La un festival de muzică poți să dai de tot felul de oameni. De la tipul care s-a îmbrăcat pe câmp ca-n club, și se plânge când vine ploaia, până la ăla super hippie care stă la o singură scenă pentru că acolo își poate deschide chakrele. Sau tipul care merge la toate festivalurile și are mâna plină de brățări și o păpușă gonflabilă sub braț.

Din când în când însă, mai dai și de o persoană trecută de prima tinerețe. Sau chiar de una trecută de a doua. Ceea ce e super ciudat, la prima vedere. După o anumită vârstă mă gândesc că nu mai rezistă corpul la trei-patru zile de distracție. Eu și acum simt o oboseală cruntă după eveniment și mai am mult până să ajung la pensie. Dar, până la urmă, mă împac cu ideea că tot o să bag un festival-două și când o să am 60 de ani. Îmi place prea tare muzica și nu văd cum chestia asta s-ar schimba, indiferent de vârstă. Îmi dau seama că dacă acum îmi place un anumit gen de muzică sau îmi place să merg la concerte și festivaluri, o să îmi placă și când o să am 60 de ani. Evident, nu o să mai pot să merg la toate, cum sunt tentat acum, dar unul-două pe an tot o să vreau. Una peste alta, pensia nu înseamnă sfârșitul vieții.

Ei bine, grupul de oameni înaintați în vârstă pe care i-am întâlnit la Electric Castle m-au dat pe spate. M-au inspirat. Au ajuns la show cu sprijinul companiei NN, care și-a propus să-i ajute să experimenteze și la pensie ce le-a plăcut când erau tineri. Și ce le place și acum. Pasiunile nu se schimbă odată cu vârsta. Însă ca să nu ajungi în situația să renunți la ele la pensie, trebuie să te preocupi din timp. Chiar de când ești tânăr. Pentru că dacă ai microbul ăsta cu muzica și distracția, mici șansele să ți-l scoată din sistem ceva. Și privește și partea bună: măcar atunci o să ai tot timpul, fără telefoane de la serviciu, fără stres.

Știu că-ți sună aiurea alăturarea asta, tineri-pensie, dar gândește-te un pic. Când ai auzit vreodată un cunoscut de vârsta ta, care să vorbească despre ce bani o să aibă la pensionare? Exact. Și asta nu e o întâmplare, în România chiar sunt foarte puțini tineri care se preocupă real de treaba asta. Și la fel de puțini care vor sau pot să pună niște bani deoparte, în fiecare lună, pentru momentul în care nu vor mai putea munci.

Din nou, poate că vei spune: „Ce festivaluri, mă, la pensionare? Stai cu nepoții și joci șah în Cișmigiu". E, uite, nici chestia asta nu e adevărată. După ce am vorbit cu tineretul de altădată peste care am dat la Electric Castle, mi-am dat seama că mai ales la vârsta lor îți vine cheful de festivaluri. Mai ales că în viitor o să poți să vii la show cu nepoții și să le povestești despre marele potop de la Electric Castle 2016. Oricum, până atunci probabil vom putea controla vremea, deci astfel de povești vor fi SF-uri pentru ei.

Am stat de vorbă cu fiecare în parte pentru că am fost curios să văd cum e văzută experiența unui festival de muzică prin ochii lor. Mi-am dat seama că sunt mai bătrân decât ei. Mă plângeam de vreme, care mă băga într-o depresie cruntă, și mă tot gândeam cum să-mi protejez telefonul de apa care curgea din cer, când de fapt trebuia să trăiesc în prezent. Ei chiar asta făceau.

Și am mai învățat niște chestii interesante:

VICE: E primul festival de muzică la care ați participat?
Alexandra Bame: Da, și e senzațional. Oamenii sunt fantastici, modul cum se poartă, cum abordează această chestie e super. E o generație care mă face să mă simt în siguranță mai departe. Când mă uit la televizor mi-e groază, dar când îi văd pe copii ăștia mă simt bine. Suntem toți cu mai multe gusturi muzicale, dar când mergi de la o scenă la alta, te simți bine.

Ce părere aveți despre experiența de la festival?
Generațiile nu mai există la festival, nu contează că ești tânăr, bătrân, șchiop, chior sau cine mai știe ce. Dispar diferențele. Uite, suntem cu toții în cizme de cauciuc, cu pelerine de ploaie, suntem toți la fel.

La ce concerte ați fost de când ați ajuns aici?
Am fost la Macanache și la un concert aseară la niște băieți (Enter Shikari), nu mai știu cum îi cheamă. Dar a fost foarte fain. Au făcut un spectacol extraordinar. Macanache e interesant. Omul se exprimă și încearcă să facă să convingă publicul să facă exact ca el. Să facă oamenii să-și iasă din carapace. Mai mergem și în seara asta. Nu mi-e frică de ploaie. Deja ne-am obișnuit. O să merg după acasă, am tot timpul să fiu comodă.

