Quantcast
​Ateismul îi sperie pe oameni pentru că îi face să se gândească la moarte

Cum pot gestiona ateii anxietatea pe care le-o stârnește oamenilor lipsa unei vieți de apoi?

Fotografie via Hans Van Den Berg

Când prietena și colega mea întru ateism Greta Christina a scos cartea Coming Out Atheist: How to do it, how to help each other and why, a observat o temă comună în cele peste patru sute de povești pe care le-a colectat: moartea.

„Când ateii recunosc că sunt atei (cel puțin în fața creștinilor), prima reacție are legătură, de cele mai multe ori, cu iadul", mi-a spus Christina. „Uneori reacția e manipulatoare și ostilă, o încercare de a-i speria pe atei ca să-i readucă pe calea cea bună. Dar de multe ori, reacția asta vine din teamă și îngrijorare sinceră – creștinii chiar se tem că prietenii lor vor arde în iad și nu vor ca persoanele dragi lor să pățească asta."

Un studiu nou al lui Corey Cook, intitulat Și dacă viața de apoi există? Dovezi ale rolului amenințării existențiale asupra prejudecăților anti-ateiste, atrage atenția asupra fenomenului pe care l-a observat Christina. Cook, sociolog terapeut al Universității din Washington, mi-a spus că nu există suficientă literatură care să explice de ce sunt percepuți ateii așa cum sunt percepuți de credincioși.

Studiul lui Cook prezintă o ipoteză pe care sociologul o numește „teoria gestionării terorii". Ideea e că această conștiință a morții îi poate îngrozi pe oameni, dar aceste temeri sunt calmate de sentimentul cultural că fiecare dintre noi e o parte importantă a universului. Așadar, antiateismul „provine, parțial, din această amenințare existențială impusă de perspective diferite asupra lumii."

„Am descoperit că atunci când participanții se gândesc la ateism, li se activează gânduri îngrijorătoare despre moarte", mi-a spus Cook.

Cum și eu sunt ateu, i-am zis lui Cook că poate dacă îi încurajează pe oameni să se gândească la propria moarte într-un mod neamenințător ar putea contracara „teoria gestionării terorii". Cook a fost de acord cu mine parțial și mi-a răspuns că dacă oamenii se gândesc la moarte în mod conștient, asta îi face să aprecieze mai mult evenimentele și oamenii din jurul lor. A adăugat că această descoperire se bazează pe treizeci de ani de cercetări. Totuși, oamenii „reacționează diferit când se gândesc la moarte conștient și inconștient".

Studiul lui Cook a analizat mai mult partea inconștientă a fenomenului. A făcut asta cu ajutorul a două experimente diferite realizate cu studenții de la colegiul Staten Island, pe care mi-a spus că l-a ales pentru diversitatea populației de studenți.

În cadrul primului experiment, la care au participat 236 de studenți (172 fete, 64 băieți, majoritatea creștini), participanții au fost rugați să scrie ce cred ei că se va întâmpla din punct de vedere fizic când o să moară și apoi să descrie emoțiile pe care le simt când se gândesc la moarte. Apoi li s-a cerut să-și exprime sentimentele față de atei și să spună dacă îi consideră persoane demne de încredere.

În al doilea experiment, 174 de studenți au fost rugați fie să descrie emoțiile pe care le simt vizavi de propria moarte sau să scrie, foarte detaliat, ce înseamnă ateismul pentru ei. Studenții au completat un set de cuvinte cu litere lipsă, care puteau fi citite drept cuvinte neutre („skill" – talent) sau morbide („skull" – craniu).

Recomandat: Interviu cu primul doctor care a administrat legal o injecție letală în Australia de Nord.

Experimentele lui Cook au fost mult mai mult decât niște discuții despre moarte. Au trezit ceva în participanți. Potrivit teoriei de gestionare a terorii, discuțiile și gândurile despre moarte „îi fac pe oameni să le pese de oamenii care au aceeași perspectivă asupra lumii sau una opusă. Deodată, propriile valori devin mai importante. Iar asta se întâmplă inconștient – nici nu realizează că țin la propriile valori mai mult decât țineau acum două minute."

