Toată lumea vorbește despre averea lui Liviu Dragnea zilele astea, pentru că în general e greu să formezi un imperiu atât de mare ca Tel Drum, care este acuzat că a adus prejudiciu statului român de 27 de milioane de euro.
Din fericire pentru condamnatul din fruntea PSD-ului, o mare parte din averea sa s-a înstrăinat prin divorțul său de fosta sa soție, Bombonica, așa că DNA nu a pus sechestru decât pe un milion de euro – averea lui oficială de acum. O sumă destul de sănătoasă, oricum, pentru un om care ar fi lucrat aproape toată viața ca funcționar public.
Videos by VICE
Și, până când reușește DNA să recupereze ceilalți bani care s-au evaporat prin magie în gaura neagră administrativă din Teleorman, nu putem decât visa la recuperarea oricărui prejudiciu, chiar și a unui banal milion de euro. Totuși, cu toată corupția și furturile de bani publici din România, încă se pot face lucruri cu un milion de euro. Am fost curios să văd exact ce, așa că am căutat proiectele care s-au făcut în ultimii ani sau se vor face în viitor p-aici cu un milion de euro.
POATE PLĂTI SALARIILE DIN PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA PE O LUNĂ
Cluj-Napoca a fost lăudat des în ultimii ani, că a devenit un oraș mult mai funcțional decât Bucureștiul din punct de vedere al infrastructurii. Unul din motivele pentru asta ar putea fi și ăla că au angajații destul de bine plătiți cât să nu trebuiască să ceară mită – un milion de euro pe lună. Chestia asta tinde să facă lucrurile să meargă mai mult ca-n Europa și mai puțin ca-n mahalaua administrativă din București (noroc că încă avem salariile mai mari).
Oricum, ideea e că din averea sechestrată a lui Liviu Dragnea ai putea să plătești toate salariile din acea primărie sub care se organizează Untoldul în timp ce în București ai festivaluri făcute de Primărie de care nu-i pasă nimănui.
SĂ FACĂ UN CARTIER ÎN SIBIU
Da, știu, Sibiul e fostul fief al lui Klaus Iohannis, dar asta nu înseamnă că nu poate fi ajutat de Ministerul Dezvoltării acolo unde sunt probleme. De exemplu, se pare că au o zonă rezidențială, de case, în care nu a tras nimeni trotuare, asfalt, iluminare stradală sau canalizare, cam cum era nordul Bucureștiului acum vreo zece ani. Un milion de euro ar fi suma de care e nevoie ca să devină civilizată această zonă, un milion de euro este suma care ar putea fi luată din averea lui Liviu Dragnea. Wink, wink.
RENOVAREA UNUI IZVOR DE LA HERCULANE LĂSAT ÎN PARAGINĂ TOT DE PSD
Partidul suprem din România, care a guvernat mai mult sau mai puțin neoprit, în ultimii 20 de ani, a lăsat destul de multe sechele, dar niciuna mai tristă decât Băile Herculane. Stațiunea celebră de turism balneo-climateric se degradează pe an ce trece, iar conducerea PSD-istă n-a făcut nimic ca să schimbe asta. Dar hei, nu e timpul pierdut. Se pare că au în plan renovarea câtorva izvoare de pe acolo și, ce să vezi, costă fix un milion de euro de izvor. Eu cred în România, dar nu cred în coincidențe.
ASFALTAREA ȘI CANALIZAREA UNEI COMUNE
Primăria Rona de Sus e probabil ultima pe lista ta de interese, știu. Și asta e o problemă. Fie că vorbim de PSD, fie de opoziție, nimănui nu-i pasă de România rurală, decât atunci când ne plângem de asistați sociali, violuri, violență domestică. Nu le oferim oamenilor acelora nimic, dar acum putem s-o facem, pentru ei sau pentru altă comună. Un milion de euro a costat asfaltarea și canalizarea comunei. Logica spune că, dacă luăm încă un milion, probabil mai asfaltăm și aducem în secolul 21 încă un sat.
SĂ ÎMBUNĂȚEASCĂ RELAȚIILE NOASTRE CU MOLDOVA PRIN RESTAURĂRI
România e într-un fel de cursă cu Rusia legată de cine bagă mai mulți bani în Republica Moldova și asta de ani buni, pentru că e o țară în care cele două limbi se vorbesc în egală măsură. Și, până la urmă, e cam singura zonă externă din care țara noastră importă forță de muncă (apropo de ura cretinilor față de imigranți).
