Am slăbit șapte kilograme în patru zile, ca să-l bat măr pe unu’

Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat despre mine din kickboxing e că sunt capabil de autocontrol – mai ales când trebuie să slăbesc puțin pentru următoarea luptă. Nu m-am considerat niciodată o persoană disciplinată, dar, din nu știu ce motiv, când am un țel de atins, nu e atât de greu să mă țin de un regim fără carbohidrați și să reduc cafeina.

Când am auzit că Pavlos Kaponis, campionul grec de Muay Thai, a slăbit șapte kilograme în patru zile pentru un eveniment din Hong Kong, sacrificiile mele păreau de-a dreptul ilare. L-am sunat să aflu cum reușește să slăbească așa de repede și dacă îi afectează sănătatea în vreun fel.

Videos by VICE

Pavlos Kaponis (dreapta), un prieten și steagul Greciei

VICE: Hei, Pavlos, șapte kilograme în patru zile, e normal?
Pavlos Kaponis: O fac înainte de fiecare turneu, să știi. Cu o zi înainte de luptă, există o triere pe baza greutății prin care se decide la ce categorie luptă fiecare. Dacă reușești să slăbești puțin pentru cântărire, apoi ai 24 de ore în care trebuie să recapeți toată greutatea pierdută și să ai puțin avantaj față de oponent.

Prima dată când am luat parte la un turneu, cântăream în jur de 74 de kilograme – greutatea mea normală. Dar oponentul avea peste 80 de kilograme, iar asta însemna o diferență masivă. În artele marțiale, greutatea nu e un detaliu – e un factor de decizie. Am auzit de șmecheria cu pierderea în greutate și am început să mă documentez. Am mers la o groază de seminare despre nutriție, ca să-mi dau seama care e cea mai bună cale prin care să pierd opt kilograme.

Desigur că fluctuația asta rapidă a greutății nu poate fi bună pentru tine, nu?
Păi, ai nevoie de multă atenție și să fii monitorizat continuu de un doctor și un nutriționist. Genul ăsta de dietă nu e pentru oricine, pentru că-ți stresează corpul până la limită. Nu poți fi tot timpul sigur de cum va reacționa corpul tău. E puțin mai ușor pentru mine acum, pentru că organismul meu s-a obișnuit cu asta, că am făcut-o deja de patru ori.

Trebuie să existe niște riscuri.
Cel mai mare pericol e deshidratarea, pentru că cea mai mare parte a greutății pe care o pierzi e apă. D-aia trebuie să ții o dietă strictă pentru o lună întreagă înainte de luptă. Trebuie să și lucrezi corect, pentru că nu urmărești doar să eviți deshidratarea, ci să rămâi și cu puterea necesară ca să câștigi lupta.

Deci, care e procesul din spatele pierderii greutății?
Fac exerciții de două ori pe zi – o oră de dimineață și 90 de minute noaptea. Exercițiile sunt destul de lejere, având în vedere că le fac după ce am dat câteva kilograme jos. Port și un costum special pentru transpirat, care mă ajută să ating greutatea potrivită. Țin și o dietă specială: Nu mai consum carbohidrați și mănânc doar proteine. Pentru micul dejun, mănânc albuș de ou și o felie de pâine, prânzul constă în salată și pentru cină servesc puțină carne. Asta e tot.

Cum ai reușit să pui toată greutatea la loc într-o singură zi?
Ca să mă îngraș la loc trebuie să fiu și mai atent. Trebuie să-ți umpli organismul într-o singură zi. Mănânc toată ziua bucăți mici de mâncare și beau apă la fiecare jumătate de oră. Chiar și când dorm, echipa mea mă trezește ca să mănânc. Trebuie să fii atent să nu mănânci prea mult, pentru că s-ar putea să o dai în bară.

Te afectează psihic?
Tot ce te interesează e scăderea în greutate. E o situație stresantă. Însă e locul meu de muncă și-mi place. Exact ca toată lumea, fac sacrificii pentru jobul meu.

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre slăbit:
Reclamele la produse de slăbit, în România, funcționează pentru că te fac să vomiți
Am făcut greva foamei la minus cinci grade Celsius
Diabeticii tineri se omoară cu slăbitul