Am fost pe la protestele din jurul României cu trenul gratuit dat de guvernul PSD

Totul a pornit de la o întrebare din partea unui coleg, cu câteva zile înaintea protestului care a scos șase sute de mii de oameni în toată țara; „Ce zici dacă facem turul României în cateva zile, că ș-așa avem gratuit pe tren, te bagi?" Așa am ajuns să călătorim timp de o săptămână din oraș în oraș ca să vedem ce i-a unit pe românii care au mers la proteste.

La început, când am auzit de decizia PSD-PNL cu gratuitatea la CFR, plus burse și alocații mărite mi-am zis: „Băi, poate s-au deșteptat ăștia și de data asta muncesc pentru popor". Dar nu, nicio minune nu ține mai mult de două zile. După ce au văzut că noi, studenții, folosim gratuitatea ca să venim la protestele din Capitală sau să călătorim prin țară și-au dat seama c-au făcut o greșeală. Chestia asta a fost ca o confirmare că toate măsurile luate pentru noi au fost doar ca să ne închidă gura. Au încercat metoda cu care au obișnuit generațiile de dinainte noastră, în care cu o mână dai, iar cu cealaltă furi. Dar nu ne mai lăsăm păcăliți de genul ăsta de faze.

Așa ne-am decis să facem turul ăsta în trei oameni. Am căutat cazări în mai multe orașe din țară prin prieteni, dar și prin grupurile de Facebook gen „cazare și proteste la București". Mi-am luat ultimul examen cu cinci că nu mai aveam răbdare să fac mai mult și-am plecat spre casă unde am pregătit cartoane, haine și mâncare pentru zilele ce au urmat.

La Iași am făcut rapid o pancartă și ne-am văzut cu un prieten apropiat la protest. Am ajuns fix la timp după plecarea din Piața Unirii. Nu am văzut atât de mulți oameni ieșiți la protest în Iași în viața mea, probabil în jur de 30 de mii.

După un marș prin oraș și ceva glume pur moldovenești, am mai scandat un pic și-a venit semnalul de plecare, ora 22. Mi-am luat la revedere și m-a întâlnit la gară cu prietenii mei, Gabi și Mădă, cu care aveam să petrec următoarele trei zile pe tren.

Primul lucru când am ajuns în București, ne-am dus la casa de bilete. Nu mai puteam să ajungem în Sibiu, așa că ne-am luat București-Cluj și am plecat spre cazarea din Capitală. Am întrebat câțiva oameni cu GPS-ul în mână unde ar trebui s-ajungem, dar nu recunoștea nimeni zona.

După ce ne-am pierdut un pic, am ajuns la Irina, o activistă convinsă și cumsecade, cu o încredere nemărginită. După ce ne-a oferit ce avea mai bun prin casă, ne-a lăsat singuri acolo. Noi am rămas foarte mirați că se poate așa ceva în România. Amicul meu Gabi tot spunea: „Nu-mi vine să cred că a dat cheia și a plecat."

Ne-am întâlnit cu niște cunoștințe, am vizitat orașul, iar la finalul zilei am mers la protest. Primele impresii despre bucureșteni au fost destul de bune, nimeni nu se mișca prea mult, mai scandau din când în când, dar niciodată ca la Iași, unde glumele și voia bună erau la fiecare colț de stradă. Un pic prea serioși pentru gusturile noastre, dar aici e Capitala, aici protestele se văd și se simt. Am înghețat vreo oră în stradă, apoi am luat trenul spre Cluj.

În Ardeal, ca de obicei, lucrurile sunt ceva mai tărăgănate. De-asta și noi am avut o întârziere de o oră cu CFR-ul de la București la Cluj. La gară ne-au întâmpinat niște oameni cunoscuți pe grupuri de cazări, fericiți că vom sta pe capul lor. Ne-au luat de la gară, ne-au hrănit, că așa ziceau că se procedează în Ardeal, apoi ne-am odihnit o oră și-am mers în oraș.

Am făcut ceva mâncare înainte de protest, ne-am îmbrăcat și am mers spre piață la proteste, deși afară era urât și ploua. Am ajuns acolo și am găsit mii de oameni care nu se speriaseră de vreme. Erau foarte diferiți de bucureșteni, cu scandări poetice, cumva artistice.

Am tras o poză cu eroii noștri din Cluj, i-am lăsat pe prietenii mei la gară, că aveau treabă la Iași și am luat-o singur către Timișoara, unde urma să mă văd cu niște prieteni. Tot cu întârziere la tren de o oră.

Am ajuns seara în Timișoara, unde m-a primit o prietenă tot cu mâncare. Am mai surprins niște prietene pe acolo, care nu știau că vin, apoi ne-am planificat ziua cu protestul la final. La bănățeni, mitingul era complet altfel, ca un fel de concert. Toată lumea cânta, scanda, oamenii-și spuneau ofurile la microfon, așa organizare nu am mai văzut. Ți-era mai mare dragul. Am plecat a doua zi din nou către București, ca să facem tricolorul imens.

Mulțumit că am găsit cazare pe canapeaua unui prieten pe care l-am trezit cu noaptea în cap, am adormit până a doua zi când era protestul. Am rămas surprins de cât de curat și organizat era metroul, iar când am ajuns acolo m-am blocat de la sutele de mii de oameni.

Pentru prima oară am participat la un protest ce a adus o semnificație lumii, întregul glob ne va lua drept exemplu pozitiv despre cum ar trebui să se desfășoare un protest. Am fost copleșit de emoții pentru câteva minute, nu știam ce să spun. După câteva momente, mi-am revenit, m-am plimbat prin piață, am făcut poze, apoi mi-am luat rămas bun de la prietenii mei de acolo și am luat-o spre gară.

Când am intrat la Mec, mă întreabă paznicul de acolo „Ce-i cu tine aici? Ai venit la protest?". I-am răspuns și imediat am început o discuție în contradictoriu în care mă lua cu „De ce protestați? Oricum nimeni nu vă bagă în seamă." I-am răspuns că generația noastră trebuie să le dovedească că trebuie să ne bage în seamă și că nu putem fi cumpărați cu găleți, pixuri sau transport gratuit. Până la urmă, mi-a zis un „aveți și voi dreptatea voastră" și am plecat spre Iași.

Am mers timp de o săptămâna în patru mari orașe ale României, toată vacanță mea dintre semestre, și nu regret nimic. Am cunoscut tot felul de oameni și-am avut o experiență unică. Și-s mândru că am fost alături de fiecare oraș și c-am participat la tricolor.