Cum se compară festivalul Electric Castle cu distracția din tinerețe?
Pe vremea mea trebuia să mergem cu magnetofonul Tesla sub brațe de la unul la altul. Și ascultam și noi Phoenix, ăștia, dansam rock, Elvis, un twist, ceva. Nu exista nimic pe atunci. Niciun eveniment. Mergeam la prieteni. Și ne bătea mama când ajungeam acasă la ora unu. Am luat niște bătăi… I-am zis că dansăm și noi, nu facem nimic. Ea tot zicea că suntem depravați și cutare.

O să mai veniți și anul viitor?
Eu aș vrea, cu siguranță. Dacă nu stai degeaba și țopăi, te țin picioarele.

<>

VICE: Primul festival?
Florica Roșca: Da, și mi se pare superb. Toată tinerețea am fost îngrijorată și necăjită, dar și fericită pentru băiatul meu, care are 46 de ani, e rocker de la 18 ani. Băiatul meu a zis că la festivalul Electric Castle o să înțelegi și tu libertatea pe care o simțeam eu când veneam aici. Exact cum faceți toți. Vă eliberați de tot răul și faceți ce simțiți. Este un lucru minunat.

Cât de diferit e aici, față de cum vă distrați în tinerețe?
Pe atunci erau baluri, dar era foarte puțină libertate. Trebuia să fii punctual, să ai grijă, erau mult mai severi cu noi părinții. Dar consider că dacă primește educație de acasă, e OK. Pe mine mă deranja când copilul meu mergea la aceste festivaluri sau cu motorul, mi-era rușine. Eu am fost farmacistă, și băiatul venea la mine cu casca de motor, geaca de piele, barbă. Îi ziceam: „Mamă, mă faci de rușine, nu ai aspect de om care a terminat facultatea".

Cum e tineretul din ziua de azi?
Tinerii care sunt aici sunt foarte sensibili. Chiar dacă îi vedem libertini, au o sensibilitate deosebită. Sunt foarte cuminți. Eu aveam impresia, ca mamă care nu a participat la un astfel de eveniment, că rockerii sunt mai violenți. Mai ales când începea și fiu-meu să dea din cap. Acum înțeleg că de fapt totul are legătură cu libertatea de exprimare.

Ce concerte v-au plăcut până acum?
Mi-a plăcut mult Argatu. E mai autentic. Ăla, Macanache, e cu expresii mai urâte, nu mi-a plăcut prea mult, dar voi tineretul îl vedeți altfel.

O să mai vreți să veniți și anul viitor?
Da, cum să nu? Auziți, toată lumea când a auzit că doamna Florica merge la festival a zis: „Doamne, nu pot să cred". Nimeni nu s-a așteptat să fac asta. Dar m-aș întoarce și anul viitor. Muzica și atmosfera sunt superbe.

VICE: Ce muzică vă plăcea când erați tânăr?
Iov Pecup: Rock-ul mi-a plăcut. Alte genuri nu prea.

În comparație cu concertele rock la care ați fost, cum e Electric Castle?
Ieri a fost un tip, Țafanche sau cum îl cheamă, nu cântă rock, e hip-hop, nu prea gust genul ăsta. Suna bine, dar nu era pentru mine. Dar aseară am fost la o trupă de rock care a sunat foarte bine. Unii ar zice că e prea gălăgioasă, tinde spre un rock-metalic. A mai fost un tip care a cântat cu o orchestră. Niște sunete extraordinar de plăcute.

E mai bine pentru tinerii din ziua de azi?
E mai multă libertate. Dacă nu trec de o limită a normalității. Sincer, nu am o părere prea bună despre generația asta. Și eu eram rocker cu păr lung și știu că bătrânii de atunci se uitau ciudat la mine, de parcă-s nebun. Dar eu nu deranjam pe nimeni. Unii tinerii din ziua de azi sar calul. Am avut altercații și eu cu tineri acum un an. Oamenii de la Electric Castle sunt mai OK, mai normali, dar am văzut vreo doi care nu-și prea țineau echilibrul.

V-a deranjat ploaia?
Asta a fost singura chestie negativă la festival. Altfel ar fi fost și mai frumos. Mie-mi place să merg, să stau, să ascult, să dansez, dar ne-am nimerit într-o baltă. Dai din picioare și-l stropești și pe omul de lângă tine.

Dar vreți să mai veniți?
Da, sigur, dacă se ivește ocazia, da.

VICE: De ce vi se spune Gigi Top?
Dobre Gigel: Pentru că semăn cu cei de la ZZ Top. Îmi pare rău că nu sunt elegant ca ei. Să fiu confundat și să am și o mașină de lux, să cobor din ea, și să vină fetele grămadă pe mine.

La Electric Castle cum e?
E primul festival de acest fel la care vin. Până acum am fost doar la festivaluri de muzică clasică. Simfonii, opere, operetă, dar la muzică rock sau electro nu am fost. Și chiar nu mă așteptam să fie așa de fain. E super aici. Aș da festivalului o notă de opt spre nouă, și asta și datorită tineretului care participă aici, care a avut un comportament extraordinar. Nu am auzit nici măcar cuvinte care să deranjeze.

