Tipii ăștia acoperă gratuit tatuajele rasiste

La fel ca majoritatea tatuatorilor profesioniști, Dave Cutlip n-a făcut niciodată nimănui un tatuaj care să instige la ură. E împotriva credințelor lui și nici nu dă bine la imagine. În semn de protest împotriva urii, saloanele de tatuaje le lasă această îndeletnicire amatorilor care operează în garaje și închisori. Și totuși, lui Cutlip i-a căzut inima în chiloți când în salonul lui din Baltimore a intrat un bărbat care l-a rugat să-i acopere tatuajele de pe față, care reprezentau emblemele unei bande rasiste. „Din cauza mărimii tatuajelor și a localizării lor, n-am putut să-l ajutăm”, a zis Cutlip. „Privirea de pe fața lui când i-am explicat treaba asta ne-a făcut, pe mine și pe nevastă-mea, să vrem să ajutăm alte persoane aflate în această situație atunci când putem.”

În ianuarie, Cutlip a postat pe pagina de Facebook a salonului că își oferă serviciile gratuit celor care vor să-și acopere tatuajele rasiste sau cu emblemele bandelor. Ceea ce înseamnă mult dacă te gândești că o acoperire de tatuaj costă cam cinci sute de dolari. Postarea zicea așa: „Uneori, oamenii fac alegeri greșite și de multe ori oamenii se schimbă pe parcursul vieții.” Reacția publicului a fost copleșitoare – 35 000 de like-uri și 26 000 de share-uri. Cutlip nu se aștepta niciodată să ajungă cunoscut în afara statului Baltimore. Dar acum stă la baza mișcării bona fide din industria tatuajelor.

Videos by VICE

Citește și: 6 lucruri pe care le-am învățat pe pielea mea după ce mi-am făcut tatuaj în România

Astăzi există zeci de saloane de tatuaje care oferă aceleași servicii de reabilitare gratuit. Erik Rohner are Ye Old Tattoo Shop din Platteville, Wisconsin – un oraș cu o populație de doar 50 000 de locuitori. Se aștepta să aibă unul sau două astfel de cazuri pe lună când a anunțat că vrea să ajute persoanele care au luat decizii regretabile. Dar, în două săptămâni, salonul a acoperit patru astfel de tatuaje. „Lucrez în industrie de douăzeci de ani și, pe atunci, era la modă ca saloanele de tatuaje să aibă pe pereți svstici și steaguri naționaliste – ca să hrănească această cultură”, a zis el. „Dar timpurile se schimbă și noi vrem să ne schimbă odată cu ele.”

Rohner mi-a zis că atenția primită a fost destul de copleșitoare, dar eforturile i-au fost răsplătite. Te simți bine când poți ajuta oameni care realizează că au greșit.

„A fost o fată care avea pe gât o ștampilă care susținea că e proprietatea unei găști. Am considerat-o prioritară și am ajutat-o înaintea altora. Era tânără și fusese manipulată de o bandă de nenorociți, așa că m-a emoționat. E o ființă umană liberă, nu aparține nimănui.”

Citește și: Câțiva oameni mi-au vorbit despre cele mai penibile tatuaje ale lor

Prin aceste servicii, ambii artiști au aflat că există mulți oameni care se simt captivi în propria piele tatuată. Nici Cutlip, nici Rohner, nu se așteptau la un asemenea flux de clienți. Un caz special de care s-a ocupat Cutlip a fost cel al lui Randy, care voia cu disperare să-și acopere svastica, crucea de fier și alte însemne ariene de pe corp.

„Am auzit de Cutlip de la un asistent social care se ocupa de persoanele fără adăpost, a zis el. A fost o ușurare să nu mai văd Crucea de Fier pe mine în fiecare dimineață. A fost un pas înainte într-o viață nouă.”

Excursia până la salonul din Baltimore a fost mâna destinului pentru Randy, care locuia pe străzi atunci când i-a cerut ajutorul lui Cutlip. Astăzi e ucenic și lucrează sub oblăduirea omului care i-a curățat pielea. „Dave și Beth, soția lui, au văzut că sunt interesat de arta tatuării și m-au adus la salon să învăț meșteșugul. Mă simt foarte recunoscător pentru această oportunitate.”

Am vorbit cu tipul care și-a tras două tatuaje cu Șatra BENZ ca să înțeleg de ce a făcut asta

După ce au câștigat atâta faimă, cei doi Cutlip au profitat de ea ca să înființeze o organizație non-profit numită Redemption Ink – numele oficial al serviciul său de înlăturare a tatuajelor instigatoare la ură – și speră să construiască o rețea de sute de saloane cu aceeași cauză umanitară pe tot globul. „Cred că ar fi cool să existe un parteneriat între saloanele de tatuat”, a zis el. „Asta încercăm să facem cu proiectul nostru. Vrem să-l răspândim în toată țara și am primit mailuri chiar și din Noua Zeelandă. Se pare că există multă ură de șters în lume.”

Industria tatuajelor n-a fost niciodată un bastion al dreptății sociale. Multe saloane stau deschise până la 4 dimineața ca să atragă bețivi inconștienți care iau decizii proaste după o noapte de băut. Modelul de afacere se bazează pe neutralitate – o atitudine necesară dacă munca ta înseamnă să desenezi de multe ori prostii și urâțenii pe pielea oamenilor. Dar Cutlip și alți artiști tatuatori vor să schimbe acest lucru. Poate că n-o să reușească să obțină pacea mondială sau să hrănească toți copiii săraci din lume, dar își pot folosi puterile pentru a șterge ura, iar asta e mare lucru.

„Mi-ar plăcea ca saloanele de tatuaje să devină o parte importantă din comunitatea din care fac parte”, a zis Rohner. „Am lucrat de prea multe ori pentru saloane care nu făceau decât să profite de pe urma comunității fără să dea nimic înapoi. Mi-ar plăcea ca acest fenomen pe care l-am declanșat să crească până în punctul în care saloanele devin necesare pentru comunitate.”

Urm ărește-l pe Luke Winkie pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia