Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a cauzat un scandal marți, când a spus în fața Congresului Mondial Zionist că un lider palestinian de la jumătatea secolului XX e responsabil de declanșarea Holocaustului nazist.
Netanyahu a zis că fostul mare muftiu al Ierusalimului, Haj Amin al-Husseini, i-a plantat ideea lui Hitler să elimine toți evreii europeni, când s-a întâlnit cu liderul nazist în 1941.
Videos by VICE
„Hitler nu voia să-i extermine pe evrei în perioada respectivă, voia doar să-i dea afară, a zis el. Iar Haj Amin al-Husseini s-a dus la Hitler și i-a zis: ‚Dacă-i dai afară, o să vină toți aici.’ ‚Și atunci ce să fac cu ei?’ a întrebat el. ‚Arde-i!’”
Această versiune nu se potrivește cu părerea celor mai mari experți în Holocaust, cu viziunea rivalilor politici ai lui Netanyahu, cu biografia muftiului și nici cu opinia guvernului german – care s-a dat peste cap miercuri să-și asume reponsabilitatea totală pentru exterminarea evreilor.
„Știm că responsabilitatea pentru această crimă împotriva umanității e a germanilor”, a spus purtătoarea de cuvânt a cancelarului german Angela Merkel. „Lucrul ăsta se predă la istorie în școlile germane tocmai pentru că nu trebuie uitat niciodată.”
Discursul lui Netanyahu îi plasează pe palestinieni în centrul Holocaustului – o versiune a evenimentelor care le total nefamiliară celor mai mari istorici ai Germaniei naziste.
VICE News a contactat trei dintre cei mai mari experți în perioada Holocaustului ca să le ceară părerea.
Am studiat lucrurile astea toată viața, a zis Saul Friedländer, autor al cărții Anii de exterminare: Germania nazistă și evreii, 1939-1945 , care a câștigat premiul Pulitzer. „Nu cred că dezgustătoarea declarație a prim-ministrului merită un răspuns serios…pur și simplu arată cine e: o persoană în stare să falsifice cea mai tragică istorie în scopuri politice propagandiste.”
Deborah Lipstadt, profesoară de istoria evreilor și a Holocaustului la Universitatea Emory, a spus că declarația lui Netanyahu „pur și simplu nu poate fi susținută prin argumente”.
„Dacă prim-ministrul vrea să afle mai multe despre asta ar trebui să citească niște cărți.” I-a sugerat să citească volumul lui Friedländer – care arată cum au plănuit și dezvoltat naziștii soluția finală în 1941. Textul nu menționează nimic despre muftiul respectiv.
E adevărat că între 1941 și 1946, Marele Muftiu al Ierusalimului – o personalitate religioasă investită în funcție prin Mandatul Britanic Palestinian – a locuit în Berlin. L-a cunoscut pe Hitler în 1941 și istoricii au examinat respectiva întâlnire.
E destul de simplu, avem o transcriere a discuției, a zis Philip Mattar, autorul primei biografii a muftiului. „Nu menționează nimic despre exterminarea evreilor.”
Se știe că muftiul a făcut afirmații antisemite și le-a cerut naziștilor să oprească migrația evreilor spre Palestina. În discursul lui, Netanyahu a susținut că muftiul a fost acuzat de crime de război în timpul proceselor de la Nuremberg. Dar, de fapt n-a fost niciodată așa, chiar dacă la proces s-a pronunțat numele lui al-Husayni.
„Muftiul era, într-adevăr, foarte crud și aspru, dar asta nu înseamnă că naziștii au avut nevoie de încurajări ca să continue exterminarea evreilor. Ba chiar considerau că arabii precum muftiul aveau un statut similar cu evreii și romii”, a zis Mattar.
Lipstadt a fost de acord.
„Probabil că muftiul n-a fost deloc supărat că evreii erau uciși, dar nu există nicio dovadă că el ar fi sugerat uciderea lor și că propunerea lui ar fi fost luată în seamă.”
Dar muftiul și-a pierdut statutul după înființarea statului Israel în 1948, a zis Rashid Khalidi, profesor de studii arabe la Universitatea din Columbia.
„A fost complet uitat după ce a fost instaurată noua conducere în 1950″, a zis el.
Dar istoricii israelieni de extremă dreaptă abia așteaptă să asocieze mișcarea palestiniană cu sentimentele antisemite.
