Iulian, stânga, eu, dreapta
După ce zăpada a pus monopol pe toate televiziunile, iar înjurăturile la adresa autorităților s-au dezlănțuit, Iulian a luat o lopată și a facut drum până la metrou. Asta se întâmpla pe 27 ianuarie, iar în prezent pagina sa de Facebook a trecut de 9 000 de like-uri pentru inițiativa de a deszăpezi Bucureștiul. Masterandul la Filosofie a pornit mișcarea ca o formă de protest împotriva indiferenței cetățenilor și autorităților. A trecut și pe la Casa Radio, pe Bulevardul Carol, pe la Parcul Operei, iar sâmbătă anunța că va merge la Arcul de Triumf. Așa că pe 1 februarie, când într-o altă parte a orașului avea loc marea deszăpezire, am făcut rost de o lopată și-am mers să-l ajut pe Iulian să deszăpezească Bucureștiul, ca să vă fac un ghid de dat la lopată.
Videos by VICE
Oricâte haine pui pe tine, tot îți îngheață degetele
Bogdan și lopata lui
După un drum cu metroul în care mai toată lumea se uita la lopata mea, am ajuns la Arcul de Triumf pe la 11. L-am găsit ușor pe Iulian, el și încă un tip, Bogdan, spărgeau de zor zăpada din zona stației de autobuz. Se aflau acolo de la ora zece. Erau singurii oameni de pe trotuar pe o rază de cel puțin 50 de metri. Deși afară erau -2 grade, Iulian nu se plângea de frig, chiar dacă era îmbrăcat în niște pantaloni simpli și avea doar două perechi subțiri de șosete. Căra două lopeți cu el, dintre care uneia îi tot sărea un cui. Bogdan, care se alăturase „din pură plăcere”, era cel mai bine îmbrăcat dintre noi trei. Avea echipament de snowboarding și lopată de la camera 321 – B. În cele patru ore, întâi mi-au înghețat picioarele, apoi degetele de la mâini, deși aveam mănuși, iar eșarfa îmi tot cădea de la gât. Însă continuam să dau la lopată, ca să nu-mi dau seama cum picioarele mele deveneau butuci.
Întâi delimitezi, apoi spargi gheața, nu capul cuiva
Treptat au început să apară oameni în stație. De multe ori auzeam „spate”, iar asta însemna că trebuia să mă dau la o parte ca cineva să treacă. Iar pentru că spațiul era mic, trasam cu lopata o zonă cât să-ncapă doi trecători. Apoi Iulian spărgea gheața până în marginea aia, iar eu și Bogdan aruncam zăpada în părți. Nu a fost greu să-mi fac scenarii în care zburau capete retezate de lopată, mai ales când ea trecea la o distanța de câțiva centimetri de fața mea sau a trecătorilor. Cu toate astea, nimeni nu s-a ales cu răni, deși mi-am înfipt la un moment dat lopata în piciorul lui Iulian. Noroc că a mea era mai mult de curățat decât de spart gheața.
Ia-ți apă și mâncare la tine, oamenii doar se holbează
În tot timpul muncit cu băieții, n-am simțit în niciun moment că mi-era foame sau sete, dar pentru ei situația stătea diferit. Am găsit cu greu un magazin din care să iau apă și aia cu adaos dublu de TVA, că doar eram în Herăstrău. Bogdan a fost mai câștigat, a avut apă adusă de acasă. Însă Iulian mi-a povestit că vineri, când a stat cel mai mult afară, de la 11 la opt, a mâncat doar niște cornulețe. În stație, oamenii treceau pe lângă noi, se holbau și mergeau mai departe. O femeie mai în vârstă, în haină de blană, ne-a felicitat, iar un bărbat la vreo 40 de ani a simțit nevoia să sublinieze: „Faceți muncă patriotică.”
