De ce-și fac selfie-uri oamenii? De ce mănâncă, de ce beau? Mihai Trăistariu, cântărețul care a reușit să-și vadă hit european melodia Tornero, după Eurovisionul din 2006, se remarcă în ultimele luni prin selfie-urile postate pe Facebook. Pozele sunt un martor al transformărilor sale fizice: și-a făcut implant de păr și selfie, și-a pus dantură și și-a făcut selfie, merge la sală și-și face selfie.
Trăistariu, pe lângă cariera de muzician, are și un background solid în științele exacte: până la varsta de 18 ani a participat de șase ori în faza națională a olimpiadei de matematică, a fost și parte din lotul național, iar una dintre cele două facultăți urmate este cea de mate-info. Mai târziu a vrut să facă un centru de cercetare fizică, care să descopere călătoria în timp sau cum să devii invizibil.
Așa că l-am sunat, ca să-mi explice de ce selfie-urile aduc mai mult profit și faimă în viața unui cântăreț, decât olimpiadele la matematică.
Videos by VICE
VICE: De unde vine plăcerea asta de a-ți face selfie-uri?
Mihai Trăistariu: Am citit undeva că cel mai profund sentiment pe care îl trăieşte o persoană este cel al importanţei. Fiecare vrea să fie important pentru cineva, pentru societate, să rămână în istorie, dacă se poate. E un sentiment care există în interiorul nostru, îl avem cu toţii, ca o necesitate, aşa cum ne e foame. De aici probabil nevoia de a te expune, de a-ţi face un selfie şi de a-l posta undeva, pe Facebook, ca să vadă toată lumea cât eşti tu de nu ştiu cum, fericit, zâmbicios, supărat, frumos. Îţi exprimi starea public. Îţi alegi un cadru adecvat, un moment anume şi le spui oamenilor „sunt aici şi fac asta”. Să-ţi expui viaţa privată e un sentiment contestat, dar o faci cu acordul tău, nu eşti constrâns.
Te simţi confortabil cu asta, îţi place sentimentul?
Eu postez pe Facebook de un an jumate, deși aveam cont de șapte. Când mi-am făcut implant de păr, am crezut că lumea e curioasă să afle care e evoluţia lui şi într-o zi mi-am făcut un selfie cu capul găurit, cu tratamentul şi cum îmi dădeam cu cremă, cu şampoane. L-am pus pe Facebook şi am văzut că presa l-a preluat imediat. A doua zi am mai pus unul şi uite aşa, din joaca asta a început să îmi placă. Poate mai mult din faptul că îl preia presa, recunosc.
Îţi faci acuma zilnic genul acesta de selfie-uri?
O dată sau de două ori pe săptămână. Caut diferite ipostaze şi subiecte pe care să le dezbat pe Facebook cu fanii şi presa. Nu fac un selfie doar ca să fie făcut. Niciodată nu am pus un selfie banal, decât dacă încordam bicepsul. Caut un pretext, îmi întind părul, îmi fac creastă, scriu ceva. Sau îmi fac dantura şi atunci selfie-ul e cu dinţii la vedere. Sau sunt la plajă, la bowling, la karaoke, cu prietenii sau la masă, oriunde sunt într-un context. Selfie-urile cuprind în general un cadru, un peisaj şi fiecare scrie că sunt la „x, un local”. Aşa sunt selfie-urile şi la mine. Trebuie să zică ceva poza aia.
Care sunt reacţiile celor care te urmăresc?
Sincer, până acum două luni, absolut nimeni nu mi-a zis ceva de rău despre selfie-urile mele. A urmat o emisiune tv, în care, în ciuda faptului că sunt prieten cu prezentatorul, pentru audienţă, el a făcut miştocăreli și a scos din faptul că eu îmi fac selfie partea negativă a lucrurilor. M-a făcut „Regele Selfie” și de atunci oamenii mai trimit câte un comment: penibil, ridicol, hai că ai devenit exagerat. I-am banat, e viaţa mea privată şi nu-i mai primesc în contul meu. Eu nu am nevoie de critici, cine nu vrea să vadă, nu trebuie să se uite. Am şi rărit-o un pic cu selfie-urile, pentru că nu sunt pasiunea vieţii mele. Dar sunt un pretext până la apariţia albumului nou, să dau un motiv ziarelor să îmi facă promovarea.
Apari pe jumătate gol.
Ba chiar în chiloţi. De ani de zile am contestat vehement cântăreţele în chiloţi. Am fost chiar înverşunat, am jignit colege de breaslă, am dat şi nume, nu înţelegeam de ce trebuie să cânte toate în chiloţi, să se filmeze în chiloţi, deşi unele au supervoci. Bineînţeles că am fost blamat: „Vai, cum îţi permiţi?!” Anul trecut am testat, la Sinaia, într-un hotel, făcusem duş, eram cu chiloţii pe mine şi mi-am făcut un selfie în oglindă. M-am gândit: mamă, cum ar fi să pun poza asta pe Facebook şi să scriu că, dacă ăsta e trendul, m-am hotărât să cânt și eu în chiloţi, na! Am făcut o glumă. La două minute după ce am postat, am şters-o. Dar a fost suficient ca cineva s-o salveze şi în cinci minute să fie în Cancan. Am regretat un pic că am fost pripit, că nu s-a mai înţeles mesajul meu, am fost perceput exact invers.
Așa ai ajuns sexi Trăistariu?
He-he… În aprilie anul acesta am început să fac şi sală, mi s-a părut că arăt mai bine la corp, iar într-o zi m-am enervat și mi-am zis: ia să scot eu un album, numit Change – Schimbare. Să mă dau un pic mai sexy, că mereu am fost perceput doar ca o voce bună. Ideea principală care mi-a venit a fost să pozez în chiloţi. Dar ca să fac o şedinţă foto, mi se părea destul de devreme. Şi atunci efectiv, în casă, mi-am făcut nişte poze, am strâns din dinţi şi… le-am pus pe Facebook.
