Am vorbit cu Alina Eremia despre cum blenduiește actoria cu muzica

Fotografii de Dragoș Hanciu

Muzicienii au fost întotdeauna atrași de actorie. În primul rând pentru că sunt două arte care merg mână în mână, uneori chiar forțat. Ai destule scene la teatru sau pe ecran în care personajele o dau la microfon. La fel cum ai mulți cântăreți care se prefac că vor pe bune să cânte mizerii, și nu doar pentru bani. Nu e ușor să-ți păstrezi mândria de artist când bagi un set la Balul Bobocilor de la Colegiul Agricol din Bistrița.

În al doilea rând, actoria pare o carieră destul de ușoară pentru un muzician. Dacă ai stat deja pe o scenă în fața unui public, cât de greu poate fi să o faci și într-un alt context? De fapt nici nu trebuie să bagi teatru și să mergi pe ruta tradițională. Dacă ai un agent capabil, îți poate face rost de roluri faine pe spinarea numelui tău. Uită-te la Beyonce, Eminem, Jennifer Lopez, LL Cool J sau „regele” Elvis. Ăștia au avut roluri pe marele ecran scrise special pentru ei, fără să vadă măcar o piesă de teatru. Știu, viața nu e fair. Cred că Shakespeare a zis asta într-o piesă de teatru, pe care sigur nu au văzut-o „actorii” ăia.

Videos by VICE

Citește și: Am vorbit cu Macanache despre cum blenduieşte rapul cu mixologia

Dar mai sunt și cazuri în care muzicianul intră în actorie cu ideea de a face treabă serioasă. Când chiar e interesat de arta teatrală sau cinematografică și vrea să jongleze cariera de actor cu cea de muzician. Una dintre acele persoane e Alina Eremia, o vedetă pop care blenduiește cele două arte și încercă să scoată ce-i mai bun din fiecare.

Așa cum a făcut și când a combinat mainstream-ul cu underground-ul în blendul ei pentru campania „Blending Spirits” de la J&B.

A intrat în actorie fără să știe cu ce se mănâncă

Alina Eremia și autorul articolului

Alina Eremia și-a început cariera în 2011 când a apărut în serialul Pariu cu viața, de care nu am auzit până nu am vorbit cu ea, dar am aflat ulterior de la prietenii mei mai tineri că a fost un fenomen în România. Era despre viața de liceu, iubirea adolescentină și o combinație de secvențe în care toată școala începea să danseze când au scăpat de teză. Mă rog, și treaba asta. Nu mă miră faptul că a prins la români.

A ajuns la Pariu cu viața, unde a jucat rolul Ioanei Popa, pentru că maică-sa a înscris-o la casting fără să știe:

„După ce am fost admisă la casting am primit un telefon. Eu nu știam despre ce e vorba. Mi-au zis că am trecut de prima etapă și sunt așteptată la a doua. Le-am zis: «Despre ce e vorba?». Încercam să aflu ce se întâmplă. Apoi mi-a zis mama. Inițial nu am vrut să mă duc, dar mama a insistat. M-a luat la sentiment. Mi-a zis că dacă nu merg nu mai vorbește cu mine. M-am lăsat convinsă.”

Când a început să joace avea 18 ani și zero experiență în fața camerei de filmat. Eu dacă eram în locul ei făceam pe mine de frică. Ea a luat-o ca pe o provocare: „A fost o experiență total diferită pentru mine. Eu nu am avut alte tangențe cu actoria până atunci. Mi-a oferit posibilitatea de a ieși din zona mea de confort. Puteam trăi și alte experiențe, era alt bagaj emoțional.”

A dat-o și live la teatru, de unde a luat-o de la început

După episodul, sau episoadele, din Pariu cu viața, care mai apoi s-a transformat într-un alt serial O nouă viață, care a continuat povestea adolescentei, Alina a decis să se concentreze pe cariera ei muzicală. Dar nu s-a îndepărtat de actorie. I-a plăcut atât de mult experiența încât a decis să se înscrie la UNATC: „Am terminat facultatea de actorie pentru că am vrut să duc mai departe ce am început și să obțin și o diplomă. Să fie ceva ca la carte”.

Așa a ajuns să joace și într-o piesă de teatru. Și s-a aflat din nou pe un teritoriu străin: „Am jucat în piesa de teatru Treapta a 9-a pentru licență. A fost o experiență foarte OK. Am jucat rolul unei foste alcoolice. Am băgat multă muncă de research pentru rol. Actoria te ajută să te dezvolți din multe puncte de vedere. Practic ești mai aproape de oameni. Trăiești experiențele lor.”

Toată experiența asta a ajutat-o foarte mult și în cariera de cântăreață. A învățat să fie mai atentă la interacțiunile cu publicul. În special atunci când e pe scenă: „Actoria îți dă un plus de siguranță, confort, relaxare. Emoțiile nu dispar niciodată. Și nici nu mi-aș dori să dispară, sincer, sunt constructive. Actoria m-a învățat cum să-mi controlez mai bine emoțiile alea. Să nu las să mă afecteze sau să-mi strice performance-ul. Din contră, e un plus. Mă folosesc de emoțiile alea ca să ajung la public.”

Zilele astea, Alina zice că se concentrează pe cariera ei muzicală, dar nu ar spune nu unui rol de film sau teatru. Mai ales dacă e ceva total opus față de personalitatea ei. I-am zis să-mi dea un exemplu: „Aș vrea să o joc pe Lady Macbeth, care e un personaj foarte crud și sângeros. Ceea ce nu mă caracterizează deloc. Dar aș vrea un rol care să scoată la iveală și partea mea mai dark”.

Și apoi ne-am despărțit.

Urmărește VICE pe Facebook