Știri

Cum se folosea Andrew Tate de Tinder și Instagram ca să atragă femei pentru videochat

metoda lui tate de racolat femei pentru videochat

Actualizare — Pe 20 iunie, procurorii DIICOT au anunțat trimiterea în judecată a lui Tristan și Andrew Tate, împreună cu două femei. Cei patru sunt acuzați că au creat un grup infracțional pentru trafic de persoane în România, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

Frații Tate sunt acuzați de trafic de persoane și viol în formă continuată, constituirea unui grup infracțional și lovire și alte violențe, dar și instigarea altora la așa ceva. Mai mult, procurorii îi mai acuză pe cei doi de acces ilegal la sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice.

Videos by VICE


Într-o zi, Lisa umbla pe Tinder când i-a atras atenția un profil. „Andrew” încărcase pe aplicație câteva fotografii, dintre care una la bustul gol, cu pumnul ridicat în postură de luptător.

„Mi s-a părut că arată bine. Îi plăcea și sportul. Părea genul meu de tip. I-am dat swipe dreapta. De acolo, lucrurile au luat-o razna. Nu mă gândeam că se poate ajunge aici, de la o simplă discuție pe Tinder”, a declarat Lisa, o englezoaică de treizeci de ani, pentru VICE World News.

Asta era la începutul lui 2016, iar profilul îi aparținea lui Andrew Tate, acum cunoscut în toată lumea drept un influencer misogin și acuzat că ar fi un traficant de carne vie. Pe atunci era știut doar în cercurile de kickboxing din Marea Britanie.

Lisa a fost de acord să vorbească cu VICE sub anonimat și ne-a rugat să nu-i dăm numele real pentru că se teme de armata de fani ai lui Tate. Ne-a povestit că a început să stea de vorbă cu noul ei match și au stabilit un date într-un restaurant londonez. Tate i-a zis că o ia el de acasă și apoi o duce înapoi cu mașina. I-a părut Lisei „un bărbat șarmant și foarte amabil”, dar diferit de orice alt bărbat pe care îl cunoscuse.

I-a dat o carte de vizită pe care scria: „TATE ENTERPRISES UNLIMITED, CAMPION MONDIAL LA KICKBOXING, milionar și tip de treabă”. Pe spatele cărții de vizită erau calificările și atributele lui: armăsar, ucigaș de dragoni, milionar ca stil de viață, asasin.

metoda lui tate de racolat femei pentru videochat
Carte de vizită oferită de Lisa.

S-au mai văzut de câteva ori, dar, în scurt timp, Lisa a simțit că ceva nu era în regulă. Și-a dat seama, din postările lui Tate de pe rețelele sociale, că acesta se vedea cu multe alte femei. Când a început să-i pună întrebări despre stilul lui de viață, i-a răspuns cu un ultimatum: dacă voia să fie iubita lui, trebuia să vină să trăiască cu el și să lucreze pentru el, dar asta fără să îi spună în ce domeniu trebuia să lucreze.

Până la urmă, Lisa l-a făcut să-i spună adevărul. Tate avea un studio de videochat în România și avea visul să-și extindă afacerea și în alte părți. I-a zis Lisei că voia să facă videochat pentru el sau să ajute celelalte femei să facă asta. Dar a insistat că întâi va trebui să lucreze ca model, în fața camerei, ca să înțeleagă cum funcționează industria. 

În timp, Lisa s-a prins că Tate folosea aplicații precum Tinder ca să recruteze în masă femei ca ea pentru afacerea lui. Le seducea prin metoda loverboy, o strategie prin care bărbații fac femeile să se îndrăgostească de ei ca să le poată exploata în industria sexului.

Anchetatorii din România, unde Tate și fratele lui Tristan sunt reținuți în urma unor acuzații de trafic de carne vie și viol, au acuzat cei doi frați că foloseau metoda „loverboy” ca să recruteze femei pentru studioul lor de videochat. Procurorii susțin că cel puțin șase femei au fost exploatate sexual de un grup de crimă organizată din care fac parte frații Tate, care neagă aceste acuzații. Când judecătorul din București a extins detenția fraților Tate cu încă treizeci de zile, luna trecută, acesta a menționat „capacitatea și efortul fraților de a exercita control psihologic permanent asupra victimelor”.

