Sexul fără obligații nu e așa de grozav cum îl face toată lumea să pară. Bine, pentru mine, ca tip, e grozav, pentru că nu mă interesează să fiu bun la pat și prefer să transpir în beznă cu o necunoscută decât să am impertinența s-o întreb ce i-ar plăcea. Și asta duce, invariabil, la cel mai penibil moment din sex: mimarea orgasmului.
Un studiu american făcut pe 20 de mii de studenți a descoperit că doar 42 de procente dintre femei, față de 78 de procente dintre bărbați, au răspuns că au avut orgasm în cadrul ultimei partide de sex fără obligații. Asta înseamnă că orgasmul se mimează la greu, așa că am vorbit cu câțiva bărbați și femei despre ultima oară când au făcut asta.
Videos by VICE
„Am zis să aleg răul mai mic”
„Am mimat orgasmul când am făcut sex cu un prieten ca să se termine mai repede partida. Făceam sex la beție și în mijlocul futaiului mi-a zis că mă iubește, așa că a trebuit să mă prefac că n-am auzit, ca să nu fim nevoiți să vorbim despre asta. M-am prefăcut că am terminat și că am adormit. Deși suntem prieteni în continuare, n-am mai vorbit niciodată despre asta, mai ales că în scurt timp l-am întâlnit pe iubitul meu, cu care sunt și azi.
Atât eu, cât și amicul meu, eram destul de beți și am zis să aleg răul cel mai mic. Decât să fiu nevoită să-i explic că eu nu-l iubesc și că e vorba doar de un futai fără însemnătate, mi s-a părut mai ok să mă prefac că am terminat și să dormim. Mă simt prost și acum când mă gândesc la asta dar, din fericire, el cred că n-a observat sau nu părea să-i pese.”
Monica, 22 de ani
„N-am avut idee cât de mult o să-mi afecteze antidepresivele viața sexuală”
„Eram cu iubita mea într-o mică vacanță pe care o plănuisem de multă vreme. Am luat cu noi jucării sexuale și era clar că ea voia să ne condimentăm viața sexuală și să ne reapropiem, pentru că eu fusesem depresiv o vreme și o respinsesem. N-am avut idee cât de mult o să-mi afecteze antidepresivele viața sexuală.
Am fost la un concert și ne-am îmbătat, apoi ne-am întors în cameră și am reușit să am erecție un minut, cât mi-am pus prezervativul și am intrat în ea. Apoi mi s-a semiblegit pula și ne-am mai tras-o vreo cinci minute, dar eu îmi doream să se termine odată. Când am văzut că ea se apropia de orgasm, am început să gâfâi și eu tot mai tare și i-am zis că sunt pe cale să termin. După asta, mi-am scos repede prezervativul înainte ca ea să observe că nu e nimic în el și l-am aruncat la coș.
Nu știu dacă a fost de la alcool, de la antidepresive sau de la anxietate, dar chestia asta m-a făcut și mai timid pe plan sexual. M-am și despărțit de iubita mea recent pentru că viața noastră sexuală devenise aproape inexistentă și ne pierdusem intimitatea.”
Ryan, 19 ani
Citește și: Ce sunt orgasmele din timpul somnului și cum poți obține așa ceva?
„În capul meu, mă gândeam ce-o să pun mai târziu în tocăniță”
„Făceam sex cu un tip cu care m-am combinat pe la douăzeci de ani și era clar că lui îi plăcea mai mult decât mie și spunea lucruri gen „uau, ești incredibilă” în timp ce ne futeam în poziția misionarului. Acum știu că sexul nu trebuie luat atât de în serios, dar pe atunci mi se părea că e treabă serioasă și că, deși nu-mi place, trebuie să-l duc totuși până la capăt, așa că am început să fac tot felul de zgomote. Apoi a început să mi-o tragă pe la spate, ceea ce a fost grozav pentru că m-am putut uita pe fereastră.
Zece minute mai târziu, mi-am dat seama că mă plictiseam de moarte și că mi-era foame, așa că am început să gâfâi de zici că eram pe moarte, ca să-i dau impresia că sunt în extaz. Dar în timpul ăla, în capul meu mă gândeam că trebuie să merg la piață să mai cumpăr niște chestii pentru tocănița pe care voiam s-o fac. Trist, știu.”
Courtney, 26 de ani
Citește și: Am vorbit cu un expert care ajută femeile să aibă orgasm cu vibratoare
„Simțeam că o să fac infarct de la câtă coca luasem”
„Era cinci după-amiaza și planul meu de a cumpăra cocaină ca să impresionez o fată funcționase – era în pat cu mine, cu mâna pe penisul meu dezamăgitor de flasc. Până la urmă am ajuns să i-o trag pe la spate, dar am rămas fără suflare după vreo zece secunde și m-am speriat că o să fac infarct, așa că m-am prefăcut că am terminat, iar ea a adormit.
M-am gândit, pentru o clipă, să-i spun că sunt panicat, dar mi-a fost teamă că o să par dubios sau că o să încerce să mă termine cu orice preț – lucru imposibil. Așa că am ales varianta cea mai comodă.”
Tomas, 28 de ani
„Mi-am dat seama că îmi plăcuse de el doar pentru că eram beată”
„Pe vremuri mimam orgasmul la greu, dar acum prefer să nu mai fac asta: mi se pare un efort prea mare și, în plus, prefer sinceritatea. Dar am pățit-o acum câteva luni, în timpul unui one-night-stand. Se vedea că tipul încearcă din răsputeri să mă satisfacă, dar, pe la jumătatea futaiului, mi-am dat seama că mă dusesem acasă cu el doar pentru că eram foarte beată. De fapt, nu-l plăceam deloc. Așa că mi-am folosit vechile trucuri pentru că era clar că asta aștepta. A pus botul, a terminat și s-a culcat și de atunci nu ne-am mai văzut.”
Yasmine, 24 de ani
„După vreo oră, mi-am dat seama că nu mai am chef”
„Am mimat orgasmul ultima oară pentru că deja ne-o trăgeam de vreo oră și nu mai aveam chef. Mă simțeam bine, dar îmi era și somn, așa că am gâfâit și am gemut și aia a fost. Am preferat să mimez că am terminat decât s-o fac să se simtă prost. Se pune prea mult accentul pe orgasm, când asta e doar o parte a sexului. Nu știu dacă tipa a observat sau nu. N-a zis nimic.”
Diego, 25 de ani
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre orgasm pe VICE:
De ce rămâi fără auz imediat după orgasm
Cum să mimezi un orgasm (Ghid pentru fete)
Cum să ai orgasm vaginal