„O fetiță de cinci ani, din Tulcea, s-a pierdut în zona umbrelelor roșii de pe plajă, iar părinții ei sunt rugați să o recupereze de la studioul Radio Vacanța!”. Chestia cu umbrelele roșii e de la mine, că nu-mi mai aduc aminte punctele de reper din anii ’90 sau chiar mai de demult, dar anunțurile cu copii pierduți pe plajele românești sunt de la ei.
Trebuie să recunosc că, de fiecare dată când auzeam unul, mi se făcea părul măciucă și mă speriam preventiv, căci, în mintea mea de copil, să te duci cu găletușa în apă și, apoi, să nu-i mai găsești pe ai tăi era demn de o scenă din filmele de groază.
Videos by VICE
„Adio excursie la radio!”, concluzionează cu ceva nostalgie Alina Manolache, care și-a propus să studieze într-un documentar fenomenul copiilor pierduți pe plajele românești și regăsiți cu ajutorul anunțurilor de la Radio Vacanța, un Facebook al acelei perioade.
„Sunt încă în faza de documentare, deci acum îmi doresc în primul rând să îmi întâlnesc protagoniștii și să îi descos de povești. Ei sunt tineri la 25-30 de ani care, în copilărie, undeva în anii 90, s-au pierdut pe plajă și au fost găsiți prin Radio Vacanța. Am pornit și o pagină de facebook, Anii 90: Copii pierduți pe plajă, ca cei care se simt cu musca pe căciulă să îmi poată scrie acolo”, spune Alina.
Dacă ăla micu’ se pierdea, te știa toată plaja
Ce va aduna proiectul sunt amintiri dintr-un trecut fără telefoane mobile și share-uri pe Facebook, când anunțarea copiilor pierduți la radio era o metodă sigură de a-i reuni cu părinții lor. Și unica. Astăzi, s-a ajuns până acolo încât părinții le pun celor mici brățări „de vacanță”. Pe ele este scris numărul lor de mobil, în caz că se pierd în marea de șezlonguri și umbrele, chestii care fac ca orientarea țâncilor pe nisip să fie dificilă sau să lipsească cu desăvârșire.
Citește și: Cum se schimbă vacanța la mare după ce faci 30 de ani, în România
Rămas fără utilitatea lui, anunțurile de pe plajă, Radio Vacanța s-a retras de pe plajele copilăriei noastre în studioul Radio Constanța, acolo unde a fost redus la un program transmis din 4 iulie on air și online. Așa cum s-au retras și alții care ne împestrițau plajele, pe vremea aia, de la fotografii de ocazie însoțiți de recuzita lor exotică – „Colorata, mâine-i gata!” – și vie precum maimuța sau cămila, până la vânzătorii de orice – „Nu dați banii pe prostii, luați banane la copii!”.
I’m a sucker pentru tot ceea ce înseamnă anii ’90, așa că nu putea să nu mă încânte ideea Alinei despre una dintre chestiile cu care asociam verile la mare. Așa că am încercat s-o descos și eu, după ce și ea i-a descusut de amintiri pe alții. Fă-ți provizii de șervețele, e pericol să aluneci în cazanul cu nostalgie!
VICE: Ești un copil al anilor ’90?
Alina Manolache: Da, am copilărit în anii ’90. Și dacă ar fi să pun degetul pe o imagine din anii ăia, cu siguranță aș alege imaginea vacanțelor la mare. Era highlight-ul anului, poate și pentru că eu veneam de departe, de la munte. Marea mi se părea din altă lume. Ascultam Radio Vacanța pe plajă și se dădeau multe anunțuri de copii pierduți.
Le interiorizam undeva la limita dintre fascinație și teamă. Uite că senzația asta mi-a rămas, peste ani. De curând am început să îi caut pe copiii care s-au pierdut și și-au auzit numele la Radio Vacanța pentru un film documentar.
Dintre fotografiile care ți-au picat în mână pentru documentar, care sunt detaliile clasice pentru poza de la mare, în anii ’90? Poza cu maimuța este cult, știu.
Mulți pui de tigru, maimuțe, cămile, cai, ponei. Înghețată la cornet pe cearșaf, împreună cu mama. În fața hotelului, împreună cu tata. Portret de familie în formație completă, apa până la genunchi, decor gonflabil. Vraja mării.
Care este cea mai nebună poveste primită până acum de la copiii care s-au pierdut pe plajă și au fost găsiți prin Radio Vacanța?
Ar fi nedrept față de cei care mi-au dăruit poveștile lor să fac un clasament. Dar, de fiecare dată, mi se par incredibile detaliile. Picioarele uriașe ale adulților, colțurile cearșafurilor, reperul stâlpului de salvamar, culoarea colacului, zâmbetul doamnei necunoscute, panica și lacrimile, câinele domnului de la Radio, biscuitele oferit de fiica redactorului.