Tate însuși a declarat deschis că e expert în această strategie, ba chiar a vândut cursuri online, inclusiv un program intitulat „Pimping Hos Degree”, prin care își învăța followerii cum să cunoască femei pe rețelele sociale, să facă sex cu ele, să le facă să se îndrăgostească și apoi să le recruteze pentru videochat.

Lisa a zis că nu a avut nicio intenție să se lase exploatată de Tate, așa că i-a zis-o în față.

„I-am zis că m-am prins care e jocul lui, că recrutează fete inocente pe Tinder și le manipulează.”

Lisa e una dintre numeroasele femei care au vorbit cu VICE World News despre cum au fost abordate de Tate pe Instagram și pe Tinder, platforme pe care el le folosea ca să recruteze femei tinere din toată lumea, unele dintre ele având și 16 ani la momentul la care erau abordate pe rețeaua socială sau platforma de dating.

Poveștile acestor femei ilustrează metoda „loverboy”: utilizarea rețelelor sociale pentru abordarea în masă a femeilor cu scopul de a le face să se îndrăgostească pentru a le putea controla. Conform unei cercetări din 2015 despre traficul de carne vie, aceasta e o tactică folosită de mulți traficanți de carne vie: „o dată le tratezi frumos, altă dată le tratezi nasol, astfel încât să le întărești loialitatea”.

Metoda loverboy exista cu mult înainte să devină Andrew Tate faimos. Dar felul agresiv în care el a promovat această strategie a accentuat potențialul ei periculos în combinație cu rețelele sociale.

E o problemă care a atras atenția guvernelor. O pagină a guvernului olandez despre traficul de carne vie avertizează că rețelele sociale au un rol tot mai important în fenomenul loverboy, pentru că „ajută traficanții să intre în contact cu persoane vulnerabile pe care le forțează să lucreze în industria sexului”.

Tate le-a predat aceleași tehnici urmăritorilor lui, prin cursuri online pe care le vindea la prețuri între 377 și 778 de lire. Cursurile nu mai sunt disponibile pe site-ul lui, dar conținutul lor încă poate fi găsit online. Un alt curs al lui numit „Webcam”, care nici el nu mai e valabil pe site-ul lui Tate, dar e accesibil online, îi învață pe bărbați cum să își manipuleze numeroasele iubite recrutate online ca să le facă să lucreze în videochat. VICE World News a citit în întregime aceste cursuri.

„Jobul meu e să fac femeile să se îndrăgostească de mine”, susținea o reclamă de-ale lui Tate la aceste cursuri. „Cunosc o fată, mă întâlnesc cu ea de câteva ori, fac sex cu ea să testez dacă e material bun, o fac să se îndrăgostească de mine până în punctul în care face tot ce îi spun, după care o conving să facă videochat ca să ne îmbogățim împreună.”

În cursul „Webcam”, Tate susține că încurajează femeile să se îndrăgostească de el, în loc să se teamă de el, așa cum fac și peștii cu lucrătoarele sexuale de pe stradă.

„Asta nu înțeleg oamenii despre jocul ăsta, că trebuie să faci femeia să te respecte și să te iubească și să vrea să lucreze pentru tine.”

Lisa ne-a furnizat mai multe mesaje de la Tate în care e foarte clar că acesta încerca să o manipuleze ca să lucreze pentru el. Acum realizează și ea că a fost un caz de „loverboy” după manual. Acesta îi promitea că, dacă urmează toate instrucțiunile lui, va avea acces la un stil de viață luxos și va primi dragostea lui.

„Îți bați joc de niște proști online, faci bani și ai ocazia să stai cu mine zi de zi”, îi propunea el într-un mesaj văzut de VICE World News.

