cu suspendare. Este, probabil, singurul caz din lume în care şeful unui mare partid este un condamnat penal. Însă amuzant e altceva.

Videos by VICE

Liviu Dragnea, la alegerile de anul acesta, nu are contracandidat. E un caz unic pe scena politică postdecembristă, dar în acelaşi timp, e şi un soi de plagiat involuntar. Drept precedent stau marile congrese ale Partidului Comunist Român, unde Nicolae Ceauşescu era reales secretar general de fiecare dată.

Nu ştiu exact care-s regulile în partid, dar Dragnea ar ieşi preşedinte, probabil, şi cu un singur vot. Sunt 530 840 membri de partid în toată ţara, pentru care Dragnea a pregătit deja buletinele de vot, și încă 10%, să fie, că nu se ştie niciodată. Ca sfat personal, ar trebui să le trimită pe toate cele în surplus la filialele din Teleorman, că, din câte se aude, în ziua alegerilor, vor învia morţii şi vor dori să voteze.

Citeşte şi: Puie Monta! Cum au votat ieri analfabeţii din România

PSD ŞI PNL, ACEEAŞI DISTRACŢIE

Însă dacă te gândeşti strict la moştenirea politică românească, nici cu PNL nu ne e ruşine. Sincer, eu am ajuns s-o regret pe Elena Udrea. Măcar era fată de comitet, mai scăpa o glumă, mai venea îmbrăcată în roz, mai avea şi Ponta de cine să facă o glumă misogină şi sexistă. Alina Gorghiu, copreşedinta partidului, este de o platitudine mai ceva ca depozitul de borduri al lui Videanu.

Citește și: Liberalii români iubesc atât de mult Europa, că vor să schimbăm fusul orar

PNL în sine este o glumă proastă. Ultima dovadă e blatul cu PSD. A fost săptămâna trecută o moţiune de cenzură pentru demiterea lui Victor Ponta? A fost. Şi n-a trecut. De fapt, nici nu cred că şi-a bătut cineva capul. PNL a adus câteva mii de oameni să strige „Jos, Ponta!”, însă când a fost să voteze… au chiulit.

Citește și: De ce Ponta nu trebuie să demisioneze

Explicaţia simplă e că PNL încearcă să-şi facă ceva PR, să pară populari, speră să atragă public. Cert însă e că, dacă o să pice Victor Ponta – de demis, mai greu; probabil, când şi-o da demisia -, niciunul n-are curaj să preia frâiele ţării. Şi nici n-au pe cine să pună în loc. Cătălin Predoiu e mai plictisitor decât Klaus Iohannis, până şi Elena Băsescu a făcut mişto de el.

MAI PLAGIEM ŞI NOI CEVA?

Serios, măcar de Ponta mai poţi să faci mişto. De Predoiu nu ştii nimic, n-a vorbit niciodată despre ce planuri de guvernare ar avea, deşi PNL îl tot scoate în faţă drept prim-ministru de rezervă. De fapt, dacă ajunge premier înainte de alegerile de la anul, o să fie ciuca tuturor criticilor PSD. Ar distruge şi ultima şansă a peneliştilor de a ajunge la guvernare în 2016.

Uite, măcar Ponta are iniţiativă. Cere o strategie pentru îmbunătăţirea poziţiei economice a României în topurile internaţionale. Eu zic s-o plagieze, că se pricepe, are experienţă. Ponta încă nu s-a prins că strategia nu trebuie să îmbunătăţească poziţia în topuri, ci tocmai climatul fiscal, adică legile şi taxele care-ţi permit să faci nişte investiţii sau care ar stimula antreprenoriatul.

La câte minciuni a produs până acum, poziţia în topuri o poţi îmbunătăţi din gură. Faci o conferinţă de presă şi, pe model nord-coreean, anunţi că ai depăşit Germania la creştere economică. Ah, stai, că n-ar fi prima oară când economia ar scădea, iar Ponta ar anunţa că a crescut.

Vestea proastă e că nu prea-l lasă liberalii. Nişte senatori de la PNL propun o lege care să pedepsească plagiatul cu închisoare de la sase luni la trei ani şi retragerea titlului de doctor. Bine, e cam greu să retragi un titlu onorific de doctor în minciuni. Dar, vorba aia, să fim optimişti, se poate şi mai rău.

Citește și: Cum să furi fără să furi, ca Victor Ponta

De exemplu, subalternii miniştri ai lui Ponta mai produc o serie de tâmpenii. Prima pe listă e reintroducerea religiei în şcoli, mai pe uşa din dos, mai pe şestache, Dar asta e uşoară, să vezi ce distracţie urmează graţie lui Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor. După ce-a stat bine şi s-a gândit că nu-i tocmai frumos că se încheie acordul cu FMI, Teodorovici a venit cu ideea încheierii unuia nou. La anul, sunt alegeri. Urmează legile tradiţionale prin care se acordă pomeni electorale – hai că le ştii, salarii mai mari pentru bugetari, creşterea pensiilor – şi trebuie scoţi bani de undeva ca să nu bagi ţara în colaps. Nu-i aşa că prinde bine o linie de credit?

