Am 20 de ani și primul meu telefon mai serios a fost un Nokia 1100. L-am primit cadou de Crăciun, de la părinți, după promisiunea că, dacă n-o să câștig olimpiada națională la matematică și fizică, măcar să iau premiul întâi la mine-n clasă.
Țin minte că rupeam Snake-ul. Când mă trezeam dimineața, primul lucru luam telefonul în mână și jucam, la fel și la școală, plus înc-o rundă pe seară, înainte de culcare. Părinții mi-l confiscau cam de atâtea ori pe cât le promisesem eu c-o să fiu olimpic. Adică fără număr.
Videos by VICE
Bine, adevărul e că-n afară de-un joculeț, un apel sau mesaj trimis, n-aveai ce să faci cu el. Opțiunile de aplicații erau limitate spre inexistente. Să asculți muzică pe mp3 încă nu se punea problema. Ăsta-i și motivul pentru care bateria ținea cu zilele.
Telefonul ăsta a fost primul și singurul care mi-a scăpat vreodată din mână fix în mijlocul trecerii de pietoni. Din fericire, n-a pățit nimic. Cam la fel ca toate telefoanele specifice vremii de atunci, era indestructibil. Ce să mai, a fost o perioadă faină. Și, deși mă bucur c-a fost urmată de tot felul de gadgeturi care mai de care mai creative, tot mă lovește nostalgia când mai aud vreun ringtone mai vechi de mobil.
Dacă vrei să vezi cum tehnologia trecutului a influențat viitorul de azi, poți să dai un ochi pe campania Vodafone 20 de ani, unde ți-au făcut un fel de istoric de la bipuri la 4G. Ca să văd cum i-au marcat pe alți oameni de vârsta mea mobilele, am vorbit cu mai mulți tineri despre primele lor mobile și cât de dor le e de ele.
Flori, Nokia
„Din grupul meu de prieteni, eu eram singura care nu avea telefon pe vremea aia. I-am bătut mult la cap pe ai mei ca să-mi cumpere odată unul. Nu mai țin minte modelul, însă, ca mulți alții, tot cu Nokia am început și eu. Știu sigur că avea lanternă, c-o foloseam când mă jucam noaptea de-a v-ati ascunselea cu prietenii. Când le-am spus lor c-am telefon, m-au întrebat: „Mai ai vreun joc în afară de Snake?”.
Pentru mine, e nostalgic momentul ăla în care ți se întâmpla să-ți scape telefonul pe jos, dar știai că n-o să aibă nici pe naiba. Mi-a căzut odată chiar de la etajul doi, pe asfalt. Erai cu inima mult mai împăcată în privința asta.
Mai sunt și momentele alea când scriam mesaje pe el cu pătura pe cap și cu frică să nu mă prindă părinții. Mai ales că-ți lua și mult până terminai de scris unul, apăsai și de trei ori să scrii o literă. Telefonul ăsta încă zace undeva, printr-un sertar acasă, dar nu m-am mai încumetat să mă apropii de el.”
Citește și: Am vizitat o clinică unde se tratează dependența de internet și mobil
Ionuț, Siemens
„N-am fost genul care să le ceară părinților cu insistență să-i ia un telefon. Ba dimpotrivă, nu-mi aduc aminte vreun moment de genul ăsta. Un frate mai mare care plecase de acasă de ani buni s-a gândit să facă cadou familiei un telefon, ca să putem ține legătura cu el.
Nu-l luam afară sau la școală, că nu mă lăsau, dar în casă îl butonam. Deja, când mă întâlneam cu prietenii, faptul că avem telefoane devenea un nou subiect de discuție. Care mai de care să afle chestii noi sau să se dea mare c-are nu știu ce altă șmecherie pe el, chit că mai toate aveau aceleași opțiuni.
Îmi duc aminte de-o fază. Ai mei nu prea se pricepeau la d-astea cu tehnologia. Ca să râd puțin de ei, le-am spus că vreau să le fac o poză. S-au așezat în poziția de stat la poză și tot așteptau să le zic că-i gata, dar nu știau că abia apăruseră telefoanele color, să mai aibă și cameră era deja SF.
Cred că încă-l mai am printre lucruri, dar nu mai știu dacă funcționează. Recunosc, dacă aș fi să dau timpul înapoi, fără discuție aș alege perioada asta cu telefoane simple, când ținea bateria o săptămână.”
Adrian, Nokia
„Țin minte că eram undeva prin școala generală când tăică-miu și-a luat un Nokia 3410, iar 3310-ul pe care-l avea, mi l-a dat mie. Îmi puseseră chiar și credit un euro pe cartelă, asta cât să pot să dau un beep, dar nimic mai mult, că nu mă lăsau să dau apeluri. Îți dai seama, pe vremea aia erai deja boss dacă aveai telefon, darămite și credit pe el.