Și, deși nu îi putea promite că nu va face sex și cu alte femei, iubirea lui pentru ea va fi mai presus de orice le oferă altor femei.

„Pe atunci nu realizam cât de șmecheră e tactica lui. Efectiv le vinde femeilor un stil de viață”, a zis Lisa.

În mesaje, Tate punea presiune pe Lisa să performeze sexual în fața camerei – lucru de care ea nu era deloc interesată. A încercat să o convingă că o face manager al unui studio de videochat pe care îl va deschide în Amsterdam.

„Nu poți fi manager dacă nu cunoști industria, deci trebuie să fii model de videochat măcar câteva săptămâni pentru asta. Poate sună mai tentant dacă îți spun că vreau să te fac manager la un studio în Amsterdam”, i-a scris el.

metoda lui tate de racolat femei pentru videochat
Schimb de mesaje obținut de VICE World News

Într-un alt schimb de mesaje, Tate a încercat să le facă legătura Lisei și unei angajate de-ale lui, ca să le împrietenească și ca aceasta să o asigure pe Lisa că e grozav să lucreze pentru el.

„Întreab-o cum e viața ei și apoi decizi. Îi stoarce de bani pe niște fraieri din fața unui calculator. Și n-o atinge nimeni. E ca un joc”, i-a scris el.

Această strategie, prin care folosește alte modele ca să aducă modele noi în business, e explicată foarte pe larg în cursul lui Tate „Webcam”.

„Nu tu vinzi afacerea. Trebuie să pui altă fată să o convingă, să îi spună ce mișto e.”

Lisa a zis că îi e foarte clar că a încercat această tactică cu ea. 

Când Tate a văzut că nu-i merge tactica cu Lisa, s-a frustrat și a adoptat un ton mai dominator, cu promisiuni mai mari și cerințe mai urgente. Lisa povestește că a început să se înfurie când Lisa nu îi răspundea la telefon sau la mesaje.

Într-un mesaj vocal obținut de VICE World News, Tate îi dă Lisei un ultimatum, pe un ton care pare exasperat: „Unu, într-un an o să avem deja copii. Doi, o să faci ce-ți spun cu privire la orice: unde locuim, unde mergem, totul. Altfel nu mai avem ce discuta.”

În alt mesaj vocal, îi spune Lisei să ia avionul să-l vadă imediat. „Dacă îl vrei pe rege înapoi, trebuie să vii cu avionul aici. Uită-te ce zboruri sunt, spune-mi care îți convine și ți-l plătesc eu”, a zis el. „Vino dracu’ aici și arată-mi că-ți pare rău. Urcă-te în avion!”

Lisa a zis că s-a prins destul de repede că Tate încerca să o manipuleze și pe ea, și pe alte femei. Pe data de 15 februarie 2016 l-a confruntat pe WhatsApp și l-a acuzat că recrutează în masă femei ca ea pentru studioul lui de videochat.

„Dacă așa îți recrutezi modelele, te culci cu ele, le testezi, te asiguri că sunt suficient de rezistente cât să îndure mizerii, atunci trebuie să îți dezinstalezi Tinderul”, i-a scris ea într-un mesaj pe care ni l-a arătat.

Tate – care a călătorit constant în cele șase luni cât au fost împreună, în București, Thailanda, Amsterdam, Londra și Liverpool – i-a răspuns că e „o fată foarte deșteaptă”.

„Trebuie să înțelegi dinamica afacerii mele”, i-a scris el și i-a explicat că Tinder îl ajută să găsească femei atrăgătoare.

„Îmi e mai ușor să găsesc femei frumoase în România prin Tinder”, a zis el și i-a trimis niște screenshot-uri cu astfel de femei.

VICE World News a încercat în repetate rânduri să îi contacteze pe avocații lui Tate, ca să obțină reacția lui la acest articol, dar nu a reușit.

Deși Tinder era platforma unde Tate recruta cel mai des femei, nu e singura pe care o folosea în acest scop.