Au fost mediatizate?
Bineînţeles, o întreagă dezbatere pe toate canalele, cum am putut să postez poze în chiloţi. Hm… M-am enervat rău de tot. În primul rând… Inna, dacă stau să o judec, cred că nu are articol fără poze în chiloţi, de la plajă. Dar e fată. Ele toate pozează în chiloţi, Andreea Bănică, Andreea Bălan, Alexandra Stan. Faptul că am venit eu, bărbat, şi am pozat în chiloţi, pentru ei a fost o blasfemie. Am șters pozele după vreo zece zile pentru că, iarăşi, m-am simţit aiurea. Dar în mintea oamenilor am devenit un pic mai obraznic. De fapt… asta am şi căutat.
Acuma îmi dau seama că, dacă nu cânţi porno pe scenă, nu vinzi.
Nu se mai caută cumințenia în show-biz…
Cu cât eşti mai cuminte, şi mai moale, şi mai blând, cu atât eşti mai dat la o parte. Trebuie să fii obraznic, chiar un pic vulgar, nesimţit, vorbăreţ, tupeist, un pic al dracului, cu cuvintele la tine, înţepător. Am decis să fiu aşa de-acum încolo, deşi în sufletul meu nu sunt, dar nevoia te împinge. Nu vreau să mă mai vând ca un… tocilar, papagal, olimpic la matematică… așa cum mă lăudam prin emisiunile TV. Nu mai funcţionează de mult cumințenia pe TV.
Și care-i planul?
Acum vreau să dau în extrema cealaltă. Nici n-am să mă droghez, însă un tatuaj tot vreau să-mi fac peste o săptămână. Am să apar de-acum și în videoclipuri la bustul gol. Lucrez la sală şi de două ori pe zi, așa că, fără nicio jenă, am să-ncep să-mi arăt corpul și voi poza mai sexy ca niciodată. Madonna, Lady Gaga au făcut mereu lucruri extreme, au rupt topurile în două şi au milioane de fani. Nu văd de ce nu ar exista un public şi pentru noul MIHAI. Risc să pierd publicul vechi, care însemna oameni de 50 de ani şi femei de peste 30, care mă iubeau de mureau, şi merg către un public tânăr, mai libertin şi mai nebun, mai deschis, mai aerisit. Până la urmă, sufletul meu aşa e.
Şi muzica ta se schimbă odată cu rebrănduirea asta?
S-a schimbat total. E un fel de hip-hop R&B, numai în engleză. Nu mai cânt pentru români, nu mă mai interesează piaţa românească. Am destule hituri aici. Am luat destule titluri, premii (hitul anului, cea mai buna voce etc). America e targetul meu. După Eurovisionul din 2006, cu Tornero, care a fost difuzat în vreo 30 de ţări, am văzut că se poate. A fost o plesneală, recunosc, nu m-am aşteptat. Şi am câştigat şi bani frumoşi. Atunci mi-am luat apartament, terenuri, maşini. Am văzut că funcţionează, un hit internaţional face cât o sută de hituri româneşti.
Ţi-ai pus părul, mergi la sală, îţi refaci dantura. E asta o condiţie ca să reuşeşti ca artist sau ai vrut tu să arăţi mai bine?
Lady Gaga e urâtă, dar totuşi number one în topuri. Acum vreo două luni a fost prima care a apărut goală pe scenă. Deci succesul… nu ține câtuși de puțin de frumuseţe. E adevărat că eu nu m-am simţit niciodată frumos, dar de când fac sală, chiar m-am transformat, corpul meu s-a aşezat altfel, muşchii se conturează şi îmi place mult cum arăt. Părul îmi căzuse, deci era musai un implant, s-ar putea să fac şi alte intervenţii minore, de genul acoperirea ridurilor. Dinţii mi i-am făcut acum perfect, am văzut mulajul, arată de Hollywood, adică dinţi albi, perfect egali, drepţi şi simetrici. Asta mi-am dorit, nu am ştiut că se poate, până când nu am fost la un dentist de estetică din Constanţa. Un pic de grijă merită, mai ales dacă eşti persoană publică.
Deci merită schimbarea?
Categoric! Noi, cântăreţii, actorii, dansatorii, artiştii în general… avem o vorbă: „Sexul vinde”. Pe scenă, dacă transmiţi sex, ţi-ai făcut treaba. M-am întâlnit cu Andreea Bălan odată şi am rămas şocat cât de practic gândea ea. O întreb: „Dansatoarele tale nu sunt un pic prea dezbrăcate?”. Erau atât de subţiri chiloţii lor, că aproape li se vedea tot. „Eu aşa le-am ales, le-am zis să fie pornache”, ăsta era cuvântul ei, „că dacă nu sunt porno, nu am ce să caut cu ele pe scenă”. Aşa le-a ales, nu sexy, ci… porno. Şi am plecat acasă bulversat. Acuma îmi dau seama că, dacă nu cânţi porno pe scenă, dacă nu te prezinți sexy-porno… nu vinzi. Paula Seling cântă frumos, dar tot Lora, Elena Gheorghe, Andreea Balan și Andreea Bănică sunt difuzate la radio. Aşa că nu m-ar deranja să fiu catalogat ca un tip sexy, când o să arăt mai bine.
Mai citește despre muzica ușoară românească:
Marina Florea: Bine, Dj, mi-am făcut de cap cu voi
Marina Voica a sedus gazetarii
Rezistența prin cultură sau cum să dai la ruși în gură
Class și Dj Botos sunt mai tari ca OTV