„S-a aliat cu naziștii”, a zis Khalidi. „Era de părere că inamicul inamicului lui e prietenul lui.”
Joshua Zimmerman, expert în studii interdisciplinare despre Holocaust la Universitatea Yeshiva din New york, a spus că toate calculele naziștilor care duc la „Soluția Finală” sunt bine documentate de istorici și nu-l includ deloc pe liderul palestinian. Zimmerman a analizat toate istoriile majore ale Holocaustului ca să găsească referințe despre muftiu, dar n-a prea găsit.
„Apare în notele de subsol ale câtorva texte israeliene, dar atât “, a zis el.
Exterminarea evreilor a fost comisă ca reacție la schimbarea realităților din Europa.
„În ultimele trei luni ale anului 1941, Hitler a hotărât să respingă ideea expulzării evreilor și să folosească Soluția Finală “, a zis el. După ce rușii i-au îndepărtat pe germani din Moscova, Hitler a pierdut tot teritoriul siberian pe care voia să-l folosească ca ghetou pentru evrei.
Atunci, în timp ce americanii se pregăteau să intre în război, Hitler a trecut de la o politică de expulzare în masă la una de exterminare în masă.
Hitler a vrut dintotdeauna să elimine evreii din Europa. Când i-a căzut planul de expulzare, a schimbat tactica.
Când Hitler l-a cunoscut pe muftiu în 1941, naziștii uciseseră deja un milion de evrei. Iar Zimmermn notase, cu doi ani înainte, în 1939, Hitler și-a anunțat, într-unul din discursurile lui importante, dorința de a anihila evreii din Europa.
Comentariile lui Netanyahu n-au fost bine primite în Israel. Dan Michman, directorul Institutului Internațional pentru Cercetarea Holocaustului la Ya Vashem, a zis că afirmațiile prim-ministrului „nu sunt adevărate”. Liderul opoziției israeliene, Isaac Herzog, a numit discursul lui Netanyahu „o distorsionare periculoasă a istoriei “.
Miercuri, Netanyahu și-a mai schimbat un pic declarația.
„Nu voiam să-l absolv pe Hitler de responsbilitate. Am vrut doar să arăt că tatăl națiunii palestiniene a vrut să-i distrugă pe evrei chiar și fără teritorii, fără ocupație și fără colonizare”, a zis el.
Ca să susțină declarația prim-ministrului, purtătorul lui de cuvânt, Mark Regev, le-a recomandat reporterilor cartea lui Netanyahu din 1993, Un loc printre națiuni . Cartea conține mărturia lui Dieter Wisliceny, ofițer SS pe care Israelul l-a executat pentru că a fost creatorul Soluției Finale, care a zis: „Muftiul a fost unul dintre inițiatorii exterminării sistematice a evreilor europeni”.
„A fost unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Eichmann și l-a incitat constant să accelereze măsurile de exterminare”, a scris Netanyahu.
Matar, care a analizat în detaliu toate documentele despre perioada petrecută de muftiu în Berlin, a zis că nu există dovezi care să susțină declarația. „Poate l-a cunoscut pe Eichmann la un moment dat, dar nu au fost prieteni”, a zis el.
Atât Lipstadt, cât și Friedländer l-au acuzat pe prim-ministrul israelian de distorsionarea realităților istorice în scopuri politice personale. În timp ce violențele dintre israelieni și palestinieni se accentuează, Netanyahu pare dornic să plaseze vina pe o veche antipatie a Palestinienilor față de evrei – în loc să recunoască frustrarea palestinienilor cauzată de șaizeci de ani de ocupație israeliană.
„Nu se poate să folosești Holocaustul în scopuri politice “, a zis Lipstadt.
„Friedländer crede că prim-ministrul distorsionează istoria intenționat. E imposibil să fie atât de dezinformat… A citit și el cărți, știe clar că nu e adevărat ce spune “, a zis el. Nu se poate să fie atât de ignorant în privința Holocaustului – vorbește despre el constant. ”
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre Holocaust:
Ultimul criminal nazist recunoaşte că e vinovat pentru sute de mii de morţi
Fotografii din epoca nazistă și banalitatea răului
Doctorul SS care s-a convertit la islam ca să scape de vânătorii de naziști