O femeie a povestit pentru BBC News că Tate a manipulat-o să facă videochat după ce i-a scris pe Facebook și au început o relație. Povestea femeii seamănă foarte bine cu cea a Lisei, doar că această femeie a acceptat invitația să meargă la București și să lucreze pentru Tate.

O altă femeie britanică, despre care VICE a scris într-un alt articol, a povestit că Tate a contactat-o pe Facebook printr-un prieten comun, care i-a zis că Tate vrea să vorbească cu ea.

Dar platforma perfectă pentru metoda lui Tate era Instagramul. În cursul lui „PHD”, acesta spune că e „instrumentul numărul unu ca să agăți femei și să faci sex”.

Deși Tate spune că a găsit fete bune pe Tinder, s-a plâns că problema cu aplicația de dating e că toate fetele de pe Tinder „și-au tras-o deja cu altcineva” și că „găsești acolo numai târfe”.

Motivul pentru care Instagram era „fantastic”, a spus în cursul video, era că „femeile stau pe Instagram toată ziua”. Singurul dezavantaj real era că sunt deja bombardate cu mesaje de la alți tipi; pentru a depăși treaba asta, Tate le-a spus followerilor săi o replică de deschidere care să intrige și să pornească interacțiunea de-acolo.

Replica de tip „cold openere” consta în simpla menționare a orașului femeii targetate, urmată de un semn de întrebare — adăugând adesea „un emoji complet inutil la sfârșit, niște cireșe, o portocală sau o căpșună”, potrivit lui Tate.

Astfel, fata se uită printre mesaje cu „Ce faci?” „Cf, ești sexy”, „Cum ești?” și vede deodată ceva cu București și căpșuna. Începe să se întrebe de unde știi unde locuiește și oare ce vrea de la tine, așa că îți răspunde: „Da, aici locuiesc, de ce?”

metoda lui tate de racolat femei pentru videochat
Foto: screenshot de la un curs de-ale lui Tate în care-ți arată cum funcționează metoda de spart gheața pe Instagram

Daria Gușă avea doar 16 ani când a primit un mesaj de la Tate pe contul de Instagram. Ne-a trimis un screenshot din iulie 2022 cu un mesaj în care Tate îi scria doar: „Romanian girl”, urmat de un emoji cu căpșună.

Gușă, o studentă din România care acum are 19 ani și studiază în Marea Britanie, a simțit că e foarte creepy că un bărbat de treizeci și ceva de ani care are foarte mulți followeri îi dă mesaj unei fete de liceu.

metoda lui tate de racolat femei pentru videochat
Fotografie obținută de VICE World News.

„Era foarte evident că sunt elevă la liceu, pentru că aveam și liceul în bio. Eu aveam două sute de followeri, toți elevi ca mine. Nu cred că există vreun bărbat pe lumea asta, oricât de prost, care să creadă că a dat peste o fată de 25 de ani.”

metoda lui tate de racolat femei pentru videochat
Daria Gușă la 19 ani (stânga) și la 16, când a contactat-o Andrew (dreapta). Fotografii din arhiva ei.

„Mi s-a părut super suspect mesajul lui.”

Suspiciunea ei a crescut când a aflat că trei dintre prietenele ei, toate minore, au fost abordate și ele de Tate cam în aceeași perioadă. „Le-a zis același lucru, doar a schimbat emoji-ul”, a zis Gușă.

Gușă a zis că deja știa de tehnica „loverboy” de pe internet și de la școală. Uncaged, o organizație împotriva traficului de carne vie, a zis că metoda asta e cea mai folosită pentru recrutarea de femei românce. Guvernul român a distribuit în școli și licee postere prin care avertiza tinerele fete să nu se lase manipulate prin astfel de tactici.

Gușă a zis că are relații familiale solide – tatăl ei, Cozmin Gușă, e un analist politic și politician din România – așa că a simțit că are rețeaua de suport necesară ca să poată vorbi despre interacțiunea cu Tate. Dar prietenele ei n-au îndrăznit, de teamă că le vor hărțui fanii lui Tate, care au hărțuit multe femei care au depus mărturie împotriva acestuia.

