Direcția de Sănătate Publică (DSP) a amendat săptămâna trecută compania Construcții Erbașu SA cu 45 de mii de lei pentru condițiile din containerele din Sălăjan în care trăiesc în jur de două sute de muncitori vietnamezi care izolează blocuri pe bani publici și fonduri europene în trei din cele șase sectoare ale Capitalei.
Inspectorii au decis că nu sunt respectate normele de igienă și că firma nu-i mai poate caza acolo, până nu sunt rezolvate problemele:
Videos by VICE
„Neconformitățile cu normele de igienă în vigoare constatate la societatea deținătoare au fost sancționate contravențional cu amendă conform HGR 857/2011, în valoare de 45 000 lei și a fost emisă Decizia de Suspendare din Activitate începând cu data de 22.04.2019, până la remedierea deficiențelor”, se arată în e-mail-ul primit de la DSP astăzi.
Pe 20 martie, VICE a publicat primul material despre condițiile insalubre în care trăiesc sute de vietnamezi, îngrămădiți câte 12 într-un container. La acel moment, toți împărțeau șase toalete și nouă dușuri.
Pe 2 aprilie, compania a început instalarea de noi grupuri sanitare, conform declarațiilor unuia dintre muncitori, care a fost ulterior trimis înapoi în Vietnam pentru încălcarea Ofertei de muncă.
Pe 3 aprilie, la două săptămâni de la prima dezvăluire, a avut loc controlul inspectorilor sanitari, ca urmare a unei adrese trimisă de VICE pe 28 martie, în care îi întrebam dacă au făcut vreo verificare până la acel moment.
„Urmare adresei dumneavoastră, în data de 03.04.2019 a fost efectuat un control igienico-sanitar la unitatea de cazare a muncitorilor situată în str. (…), sector 3, pendinte de Construcţii Erbaşu SA.”
În schimb, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București nu a răspuns până în acest moment dacă a efectuat vreo verificare la Construcții Erbașu SA, cu toate că au primit două sesizări cu privire la situația muncitorilor vietnamezi. Una a fost formulată de ARCA – Forumul Român pentru Refugiați și Migranți. A doua a fost depusă de o cititoare, care a fost informată abia după două săptămâni că reclamația sa a fost trimisă la Inspecția Muncii.
Săptămâna trecută, VICE a scris că 29 de vietnamezi și-au pierdut locul de muncă și au fost trimiși înapoi în Vietnam. Compania Erbașu susține că rezilierea contractului a fost făcută de firma de recrutarea vietnameză Tamax, care i-a detașat în România. Dintre aceștia, zece au refuzat să se urce în avion și au fost luați în custodia Inspectoratului General de Imigrări, care a emis pentru ei decizii de returnare sub escortă în Vietnam. Până în acest moment, cei de la Imigrări nu ne-au confirmat dacă muncitorii au plecat sau nu din România.
Urmărim cazul în continuare.
Editor: Ioana Moldoveanu