Așa că nu ar fi deplasat să le donăm un milion de euro iar. Și, aparent, deja o să facă asta Uniunea Europeană ca să salveze patrimoniul lor cultural, deci banii luați din prejudiciul corupților pot fi folosiți lejer ca să cimenteze mai bine relațiile dintre cele două nații.
UN AZIL PENTRU IMIGRANȚI/REFUGIAȚI
Știi imigranții, bau-bau-ul ăla prezentat de extremiști de dreapta din jurul lumii, mai ales din țări ca România sau Polonia, în care oricum nu vrea să vină nimeni, din cauza sărăciei. Toată lumea (cel puțin aia tânără) cam vrea să plece din România spre țări mai puțin căcăcioase și care nu sunt conduse de corupți care dau pagube de 27 de milioane de euro. Asta înseamnă că rămânem fără forță de muncă, boss.
Țări mai civilizate ca a noastră știu că e important să te porți uman cu ei, de-asta Republica Cehă a donat Serbiei un milion de euro pentru ajutorarea imigranților și construcția unor azile speciale. Ar fi ceva justiție poetică să se ducă banii acolo, când te gândești că Dragnea a câștigat alegerile pe niște conspirații cu Soros și străinii care ne fură țara.
O SECȚIE MODERNĂ DE CARDIOLOGIE ÎNTR-UN SPITAL, CA SĂ NU MURIM PE CAPETE
După Colectiv, cred că ne-am dat seama cu toții că, dacă ajungem în spitale, sunt șanse mari să murim pe capete. Că nu-s medici, că nu-s medicamente, că nu-s dezinfectanți, în general că nu-s condiții minime. Și e și normal că nu sunt, pentru că nu a mai pompat guvernul niște bani serioși în sistemul medical de când era mama fată. Din fericire, mai apar cazuri rare, precum modernizarea secției de cardiologie din Arad cu un milion de euro. E adevărat, când vine vorba de tehnică medicală, sunt bani puțini, dar mă gândesc că n-ar strica încă o secție adusă la standarde europene prin sistemul medical de stat.
11 000 DE HECTARE DE COPACI
În România se defrișează la greu, se defrișează fără logică, fără să se replanteze, fără să ne gândim la cum afectează asta animalele, mediul, oamenii. Armata aia de urși care apare la știri zilnic nu a apărut de nicăieri să caute prin gunoaiele orașelor montane, ci au ajuns disperați că au rămas fără păduri. Alunecările de teren și viiturile care afectează sate întregi nu au apărut nici ele de nicăieri, că în mod normal copacii mai opreau din valurile de apă și pământ.
Din fericire, unii mai fac eforturi să crească din nou copacii pierduți, precum pepiniera asta de copaci din Brașov de un milion de euro. Mă rog, tare mi-e că acești copaci sunt crescuți ca să fie tăiați de Crăciun în fiecare an, dar csf, n-ai csf.
REABILITAREA UNEI SINAGOGI
După cum spunea un articol foarte bun din the Guardian, conspirațiile și campaniile cu George Soros nu diferă cu nimic de campaniile împotriva evreilor din perioada nazistă. Ba chiar de multe ori folosesc aceleași mesaje și tactici, și apar mai ales în gurile politicienilor extremiști și populiști. De exemplu, Liviu Dragnea a dat vina pe Soros pentru situația sinistră în care guvernul și parlamentul conduse de el au adus România, fără cea mai mică dovadă.
Un semn de bună credință după ce a promovat astfel de mesaje sinistre, de incitare la ură față de un om, ar fi să renovăm sinagoga din Constanța de ăia un milion de euro. Până la urmă e un monument istoric lăsat în paragină de Radu Mazăre, alt PSD-ist de vază, deci vina pică tot pe umerii liderului suprem.
STATUI CU VLAD ȚEPEȘ
Bine, n-am putut să mă abțin și am pus ceva la mișto. Dacă mă iau după măsurile luate de Gabriela Firea în ultimul an, statuile de milioane de euro sunt cel mai important lucru în România. Așa că, dacă tot se aruncă banii noștri la gunoi pe aiureli d-astea inutile tipice dictaturilor și republicilor bananiere, hai să fie măcar banii recuperați tot de la corupți, nu?