Ce e interesant e că nici ateii participanți la studiu n-au fost imuni la acest fenomen. A avut același efect și asupra ateilor care au participat la studiu. Deoarece, ca ateu, te confrunți cu întrebarea asta: ‚Stai așa, oare ce o să se întâmple, de fapt?' Ateismul le stârnește și ateilor mai multe gânduri despre moarte."

Fotografie via Ben Francis

E clar că asta a atins o coardă sensibilă. L-am întrebat pe Gary Laderman, profesor de Istorie și Cultură Americană la Universitatea Emory și autorul a două cărți despre moarte, ce concluzie a tras din acest studiu. N-a fost surprins de această descoperire, dar a plasat-o într-un context mai larg cu oameni îndoctrinați religios despre moarte. „Puterea instituțiilor religioase și a autorităților culturale tradiționale ne erodează în multe feluri", mi-a spus el. „Oamenii sunt mai doritori să accepte o varietate de posibilități diferite despre moarte. Dar majoritatea oamenilor nu vor să se confrunte cu ceea ce asociem cu ateismul. Ideea că nu există nimic după moarte, că nu există niciun fel de tranziție spre altă viață. Asta e interesant la acest studiu: Faptul că pătrunde dincolo de genul de dezbateri teologice evidente și ajunge la niște idei de bază, existențiale, despre viața umană."

Ideile despre cum și când murim stârnesc mereu controverse. Când am vorbit cu Michelle Boorstein, reporter religios la Washington Post, mi-a pus în vedere subiectul eutanasiei. „Cred că e bine că discutăm tot mai mult în societate despre sinuciderea asistată și alegerea momentului morții. Oricum nu vorbim aproape deloc despre moarte."

Boorstein crede că e posibil ca toate aceste lucruri să lucreze în favoarea unei acceptări mai mari a ateismului. „Sunt tot mai mulți oameni care se declară în favoarea sinuciderii asistate, iar asta contrazice ideea că Dumnezeu alege când trebuie să murim. Dacă oamenii se gândesc mai mult la cum și-ar dori să-și încheie viața, chestia asta le va afecta și atitudinea față de atei până în punctul în care vor ajunge să fie de acord cu ei pe anumite chestiuni."

Oamenii care nu aparțin niciunei religii sunt segmentul populației americane care se dezvoltă cel mai rapid – pe locul doi după catolici și cuprinde o treime dintre adulții sub treizeci de ani. Ca să fim clari, majoritatea nu se identifică drept atei și mulți au credințe supranaturale, dar nu au vreo afiliere religioasă care să-i informeze rigid despre cum ar trebui să fie ritualurile de înmormântare. În plus, două treimi dintre americani susțin sinuciderea asistată de un doctor și tot mai multe state vor să legalizeze eutanasierea. Chiar dacă moartea este, în general, considerată tabu, se pare că societatea face un efort să schimbe această percepție cu ajutorul idealurilor seculariste.

Totuși, după cum accentuează studiul lui Cook, există multă defensivitate în jurul noțiunii că moartea ar fi sfârșitul, pentru că majoritatea oamenilor își doresc o viață după moarte. Deci cum ar trebui ateii să gestioneze anxietatea pe care o trezește lipsa unei vieți de apoi în multe persoane? O modalitate e calea aleasă de Cristopher Hitchens, care a argumentat, în cărțile sale, că noțiunea de rai e mult supraestimată. În 2010 și 2011, el a scris foarte onest despre anul în care „a trăit pe moarte" într-o serie de articole din Vanity Fair, după ce a fost diagnosticat cu cancer la esofag. Influențat de criticile aduse industriei funerare americane de prietena sa, Jessica Mitford, Hitchens și-a donat corpul științei și a ales să nu fie înmormântat – un gest care, zic eu, ar fi meritat mai multă atenție decât a primit. Ideea e să evoluăm spre teoria că moartea nu e doar acceptabilă, ci chiar plăcută, ca orice alt fenomen natural.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE România pe Facebook.

Mai multe despre moarte:
Sfânta Moarte: Sfânta delicvenților din Mexic
Gândurile subconștiente despre moarte te pot face mai amuzant
Ce spun copiii despre moarte