Deja te-ai obișnuit probabil să nu existe măcar o zi fără o gafă notabilă din partea Guvernului Dăncilă, fie că vorbim de doamna prim-ministru, de secretari de stat care propun să imprimăm logo-uri pe „tricoaie” sau chiar de diverși miniștri care vin cu tot felul de idei năstrușnice. Și dacă declarația lui Daea cu incinerarea porcilor și paralela către Auschwitz ți s-a părut cel puțin deplasată, vicecampioana gafelor, din punctul meu de vedere (după doamna premier, bineînțeles), e Ioana Bran, Ministrul Tineretului și Sportului.
Tânăra din Satu Mare, ajunsă deputat după alegerile din 2016 și apoi ministru în cabinetul Dăncilă, la doar 31 de ani, e o expertă în arta scuzelor. E atât de bine pregătită în sensul ăsta, încât a găsit imediat o scuză când i s-a adus la cunoștință, într-o conferință de presă, că diurna unui sportiv este de doar 25 lei. Pe cât de simpatică e doamna la prima vedere, pe atât de mare cred că era golul în capul ei când a dat următoarea declarație:
Videos by VICE
„Desigur, poate că nu reuşeşti de aceşti 25 de lei să-ţi iei hrană. Din cunoştinţele mele, un sportiv este îndrumat de un medic, de un nutriţionist pentru a-şi face mesele în aşa fel încât să aibă tot ceea ce-i trebuie, să nu aibă anumite lipsuri de natură a componenţei şi a caloriilor de care are nevoie. (…) Aceştia trebuie să se păstreze la o anumită greutate, nu au voie nici să oscileze pentru că altfel riscă să dezechilibreze puţin şi modul cum s-a obişnuit pe partea de antrenament.”
Pentru că în trecut am cochetat cu sportul de performanță, am încercat din răsputeri să-mi amintesc ce, cât și cum mâncam la vremea respectivă. Evident că n-am reușit să-mi amintesc exact informațiile necesare, dar sunt convins că meniul sărea de 25 lei/zi. Și la acea vreme eram un copil. Așa că am decis să fac un mic experiment. Am mâncat nu de 25, ci de peste 30 lei/zi și am făcut puțin sport, cât mi-a permis timpul, pentru a vedea care sunt rezultatele după o săptămână. Nu am contorizat la fix fiecare leu, probabil am depășit suma respectivă. Dar rezultatele sunt oricum interesante.
Micul dejun
Se știe că micul dejun trebuie să fie cea mai sănătoasă și consistentă masă a zilei. Deși de prin filme, seriale și desene animate ai deprins prostul obicei să crezi că laptele cu cereale îți asigură aportul necesar de calorii, te înșeli. După câteva ore de somn bune, micul dejun ar trebui să conțină carbohidrați și proteine, nu? Bun, în cazul ăsta am optat pentru niște fructe, ouă, șuncă, iar la cereale integrale cu lapte am trecut abia după ce am mâncat ceva înainte. Per total, cred că un mic dejun de genul ăsta m-a ajuns undeva pe la 7-8 lei.
Gustarea de dimineață
Dacă au trecut 2-3 ore de la micul dejun, înseamnă că e timpul pentru o mică gustare. Sunt tare curios ce gustare ar propune doamna ministru acum. În mod normal, un simplu sandwich sau un fruct ar fi de ajuns. În teorie aș fi putut forța nota puțin, dar m-am abținut, pentru că bugetul era limitat. Cam 3-4 lei/prima gustare.
Prânzul
De multe ori la prânz e indicată o porție lejeră de paste sau o salată cu pui. Eu n-am putut sări peste tradiționala ciorbă de la prânz, că-s moldovean și n-ai ce-mi face. Mi-e în sânge treaba cu ciorba. Dar una nu prea bogată în calorii. Slavă Cerului, nici n-a fost cazul, cu bugetul de criză vizat de tanti ministru nu îți permiți cine știe ce zeamă simandicoasă. Să spunem că la prânz am mâncat cam de 10 lei.
Gustarea de după-amiază
Ca să nu leșin de foame și pentru că oricum îmi doream ceva mai dulce, am optat pentru un baton de cereale glazurat cu ciocolată. În alte zile, am alternat cu un milk shake, îndulcit maxim cu miere sau zahăr. Destul de dulce cât să taie foamea, destul de încărcat de calorii cât să nu leșin până la cină și suficient de prietenos cu portofelul meu. Între trei și patru lei m-au costat gustările astea îndulcite.
Cina
Asta cred că e masa mea preferată. De obicei aleg un piept de pui cu ceva legume sau orez și, ocazional, mai bag un fruct după masă. Ideală ar fi o masă echilibrată în proteine, grăsimi, fibre, etc. Practic, încercând să respect un buget atât de strict, m-am simțit cam ca un somalez. Mereu înfometat și poftind la mai mult. Partea faină după masa de seară e că știi că în 2-3 ore maxim trebuie să te bagi la somn și uiți de foame. Per total, cred că am mâncat de 15-17 lei.
Sportul
Partea cu sportul nu a fost la nivel de performanță. Neavând nici timpul de altădată și mai ales condiția fizică de odinioară, m-am mulțumit cu câțiva kilometri de alergare ușoară pe zi, eventual o partidă ocazională de fotbal, plus multe plimbări seara. Pentru că „mersul pe jos face piciorul frumos” și oricum nu voiam ca acidul lactic să se adune prea tare, pentru a evita pe cât posibil febra sau crampele musculare.
Rezultatele
După o săptămână de alergări ușoare și sport în aer liber, nicidecum de performanță, timp în care tot ce aveam în gând era „încă puțin și vine următoarea masă, Vlăduț, încă puțin”, am reușit performanța să slăbesc aproximativ 300 de grame. Bun, o să-mi zici că nu-i mult. Eu sunt de altă părere. Dacă o luăm logic, n-am făcut nici sport de performanță și nici n-am stat flămând. Ba chiar am depășit bugetul nealcoșăi din fruntea MTS. La un calcul simplu, meniul low-cost m-a costat între 37 și 42 lei/zi.
Bun, acum prin minte evident că mi-au trecut mai multe întrebări. De pildă, tanti chiar mănâncă de 17 ron/zi, cât a zis că e diurna unui oficial al statului român? Păi, dacă era așa, doamna ministru, cu tot respectul, dar trebuia s-aveți o talie de balerină care să acompanieze acel zâmbet inocent. Dar văd că nu-i cazul.
De cât mănâncă alții și ce caută Ioana Bran la minister
De asemenea, mi se pare absurd că militarii și polițiștii primesc o normă de hrană lunară de 992 de lei, adică aproape 33 de lei pe zi, în condițiile în care aceștia nu depun același efort fizic precum un sportiv din lotul național care face antrenamente zilnice.
În fine, tot absurd e și că o doamnă care toată viața a făcut economie, ofertare și relații cu clienții (așa zice-n CV) conduce acum un Minister axat pe probleme de sport și tineret. Nu știu câte calorii a ars la viața ei acolo, în partid, dar e evident că la MTS le arde degeaba.
Sfatul meu prietenesc ar fi să lase pe cineva din domeniu și să nu se supere, pentru că un mare sportiv român, Hagi, a zis că „viața e frumoasă, dar merită trăită!”