SUNT POLITICAN, BANII TĂI MI SE CUVIN

Însă dincolo de antologica sută de lei românească (hai, că-ţi aminteşti de „ Nicule, mai dă-le o sută de lei” translatată, post-’89, în „cinci la sută mărire din toamnă, încă cinci la sută din primăvară”), politicienii noştri nu merită şi ei să trăiască? Din banii noştri?

Iată, va să zică, modul în care o fac unii. În Gorj, Complexul Energetic Oltenia, mai mult în groapă decât pe profit, tocmai a dat vreo 15 000 euro unui ziar obscur, deţinut de un membru PSD, pe post de abonamente pentru mineri. Însă asta e doar o glumiţă comparativ cu ce vor să facă alţi doi politicieni români.

De exemplu, fraţii Iane, unul deputat PSD de Suceava, Ovidiu, şi celălalt, Daniel, deputat PNL. Dincolo de ironia în sine – fiecare e-n tabăra adversă, că nu se ştie niciodată de unde poţi să sugi cu mai mult spor din ciolan -, cei doi deţin o companie de care sigur ai auzit, Indaco Systems, care obişnuia să producă nişte aplicaţii pentru companii.

După ce-a pierdut o licitaţie pentru un proiect cu statul, în care ar fi trebuit să dezvolte o secţiune pe site-ul Ministerului Justiţiei în care să se regăsească toate legile, gratuit, pentru români, şi-au adus aminte că au şi ei o aplicaţie, pe bani, care face acelaşi lucru. Aşa că au dat ministerul în judecată, pe motiv că le face concurenţă.

MIHAI GÂDEA ÎI CAUTĂ MĂSUŢĂ LUI MIRCEA BADEA

Nu ştiu pe cine-o să mai dea însă în judecată Dan Voiculescu, cert e că oamenii de la ANAF și-au dau semne că îşi doresc, în sfârşit, să recupereze banii de la patronul Antenelor. Sediile televiziunilor Antena 1 şi Antena 3 vor fi scoase la licitaţie, cu preţ de pornire stabilit la 15 milioane euro.

Citește și Zece ani de pârnaie pentru Voiculescu! Ce înseamnă asta pentru români

Nu prea obişnuiesc să mă uit la televizor, dar îmi închipui că, la Sinteza Zilei, s-a desfăşurat olimpiada internaţională de circ. Sau cel puţin aşa prefer să cred, trăind cu speranţa că lui Mihai Gâdea i-a albit jumătate din păr de la atâta stres. Când vine vorba de Antena 3, prefer să-mi folosesc imaginaţia. Să-i închizi pe Gâdea şi compania în spatele ecranului negru este cel mai bun exerciţiu de curăţenie mentală pe care l-ai putea face în România. Efectiv, dispare stresul.

ROMÂNIA SUPRAREALISTĂ

Să trecem la lucruri şi mai vesele. Cine se uită la tv, îl ştie, probabil, pe Gabriel Fătu, această vedetă a răposatului OTV, care tocmai a fost numit şef al comisiei de control al teatrelor bucureştene. Păi, ce alt individ mai expert în teatru cunoşti? Dacă Fătu nu e expert, nimeni nu e. Aştept cu interes mărturiile despre sfaturile practice oferite de Fătu şi despre recomandările privind îmbunătăţirea spectacolelor.

Dacă însă vrei ceva şi mai bun, să te întrebi ce fumează oamenii de la Adevărul, trebuie să citeşti despre cum părintele Cleopa a fost ispitit de extratereştri. Adevărul e acelaşi ziar care l-a reinventat pe Arsenie Boca, o afacere a Bisericii Ortodoxe Române estimată la 15 milioane euro anual. Sunt curios dacă cei de la Adevărul primesc comision din vânzări, altfel nu-mi explic de ce ai promova în draci viitorii sfinţi. Pentru că da, în caz că nu ştiai, Boca va fi canonizat, va deveni, oficial, sfânt, deşi nimeni n-a documentat vreodată vreo minune.

Însă minuni se întâmplă tot timpul în România. De exemplu, la Brăila, fosta conductă de termoficare a dispărut ca prin minune graţie verilor şi nepoţilor vrăjitoarelor, care le-au dus rapid la fier vechi. Compania care trebuia să dezasambleze conducta, şi care n-a primit nu-ştiu-ce aviz şi, în consecinţă, nu s-a apucat de treabă, e obligată, acum, să plătească amendă pentru gunoaiele lăsate în urmă de sfinţii culegători de fier vechi.

Nu ştiu dacă mai are sens să pomenesc şi de minunatele reguli ale audiovizualului românesc, unde CNA-ul scuteşte de amendă o televiziune care publică imagini cu un bărbat fugărind, cu o drujbă în mână, o femeie. Desigur, pentru sfântul motiv că legea permite violenţa după ora 23.

O ţară minunată…

Urmărește-l pe Alex pe blogul său.

Vezi mai multe ilustrații de Vasile pe blogul său.

Urmărește VICE pe Facebook.


Mai citește chestii minunate:
Un bucureştean a găsit un lan de porumb în locul casei lui de vacanţă
Trenul România-Moldova a fost inaugurat cu lăutari și politicieni care fumau ilegal
Întrebarea zilei: Te scapă mirul de arest?