Au fost și cazuri în care radioul nu și-a făcut treaba și părinții și-au recuperat copiii în alt mod?
Lucrurile stăteau în felul următor. În anii ’90 (încă) existau o mulțime de difuzoare din care se auzea un singur post de radio, Radio Vacanța. Așa că era foarte practic ca, în cazul în care cineva găsea un copil plângând pe plajă, să-l ducă la Radio Vacanța. Acolo, în funcție de înfățișare, culoarea slipului și de ce informație mai era în stare copilul să dea printre sughițuri, se formula un anunț care avea să răsune pe toată plaja.
Citește și: Fotografiile astea o să te facă să mergi la mare în weekend, în ciuda frigului
Șansele ca anunțul să fie auzit de părinți erau foarte mari. Era o practică simplă și eficientă. Nu cred că realizatorii de la radio ar fi refuzat vreodată să dea un anunț. Dimpotrivă, știu că îi întâmpinau pe copii cu multă căldură, de multe ori le dădeau dulciuri și încercau să mai atenueze cumva disconfortul deja creat prin despărțirea temporară de părinți.
Până la urmă, ce au diferit poveștile pe care le-ai strâns până acum? Scenariul pare să fie același: un copil se pierde, este găsit de cineva, dus de mână la studioul celor de la Radio Vacanța și recuperat, apoi, de părinți.
În fond, scheletul poveștii e același, dar, după cum ți-am mai spus, fiecare și-a construit propriile imagini în jurul acestui episod, compuse din cele mai neașteptate detalii. Plus că timpul mai șlefuiește și el amintirile. De fapt, nicio poveste nu seamănă cu o alta.
Ce mai știi despre Radio Vacanța? Mai emite?
Radio Vacanța este, astăzi, un brand înregistrat al Studioului Regional Radio Constanța, Studio care emite permanent, nu doar estival, ca odinioară, din Mamaia. Bineînțeles că astăzi fiecare sector de plajă are muzica lui, deci anunțarea copiilor pierduți la radio și-a pierdut dimensiunea practică. Plus că se distribuie pe plajă brățări pe care părinții își pot scrie numărul de telefon mobil. Deci, dragi copii, adio excursie la radio!
Știu că strângi, în paralel, și o arhivă cu tinerimea deceniului 1990-2000. În ce situații ai observat că se pozau, cel mai frecvent, puștii de atunci?
Tot prin pagina de Facebook am dat drumul la un call pentru materiale de arhivă din anii ’90. Deși am pornit foarte „larg” cumva, și cu poze, și cu video, încet-încet, mi-am dat seama că ar fi mai înțelept să existe un focus și acela ar trebui să fie pe arhivele video. În anii ’90, o cameră VHS era, în general, un obiect rar. Și când era, ea documenta evenimente de familie sau întâlniri festive în cercuri sociale extinse.
Am vizionat multe serbări de Moș Crăciun, botezuri, premianți și coronițe, revelioane de sufragerie, trenulețe pe „Lambada” și toate tipurile de întâlniri în care era motiv să se cânte „Mulți ani trăiască!”.
De ce crezi că există atâția nostalgici în special după acești ani? N-am observat o obsesie la aceleași proporții pentru anii 2000, de exemplu.
Nu cred că atașamentul emoțional față de anii ’90 este mai întâlnit decât cel față de anii ’80 sau de anii 2000. Deși e posibil ca cercurile în care ne învârtim să ne creeze senzația asta. Bine, sunt clar niște ani amintiți frecvent pentru schimbările pe care le-au adus, pentru faptul că au lăsat o amprentă puternică pe traiectoriile tuturor celor care i-au trăit.
Tind să cred că adevărata nostalgie conține, de fapt, un oftat pentru tinerețe, pentru o lume care se dezvăluie live, sub ochii noștri, pentru un entuziasm care nu se mai întoarce. O generație va ofta și pentru anii pe care îi trăim acum. Sper!
Alina Manolache este documentarist, a făcut studii la Universitatea Națională de Arte București, dar și în Franța, la Ecole Superieure d’Art et Design Grenoble-Valence, plus un master pe Societate, Multimedia, Spectacol, la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. „Anii 90: Copii pierduți pe plajă” este primul ei documentar de lungmetraj și, împreună cu VICE România, lucrează la o serie de mini-documentare pentru mediul online.
Filmografie
End of Summer, documentar scurt, 2016
Your Visit Starts Here, documentar scurt, 2015
Citește mai multe despre anii ’90 în România:
Ce probleme aveai ca tânăr român în tranziţia haotică din anii ’90
Cum era să copilărești în anii ’90, în România
Emisiunile pentru adolescenți din România anilor ’90 erau un fel de „Vocea României”, dar pe bune