Credeți că generația tânără e deschisă la mai multe stiluri de muzică?
Are o deschidere datorită condițiilor care sunt acum. Noi nu am avut așa ceva. În tinerețe eu mergeam doar la concerte simfonice, dar și acum sunt deschis să aud chestii noi. Cel mai fain concert la care am fost, și nu cred că va fi depășit, a fost cel de aseară cu Enter Shikari. Un prieten de-al meu mi-a arătat un videoclip cu ei pe Youtube acum o săptămână și mi-a plăcut mult.

Mai veniți?
Sigur că-mi doresc să vin. Dar nu îndrăznesc să-mi fac planuri pe o distanță așa de mare. Omul face planul, dar Dumnezeu decide.

VICE: Mi-ați spus mai devreme că ați fost la festivalul Glastonbury. Cum ați ajuns acolo?
Rizoli Claudian: Am ajuns în Anglia printr-o nebunie. Un prieten era mort după o trupă și mi-a zis să mergem. Eu sunt o fire relativ deschisă. Nu prea pun întrebări. Ajungem acolo și vedem noi ce facem. Nici acum habar nu am cine a cântat. Sunt pe feelingul de moment. La vârsta noastră nu mai contează detaliile. Am mai fost și la Electric Castle, la prima ediție. Dar pe sărite. Eram prin zonă și un tip mi-a zis „hai să vezi cum e pe la noi". Am zis, de ce nu?

Există o diferență între publicul de la Glastonbury și cel de la Electric Castle?
Nu prea. Feelingul e același. Oamenii sunt tineri, se distrează, se îmbată, se iubesc, se înjură. Chestiile astea sunt peste tot. Absolut nicio deosebire. Generația din România e o generație bătută de Dumnezeu. Nu mai are siguranța pe care o aveam noi la începutul vieții.

Cum era publicul de la festivaluri pe vremea când erați tânăr?
Dacă săreai calul veneau tovarășii și te linișteau. Ceea ce într-un fel era bine. Te duci la festival să te bați cu unu? Nu am văzut așa ceva la Electric Castle, dar erau câțiva beți, și ăștia tot timpul pot începe o bătaie. Pe atunci nu te îmbătai așa. Și dacă te drogai, era cu vopseaua aia „Aurolac", dar erau oamenii de la marginea societății. Drogurile nu erau o problemă pe atunci. Nu se vedeau.

Ce v-a plăcut cel mai mult aici, la festival?
Mi-au plăcut concertele. Au cântat foarte bine cei de la Urma. Am văzut trupa aia de violoniști care au cântat techno. Mi-a plăcut mult, pentru că e o nouă abordare. Și la ei am găsit niște note, porțiuni, luate chiar din King Crimson, ceea ce înseamnă mare cultură muzicală, și cinste lor. Am fost și la Dub Pistols, mi-a plăcut, am țopăit, nu analizez tehnic, nu ăsta e scopul muzicii. M-am ferit de techno, că e prea subtil pentru mine, mai ales la ora asta. Poate peste vreo doi-trei ani s-ar putea să nu mai fie.

O să veniți și anul viitor?
Nu știu, depinde foarte mult. Eu mai și lucrez. Poate-mi pică un job și am de ales între job sau festivalul. Dar dacă nu o să fie așa, atunci revin, normal.

VICE: E primul festival de muzică la care participați?
Folea Costel: Primul și sunt foarte încântat de el. Am schimbat un pic regimul meu muzical. Eu l-am iubit întotdeauna pe Jimi Hendrix. În tinerețe aveam și un tricou cu el, pe care-l purtam la 20-21 de ani.

Cum ați făcut rost de un tricou cu Jimi Hendrix în perioada comunistă?
Luam o imagine și o copiam cu un pictor. Un tip meseriaș care știa să picteze. Făcea un șablon și trăgea peste el. Ce mă certa mama când mă vedea cu el… Mai ales că imagina se strica dacă se murdărea tricoul.

Publicul de la Electric Castle cum e?
Nu am întâlnit nicio persoană cu care am vorbit să-mi zică că nu e de acord cu subiectul meu sau cu mentalitatea mea, care ar trebui să fie retro. Am fost primit doar cu aprecieri. M-au și invitat să facem poze, să dansăm, după muzica lor. Am intrat și într-un grup mai mare unde am dansat. Și eu dansez bine.

Concertele de pe vremuri cum erau?
În primul rând muzica nu se asculta la o amploare atât de mare, cu parcări, corturi. Era o sărăcie mare. Eram într-un club al tineretului. Intrau 30-40 de oameni. Atât a fost. Și era doar muzica de pe atunci. Nu aveai ce să alegi. Eu, de exemplu, am început să vibrez și la muzica asta electronică. La un moment dat te concentrezi la o piesă, te gândești care a fost procesul compozitorului, și dacă-l prinzi e ca un tablou pe care-l iubești. Cam așa pare muzica electronică pentru mine.

Anul viitor, tot aici?
Cu siguranță. Mai ales că mi-am făcut mulți prieteni din Cluj.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Electric Castle:
Ploaia a făcut Electric Castle să arate ca un festival de metaliști
Comentariile despre fata dezbrăcată de la Electric Castle îți arată cât de cocalari suntem
Tipul care conduce filmările de la Electric Castle mi-a povestit ce nu s-a văzut pe cameră