În Canada, rata șomajului se apropie de 13%, iar din ce în ce mai mulți tinerii faliți se mută înapoi în casa părintească, deci mai bine revenim din nou la ideea că e mai important să ai niște skill-uri cuantificabile pe piața forței de muncă.

Oare mai e facultatea soluția unui viitor promițător? Din ce în ce mai puțini oameni se îndoiesc de importanța educației universitare, iar în termeni practici, nu toate diplomele obținute sunt egale ca valoare. De exemplu, o diplomă în administrarea afacerilor e în general considerată mai fezabilă pentru un job, decât una în semiotică (orice ar implica așa ceva).

Pe lângă asta,conform statisticilor din Canada, taxa universitară a crescut în ultimul deceniu cu 40%. Dacă tot de înhami la căruța datoriile post-universitare, măcar să ajungi să câștigi suficient cât să le poți plăti. VICE a vorbit cu absolvenții celor mai inutile facultăți, ca să vedem cum s-au descurcat în lumea reală.

VICE: De ce filozofie?
Skylar Oxley: Aveam 19 ani și eram plină de întrebări existențiale. M-am gândit că dacă mă bag la filozofie o să mă ajute să înțeleg sensul vieții. Plus, mi s-a părut o materie interesantă.

Te-a ajutat facultatea cu asta?
Da și nu. Cu siguranță m-a ajutat să clarific întrebările mele despre viață și m-a ajutat să conștientizez că mai sunt o grămadă ca mine, care pun aceleași întrebări. Dar nu am găsit răspunsurile la aceste întrebări. Mă simțeam la fel de confuză, dar mai puțin singură.

Hmm, deci care au fost întrebările importante la care căutai răspunsuri?
Păi, „Care-i scopul vieții? și „Ce ar trebui să fac cu existența mea?".

Dacă tot veni vorba, ți-ai făcut vreodată griji de felul în care vei putea transpune această diplomă în viața reală?
Nu atât de mult pe cât ar fi trebuit. Părinții mei m-au avertizat în legătură cu asta.

Ce îți spuneau? Ei ți-au plătit școlarizarea?
Ei au fost fericiți că studiez ceva care mă interesează, dar în același timp erau îngrijorați de oportunităție pe care facultatea asta nu mi le oferea. Ei îmi spuneau chestii de genul: „Ce o să faci după ce termini? și „poate ar trebui să te gândești la niște aptitudini pe care să le dezvolți." Și da, au investit ceva bani în educația mea, deși am lucrat pe timpul facultății. Partea bună a fost că nu a trebuit să fac niciun împrumut.

Deci, ce ai ajuns să faci până la urmă?
După ce am terminat facultatea, m-am mutat înapoi în Vancouver și m-am angajat la Chapters. Aparent, acolo munceau persoanele cu diplome în arte liberale. Majoritatea ajung lucrători comerciali. Apoi m-am înscris la McGill, unde aveau un program de doi ani de asistență socială. Așa că am terminat asta și lucrez în domeniul de opt ani de zile. Până la urmă, am făcut și un master la Universitatea din Toronto pe consultație psihologică.

Wow, ai făcut ceva școală.
Da, am stat prea mult în școală. Mă simt un pic jenată că am trei diplome.

Ce te-a determinat să faci dansuri?
Am făcut asta toată viața mea. Am urmat și o școală generală și un liceu de arte. În aproprierea absolvirii, sincer nu știam ce vreau să fac în continuare. Am vrut să iau pauză un an, dar tata nu a fost de acord, din moment ce el îmi plătea taxele școlare, conform acordului de divorț. Apoi profesoara mea de dans din liceu m-a încurajat să continui cu asta și în facultate.

Ai fost fericită cu alegerea făcută?
La universitate, nu. Mi-a plăcut la colegiul, acolo am înflorit, dar la universitate mă simțeam complet pierdută. Am continuat pentru că deja eram la jumătatea drumului să obțin diploma asta, care nu e decât o bucată de hârtie.

Cum te-ai simțit după ce ți-ai luat licența?
Meh, nu mi s-a părut cine știe ce. Nici măcar nu m-am dus la absolvire. Experiența de la universitatea a fost destul de impersonală, rece și fără un scop bine definit. Sau poate că nimeni nu mi-a explicat cum trebuie să fac asta, ce cursuri să aleg și ce profesori erau buni.