Deși Iulian postează tot ce face pe Facebook, pe lângă comentarii și like-uri, sunt puțini cei care s-ar deranja de fapt să-i aducă măcar un ceai cald. Mie mi s-a părut ciudat cum pentru protestele pentru Roșia Montana dărnicia oamenilor părea să nu aibă limite, pe când aici puțini s-au oferit voluntari. Oricum, Iulian nu aștepta nimic de la nimeni. Voia doar să termine de făcut curat până la trecerea de pietoni.
Televiziunile te vor ține din treabă
Cam din cinci în cinci minute, Iulian se oprea și scotea telefonul. Diferite publicații, dar mai ales televiziuni l-au tot sunat zilele astea. Click voia să vadă dacă îl cheamă Roman, altele voiau să știe unde îl vor găsi mai târziu. Cât am stat eu, a fost sunat de opt ori și a fost vizitat de Antena 1, care a avut grijă se filmeze doar partea în care băieții deja făcuseră curat, în timp ce Bogdan se transformase în figurantul care imita că dă cu lopata. Așa au făcut vineri și cei de la Kanal D, ba mai mult, au regizat și felul în care Iulian trebuia să dea cu lopata. Tot vineri a avut parte și de cei mai mulți voluntari care s-au alăturat mișcării, șase persoane la 20-30 de ani. Iulian mi-a spus: „Și Cabral mi-a dat mesaj aseară că vrea să vină, dar sunt curios dacă ajunge.”
Și alții vor să fie ca tine
Pe lângă Marea Deszăpezire, mai mulți studenți din Regie au pornit o mișcare asemănătoare, tot pe 1 februarie. Iulian a fost invitat, dar i-a refuzat: „Până acum mi-am făcut eu planurile, m-am dus unde am vrut eu. Le-am spus: Dacă vreți, dau share la eveniment, dar să vin așa… nu să adun mulțimea. Mi se pare stupid așa. Mă duc unde vreau eu, în zonele pe care mi le-au semnalat oamenii.”
Din câte am văzut în imagini, ambele mișcări au avut spor și mai multe zone din oraș au fost curățate. Într-un fel, dorința lui Iulian ca oamenii să nu mai fie atât de indiferenți s-a îndeplinit. Doar că el, spre deosebire de ceilalți, continuă activitatea, că e în vacanță, iar zăpadă o să mai fie.
Până la urmă tot hipster rămâi
După ce am simțit că am înghețat complet și-ar fi cazul să merg spre casă, a apărut altă problemă. Iulian avea nevoie de un ciocan și un cui, pentru că lopata lui era pe ducă. Nu știa pe cine să sune, că nu salvase niciun număr de telefon, doar și-l lăsase pe-al lui pe Facebook în cazul în care cineva îl căuta. Așa că singura soluție era internetul. Noroc că fotograful nostru avea factura plătită la timp, iar mesajul a fost transmis cu succes pe pagina oficială a lui Iulian. Doar că s-a ales cu veșnicele like-uri și laude, numai cu ciocan și cui nu. Așa că la trei i-am lăsat pe băieți să termine ce au început și-am plecat cu lopata între picioare.
Chiar dacă nu i-am ajutat să facă mare lucru, am descoperit că datul cu lopata e chiar o muncă plăcută, dar și obositoare. De ultima parte m-am lovit când am ajuns la căldură și oasele au început să doară. Însă în cazul lui Iulian, efortul ăsta a presupus și o atenție din partea presei, una la care nu se aștepta. El încă nu a apucat să se vadă la televizor, deși a apărut pe mai multe posturi, dar nici nu pare să-l fi interesat asta vreodată. Doar se amuză pentru agitația din jurul lui și speră să le arate autorităților cum se face treaba.
Dacă vrei să dai la lopată umăr la umăr cu Iulian, îl găsești aici.
More
From VICE
-
Credit: Apple -
Screenshot: Shaun Cichacki -
Screenshot: JAST USA -
Razer Blade 16 – Photo: Razer