Am întrebat militari americani care se pregătesc de război ce le place și ce nu în România

În timp ce la București aleșii noștri, în frunte cu Băsescu, se dădeau de ceasul morții în Parlament, în încercarea de a găsi fel de fel de chichițe și portițe secrete în proiectul legii grațierii, iar Dragnea se lăuda cu noile sale isprăvi în materie de pescuit oceanic, ceva mai la est, în zona Galați bubuiau tunurile.
Câmpia Smârdanului arată ca un câmp de bătălie dinaintea luptei finale din Game of Thrones. E aprilie și tocmai a venit iarna. Cu bocancii afundați până la glezne în noroi, mă simt ca un soldat neamț în Rusia. Sau așa cred că s-ar simți. Pe câmpia viscolită de zăpadă, presărată de epavele unor blindate demult arse, un străin ca mine își poate închipui lejer că, aici, nimic nu poate viețui sau crește sub cerul cenușiu: e un deșert înghețat care nu a cunoscut și nu va cunoaște vreodată fertilitatea. E și normal: mă aflu într-un poligon de tancuri, nu într-un câmp de rapiță.

Ăsta-i și motivul pentru care genul ăsta de peisaj arată ca un circuit de Formula 1 pentru cele 14 tancuri Abrams ale batalionului 1 din brigade 3 Blindate americană, îndeaproape însoțițe de infanteriștii îmbarcați pe tot atâtea vehicule de luptă Bradley. Americanii nu luptă singuri. Îi ajută și militarii români din Brigada 282 Mecanizată, echipați și ei corespunzător cu tancuri și vehicule de luptă. Undeva, la vreo doi kilometri în față, dincolo de tăvălugii de ceață provocați de combinația vreme-efectele artileriei, este inamicul, disimulat sub forma unor banale ținte peste care militarii români și americani aruncă toate categoriile de plumbi aflați în dotare: banale gloanțe de Kalașnikov sau M 16, mini-obuze de 25 milimetri trase de mașinile de luptă, proiectile anti-tanc românești, de 100 milimetri și proiectile anti-tanc americane, de 120 milimetri (asta ca să se vadă cine e șeful, până la urmă).

Exercițiul se cheamă „Justice Eagle" („Vulturul Dreptății") și are ca scop oprirea și neutralizarea unui inamic agresiv care ne atacă, ce coincidență, taman dinspre Est. Nimeni nu rostește cuvântul Acela. La genul ăsta de aplicații militare, soldații au ceva din sfioșenia elevilor de la Școala de Vrăji Hogwarts: nimeni nu rostește Numele-Celui-Care-Nu-Poate-Fi-Numit. Ei bine, o să îl rostesc eu: Rusia.

La finalul exercițiului, am stat puțin de vorbă cu niște militari americani care sunt, aici, în România, să ne apere de Lord Voldemort (also known as Putin, în cercurile de apropiați). Cum li s-a părut exercițiul și, mai ales, cum se vede România din turelă.

„Sunt prima dată în România, dar am mai colaborat cu militarii români în Afganistan. Acolo, a fost mai greu. Și nu mă refer la vreme. Sunt buni profesioniști, asta v-o pot spune. Noi, tanchiștii, când facem schimb de experiență e ceva de genul: noi urcăm în tancurile voastre, voi urcați în ale noastre. Ne uităm înăuntru, vedem cum funcționează fiecare chestie, de ce e în stare, pentru a vedea care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui tanc în parte. În felul ăsta, reușim să colaborăm mai bine, la astfel de exerciții. Dacă faci abstracție de vremea asta de acum, chiar aveți o țară mișto. Dacă mergi puțin mai încolo, dai de munți. Te întorci, dai de mare. Ne place să ne simțim bine de fiecare când avem ocazia. Uită-te la noi: Suntem tanchiști! Dacă nu poți să te distrezi când ai o asemenea meserie, care mai e rostul să fii tanchist?"

„M-am cățărat și eu la bordul unui tanc de-al vostru, să văd cum e. Sunt multe sisteme asemănătoare. Bine, tancul vostru are un tun de calibru 100 de milimetri, în timp ce al nostru e de 120 de milimetri. Proiectilele noastre sunt mai mari. În materie de capacități de penetrare a blindajului, fac treabă bună amândouă. Dar să știi că tunurile noastre fac zgomot mai mare când tragem cu ele. Mai ales când tragem cu proiectilele anti-tanc Silver Bullet, cu miez de uraniu."

„Să conduci tancul pe o asemenea vreme în poligon mi s-a părut extrem de distractiv. E o zonă cu totul necunoscută pentru mine: un teren nou și diferit cu care nu sunt obișnuit și plin de provocări. Pentru mine, e o experiență cu totul nouă. Îmi place noroiul ăsta de aici și terenul greu, fac bine la antrenament. Șoselele voastre? Drăguțe, ce să zic. Am condus chiar pe câteva drumuri de la voi. Dar am făcut-o cu mașina, nu cu tancul."

„Când ieșim din baza de la Mihail Kogălniceanu, mergem, de regulă în Constanța. Ne plimbăm prin oraș, chestii d-astea. Și să știi că-mi plac restaurantele pe care le aveți aici. Mi se par mai mișto, arată mai fancy decât alea de unde vin eu, din America. Adică aici, la voi, mi se par mai curate. Și mâncarea e chiar bună."

„Sunt prima oară aici, la voi, în România. Îmi plac diferențele culturale, iar oamenii de aici mi se par mișto. Și îmi place mâncarea voastră. Când ieșim în oraș, la restaurant, comand întruna mici. La noi, în Colorado, nu găsești așa ceva. Și mai aveți și plaje mișto."

„Chiar a fost supermișto să mă antrenez cu ai voștri. Am colaborat foarte bine cu medicii-sanitari români, la stațiile de prim-ajutor organizate aici, cu ocazia exercițiului. Un lucru care mi se pare foarte ciudat este, însă, felul în care conduceți. Și drumurile. Sunt atât de diferite față de cum sunt la noi. Trebuie să te obișnuiești cu ele. Dar Marea Neagră e mișto."

„La astfel de exerciții, dezvoltăm o relație foarte strânsă cu aliații noștri, românii. Practic, am făcut tot felul de manevre comune, ne-am măsurat forțele, am testat capacitățile de cooperare între tancuri și mașinile de luptă ale infanteriei. În felul ăsta, îmbunătățim tacticile de manevră comună și dobândim noi abilități în lucrul cu blindatele în teren. Misiunea noastră aici e să construim o alianță NATO mai puternică, astfel încât militarii noștri să poată coopera din ce în ce mai bine. Vehiculele lor și-au făcut treaba în condițiile astea de teren. Apoi, blindatele noastre sunt bune să facă anumite chestii, dar nu pot fi folosite în diverse situații, care, de pildă, se potrivesc pentru mașinile voastre de luptă. De fapt, noi asta încercăm să facem, aici, la astfel de exerciții: avem tehnică diferită, hai să vedem cum putem coopera, pe principiul ce nu merge la noi, poate merge la voi. Și invers."

„Sunt trăgător în turelă. Am urcat și în mașinile voastre blindate și am aruncat o privire. Am vrut să văd cât de deosebite sunt sistemele voastre față de ale noastre. Românii s-au urcat în mașinile noastre: au zis că le plac la nebunie și că nu mai vor să plece de acolo. Pe de altă parte, drumurile voastre sunt o pacoste. Faptul că trebuie să te strecori printre satele alea ale voastre… asta chiar e o provocare pentru noi!"