Ce ai ajuns să faci după facultate?
Am ținut cursuri de dans și în paralel lucram la LuluLemon, ca să strâng bani să călătoresc în America de Sud. Am făcut și coreografie și alte producții de dans. După vreo doi ani, după ce mi-am luat diploma în dans contemporan, m-am înscris la Colegiul Langara ca studentă „matură" la jurnalism. Aveam 25 de ani. Cred că mi-am dat seama că diploma mea nu valora nimic în domeniul muncii.

Cu informația pe care o știi acum despre diplome versus licențe, colegii vs. facultăți, ai fi urmat altă cale?
Nu. Eu cred că o parte din mine nu e mulțumită de experiența universitară pe care am avut-o, deoarece m-am simțit super privilegiată că am putut să urmez o școală pe care părinții mei au plătit-o. Trebuia să insist mai mult pe un an de pauză, ca să-mi dau seama ce mă interesează cu adevărat. Vârsta de 17 ani e prea mică ca să te bucuri de mediu ăla și dacă nu m-aș fi dus înainte la colegiul, probabil că nu aș fi făcut față. Chiar și la 20 de ani mi s-a părut un pic copleșitor. Universitățile funcționează ca niște creșe pentru tineri adulți care nu știu ce să facă cu ei.

Specializarea ta pare destul de…originală. Ce te-a atras la subiectul ăsta?
La momentul respectiv îmi urmam pasiunile. Unchiul meu este un lector biblic foarte apreciat, deci am fost un pic influențată, chiar dacă el nu a apreciat eforturile specializării mele. Am fost și încă sunt interesată de cum funcționează oamenii și cum percepem lumea înconjurătoare. Plus, în secret îmi doream diploma asta ca să înființez un cult. Nu am ajuns să fac asta, dar măcar sunt calificată.

Ce fel de cult?
Păi, unul destul de benevol. Nu ceva malefic, care te obligă să renunți la toate posesiunile materiale și să le donezi liderului.

Un fel de pastafarieni?
Da, să zicem.

Pe durata studiilor, ți-ai pus vreodată problema cum vei putea transpune tot ce înveți în lumea reală?
Nu, nu chiar. Eram înconjurată doar de studenți de profil umanist, fără diplome foarte practice. Eram cu toții în aceiași oală. Puterea celor mici e în numere, nu?

Îți plăcea ce studiai?
Da, încă apreciez mediul academic. Deși, la sfârșitul specializării mele am revenit cu picioarele pe pământ și mi-am dat seama că un program de master despre budism pe plaja din Hawaii (sau să mă refugiez în peșterile din India, cu Saddhus, o fantezie masculină de la momentul respectiv, pe care s-ar putea s-o revizitez într-o zi) nu ar fi cel mai practic mod de a-mi petrece timpul, dar setea mea de cunoaștere e reală.

Ți-ai plătit singură școlarizarea?
Nu.

Cu ce te ocupi acum?
În momentul de față lucrez în marketing digital, specializată pe social media. În trecut, am lucrat ca jurnalistă de artă/cultură/stil de viață.

Deci nimic legat de diploma ta.
Am obținut o diplomă culturală. Lucrez într-un fel în domeniul culturii. Există o mică legătură.

Ce naiba înseamnă ecologie umană?
Pe diploma mea ar fi putut la fel de bine să scrie: ¯\_(ツ)_/¯. Ecologie umană este un grad auto-conceput interdisciplinar. Am fost atras de ideea să schimb conceptul artelor liberale, să preiau controlul fundamental al traiectoriei mele educaționale să-mi dezvolt propriul meu curs de studiu.

Sună interesant. Ți-a plăcut?
Da, la nebunie. Era și frustrant uneori, pentru că erau oameni care doar veneau la câteva cursuri și apoi frecau menta patru ani, ca la sfârșit să primească o diplomă imperceptibilă de la mine. Câteodată nu mi se părea ok, dar m-am împăcat cu asta. Motivația faptului că trebuia să-mi găsesc niște aptitudini de angajare m-a forțat să nu mai pierd timpul și să fac chestii marfă. M-am pus pe treabă și la sfârșitul celor patru ani, m-am ales cu un CV mult mai impresionant decât al multor studenți de la facultățile cu renume.