Am și crescut printr-o zonă mai rău famată, iar de la mine din clasă am fost primul care a avut telefon. De frică să nu mi-l fure colegii sau bagabonții de la clasele mai mari, nici să-l iau la școală nu-mi permiteau. Oricum, îl mai luam pe ascuns. Ca toți copiii care voiau să se dea mari, până la urmă. Dar m-au prins de mai multe ori profesorii. Mi-l confiscau și mi-l dădeau la sfârșitul orelor. Poate în timpul ăsta mai băgau un joc de Snake între pauze.
După ce m-am plictisit de el, l-am vândut. Pe moment, nu mi-a părut rău de el, că mi-am luat unu mai șmecher. Tot un Nokia, dar 1110. Altă viață, aveam lanternă pe el. Prietenii începuseră să aibă și ei, iar când voiam să ieșim pe afară, ne dădeam beep. Totuși, n-am cum să uit momentele alea când împărțeam primul meu telefon cu alți câțiva prieteni de la bloc la câte-o rundă de Snake.
Clar, 3310-ul rămâne telefonul meu de suflet.”
Alexandra, Nokia
„Începuse să apară faza aia cu pretextul de a avea telefon, ca părinții să te controloze. D-aia am primit și eu unul. Bine, fiind dintr-o familie de cinci persoane, unul din frații mai mari și-a luat un Sony Ericsson, și Nokia mi l-a dat mie. Încă resimt entuziasmul din seara când l-am primit. I-am butonat excesiv meniul fără vreun scop anume. Calculam chiar dacă n-aveam nimic de calculat. Scriam mesaje la întâmplare în ciorne. Oricum, mare chestie nu puteam face cu el, că n-aveam credit.
Apoi, îl luam la școală și-l țineam permanent cu mine. Știam că rar mă caută cineva, dar îl verificam din zece în zece minute, că poate-poate… Era la modă să faci schimb de numere de telefon cu cineva pe care abia îl cunoșteai, asta să scoți în evidență mândria aia că, uite, am telefon. Tot prin perioada asta, am avut primul meu iubit. Îmi pusesem o melodie specifică când îmi dădea el mesaje. După atâta timp, încă pot să fredonez linia melodică.
Pentru mine, Snake-ul a fost o obsesie. Ba chiar făceam concurs în familie: cine face cel mai mare scor. Era întrecere serioasă între noi. Din păcate, am pierdut mobilul într-o zi când mă duceam până la bunică-mea, în vizită. Nu-mi dau seama nici acum cum s-a întâmplat asta, dar îmi pare rău de el. Face parte din copilăria mea, oricum.”
Citește și: Bărbatul care vrea să-ți vindece dependența de internet
Alex, Alcatel
„Eram în liceu, prin 2005-2006, când l-am primit de la ai mei. După multe plânsete, mi-au luat un Alcatel. Era alb-negru. Îmi bagase și cartelă cu credit. Țin minte că telefonul avea o mică antenă, în partea dreaptă. Din lipsă de orice altă alternativă, o deșurubam și-o puneam la loc. Ăsta era un fel de a compensa faptul că nu avea nimic altceva.
Eu aș fi ipocrit să spun că-s melancolic după telefoanele de odinioară. Unii o bagă p-aia cu „înainte era totul mai simplu și mai frumos”. Da, frate, dar în același timp monotonia și simplitatea aia erau groaznice. Acum, cam totul e digitalizat și faptul că te joci pe-un ecran care arată ca-n realitate, în combinație cu Snake, e fără discuție, ca de la cer la pământ.”
Alina, Nokia
„Primul meu telefon făcea parte din categoria celor cu care dai în perete și tot nu se sparg. Da, e vorba de Nokia 3310. Asta se-ntâmpla prin clasa întâi. Ce-mi aduc aminte e că rețeaua nu funcționa deloc bine la el. Când plecam de acasă și mă sunau părinții, se panicau, credeau c-am pățit ceva.
După ce s-au tot repetat fazele astea, mi-au luat altul. Cu ocazia asta, cred c-am trecut total la un alt nivel. Am primit un Sony Ericsson care avea cameră. Tot el avea și-o mini-aplicație cu care puteai să combini anumite melodii între ele. Făceam tot felul de mixuri între piesele telefonului. Tare e că asta mi-a stârnit curiozitatea și a fost un impuls să continui cu muzica. Acum, cânt la chitară și bat la tobe. Deci, pot zice că telefonul ăsta e o bucățică esențială din mine. Dacă stau să mă gândesc, e şi acum undeva, într-o pungă dintr-un sertar. Dar stă neatins de ani de zile.”
Citeşte mai multe despre smartphone-uri:
Am stat două săptămâni c-un telefon ca-n anii 2000, în România dependenților de smartphone
Telefoanele mobile din România anilor 2000 erau cel mai sexi lucru din vremea aia
Cele mai tari aplicații de mobil făcute de tinerii creativi din România