Prietenele lui Gușă i-au arătat acesteia mesajele trimise de Tate în perioada respectivă. Se pare că inițial le-a spus că sunt frumoase, apoi le-a propus să le ia cu mașina să le ducă la un restaurant luxos. Când ele nu i-au mai răspuns pentru că nu voiau să se întâlnească cu el, Tate le-a trimis mesaje abuzive în care le insulta, conform spuselor lui Gușă.

Gușă e ușurată că nici ea, nici prietenele ei, nu s-au întâlnit cu Tate, și are multă compasiune pentru femeile care ar fi fost manipulate prin tehnica lui de tip loverboy. Crede că Tate era clar în căutare de fete tinere și naive care ar fi mai ușor de manipulat și atras în industria videochatului.

„E o vârstă la care fetele sunt nesigure pe ele și dornice de atenție. Iar faptul că a declarat pe față că manipulează femeile ca să facă sex work pentru el e o mare problemă”, a zis ea.

Tate a spus public de mai multe ori că preferă femeile tinere, pentru că sunt „mai puțin acrite și suspicioase” decât cele mai în vârstă.

Femeile care au vorbit public despre Tate au fost hărțuite de armata de fanatici ai influencerului, iar Gușă nu face excepție. De când a vorbit cu reporterii despre interacțiunea cu Tate, a fost asaltată de mesaje abuzive în care fanii lui o numeau mincinoasă, plus o grămadă de amenințări.

„Mi-au scris că sunt o curvă că aveam Instagram de la 16 ani, că sunt mincinoasă. Alții mi-au zis că îmi cunosc locația și că tatăl meu nu mă va putea proteja de ei.”

VICE World News a contactat Tinder și Instagram ca să întrebe corporațiile ce părere au despre cum folosește Tate platformele ca să recruteze fete.

Tinder nu a comentat direct despre experiența Lisei, dar a zis, printr-un purtător de cuvânt, că platforma are „zero toleranță pentru orice tip de activitate ilegală, inclusiv recrutarea de persoane pentru sex work”.

„Tinder investește constant în metode de protecție a membrilor, își educă utilizatorii și are multe tehnologii de detectare a comportamentelor suspecte. Contactăm poliția de fiecare dată când ni se pare necesar.”

Un purtător de cuvânt pentru Meta, compania care deține Instagram, a zis că Tate a fost banat de pe pe platformă în luna august, când a fost dat afară de pe mai multe platforme de social media pentru că promova misoginismul.

„Avem mai multe metode prin care protejăm fetele și femeile de atenția nedorită din partea bărbaților. Orice femeie poate controla cine îi trimite mesaje, iar adulții nu pot începe conversații cu persoane minore care nu îi urmăresc”, a zis purtătorul de cuvânt.

„Folosim tehnologia ca să detectem persoanele suspecte și să le împiedicăm să interacționeze cu adolescenți. Colaborăm și cu experți în siguranța femeilor, ca să evităm comportamentele care afectează femeile, cum ar fi limbajul misogin sau sexualizat sau trimiterea de imagini intime fără consimțământ.”

Lisa e amuzată când se uită în urmă la relația ei cu Tate. E jenată că a ieșit cu un bărbat care are o atitudine atât de toxică față de femei și e îngrijorată că lumea ar putea crede că a lucrat vreodată pentru el. Îi pare rău că alte femei au căzut în plasa lui, pentru că se aflau în situații mai vulnerabile. „Mă bucur enorm că nu am luat avionul să merg la el. Cred că te-ar face să te simți izolat și controlat.”

A mai zis că nu e surprinsă deloc de misoginismul lui și de imaginea pe care și-a cultivat-o online, pentru că a observat, cât timp au avut contact, că e plin de nesiguranțe.

„Vrea să fie văzut ca mare mascul superior, iar dacă nu îl consideri așa, nu vrea să aibă de-a face cu tine. În schimb, vorbește de femei de parcă ar fi niște cârpe”, a zis ea.