Deci spui că la sfârșitul studiilor tale erai pregătit să intri în forța de muncă?
Da și nu. Eu cred că aveam un set de skill-uri solid, dar nu aveam conexiunile pe care le au oamenii care se duc la facultăți mai renumite. Deci eram pregătit pentru muncă, dar mi-a fost greu să găsesc un job.

Ai plătit școlarizare?
Cred că și ăsta a fost un factor important. Am avut bursă integrală toți cei patru ani. Mă gândeam să mă duc la Universitatea din Toronto, unde aveam o bursă inițială și una millenium, dar cu toate astea tot ar fi fost prea mult din cauza costurile de trai și faptul că nu aveam bani strânși și nici o familie bogată care să mă întrețină.

Cu ce te ocupi zilele astea?
Păi, anul trecut m-am înscris din nou la facultate, în mare parte pentru că știam că nu voiam să merg în direcția asta toată viața mea. Acum studiez planificare urbană, la facultatea de studii de mediu din cadrul Universității York. Deci, practic îmi iau o licență în studii de mediu, la fel de inutilă. Aparent, ăsta e un obicei de-al meu.

Te-ai gândit la o anumită carieră? Ai vrea să devii urbanist?
Nu într-un sens atât de formal, dar mi-ar plăcea să devin un consilier pentru orașe și regiuni urbane pe politici legate de impactul efectelor schimbărilor climatice. Nu e un job care există acum, dar cu timpul va exista. Mi se pare un pic ciudat să-mi formez un viitor profesional pe baza eșecului colectiv de a opri schimbările de mediu, dar în punctul ăsta am ajuns ca societate.

Cum te-ai hotărât pe dubla specializare?
Doar s-a întâmplat. Am terminat liceul și habar n-aveam ce să fac cu viața mea, așa că m-am înscris la toate. Istoria artei, un curs de biologie, spaniolă. Cred că la un moment dat, am avut și un curs de anglo-saxonă, gen limbă moartă. Filmul și engleza sunt singurele care au rămas. Nu știu cu cât e mai inutilă anglo-saxona față de restul.

Ți-a plăcut? Mă refer la cursurile de film și engleză, nu anglo-saxona.
Desigur. Astea erau pasiunile mele la momentul respectiv. Ca să fiu clar: nu am învățat să fac filme. Am învățat să mă uit la filme. Gen: Cum Terminatorul de fapt este Iisus. De ce Marilyn Monroe era pentru societate, ca un penis ambulant . Genul ăsta de chestii.

Sincer, cum s-a transpus diploma ta în viața reală? Nu poate lumea să se mai uite la filme cu tine?
M-a făcut să urăsc filmele inteligente. Am pierdut prea mult timp uitându-mă la cadre de o oră cum unul mănâncă o înghețată, cât să mă satur. Din punct de vedere al jobului, nu pot să spun că a fost o alegere înțeleaptă. Apoi am făcut un master în jurnalism. Aparent, ăsta s-a dovedit a fi destul de util.

Interesant. Jurnalismul apare des pe lista de diplome inutile. Cum a mers pentru tine?
Am intrat în jurnalism înaint ca ziarele să moară. Am făcut un internship, apoi m-am angajat și mai târziu mi-am deschis propria firmă. Încă e util când vreau să conving oamenii că știu să scriu.

Ți-ai plătit singur școlarizarea?
Da. Joburi plus burse. Eu chiar am terminat facultatea pe plus, cu 3000 de dolari. Aveam transportul gratuit până la facultate, plus bani pentru cazare la cămin. A fost destul de ok.

Tare. Deci chiar dacă ai o diplomă destul de frivolă, nu ai schimba nimic dacă ai putea?
Cu siguranță e mai ușor dacă ai o diplomă decât să n-ai deloc. Măcar un fel de școală post-liceală. Am un prieten care nu a mai continuat studiile după ce a terminat liceul. El e trecut de 30 de ani, e inteligent, are o tonă de experiență și aptitudini utile, dar lipsa acestei hârtii încă îl bântuie. Dar dacă aș putea să o iau de la capăt cred că aș face ceva mai practic, gen medicină sau drept. Viața mea ar fi fost mult mai ușoară. Licențele în litere și filozofie sunt de-a dreptul stupide, fără nicio supărare.

Urmărește-o pe Manisha Krishnan pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre viața la facultate:
Cum e să faci facultatea în Anglia, când vii din România
Ce-am învăţat ca student la 30 ani, în România
Am întrebat studenții de ce renunță la facultate