Știri

Un bărbat din India a murit și cele 39 de soții ale sale au refuzat să îl îngroape

record india, cea mai mare familie din lume, poliagmie

Timp de un deceniu, un bărbat poligam a făcut faimos statul Mizoram din nord-estul Indiei, ca tată al uneia dintre cele mai mari familii din lume: tipul a făcut 94 de copii cu 39 de femei.

Bărbatul, Ziona, a ajuns la știri și după moarte. După ce a murit pe 13 iunie, la vârsta de 76 de ani, familia lui îndoliată – inclusiv cei 33 de nepoți – nu au reușit să-l îngroape.

Videos by VICE

„Soțiile lui nu i-au putut accepta moartea”, a scris HC Vanlalruata, un jurnalist freelance care a scris despre familia bărbatului în 2011 și i-a făcut faimoși. „Cred că își imaginau că va reînvia cumva.”

C Lalringthanga, purtătorul de cuvânt al sectei lui Ziona, a zis că trupul lui Ziona era cald încă luni și familia nu era pregătită să-și ia adio de la el.

Dar marți s-au pregătit de înmormântare și vaietele și plânsetele se auzeau până în satele învecinate.

Moartea lui Ziona, cunoscut sub numele de Zionghaka și Pu Ziona, a marcat încheierea unei ere pentru orașul lui natal.

Ziona a fost liderul unei secte creștine de 2 500 de membri, iar familia lui a fost una dintre cele mai mari din lume, deși VICE News n-a reușit să confirme asta.

Satul Baktawng se baza pe turismul atras de familia lui Zona și casa lor liliachie, care era și muzeu.

record india, cea mai mare familie din lume, poliagmie
Casa cu patru etaje a lui Ziona, numită Chhuan Thar Run, e o atracție turistică majoră în Mizoram. Foto: Richard Grange/Getty Images

Moartea lui a fost anunțată de ministrul de stat al regiunii.

Lalringthanga, membru al sectei lui Ziona din 2007, a zis că sănătatea bărbatului a început să se deterioreze cu o săptămână înainte de moartea acestuia.

„Nu avea Covid, dar a început să vomite și să aibă diaree. Când am ajuns cu el la spital, deja murise”, a zis el.

Vanlalruata, jurnalistul, a adăugat că Ziona era ca un zeu care făcea toate regulile pentru familia lui și secta poligamă Pu Chana Pawl. Site-ul statului Mizoram a zis că secta e o ramură a Bisericii Prezbiteriene. Majoritatea populației din regiune (1,3 milioane) e prezbiteriană.

Secta a fost fondată de bunicul lui Ziona în 1942. Ca nepotul cel mai mare al lui, Ziona a preluat secta în 1997.

Deși nu s-a anunțat oficial, Vanlalruata a zis că doi dintre fiii lui Ziona sunt considerați succesorii lui.

record india, cea mai mare familie din lume, poliagmie
Câteva dintre soțiile lui Ziona, cu ingrediente pentru o masă în 2011. Foto: Richard Grange/Getty Images

Se știu foarte puține despre Ziona, cu excepția faptului că, în cadrul sectei lui, încuraja educația, curățenia și voluntariatul, și că avea voie să aibă multe soții.

Deși poligamia a fost scoasă în afara legii în India, în 1956, pentru toate religiile cu excepția Islamului, familia lui n-a avut niciun fel de probleme legale. Politicienii locali chiar îl vizitau des pe Ziona ca să se asigure că vor primi voturile familiei lui. Un articol Washington Post îl numea pe Ziona omul care îi aducea la putere pe politicieni.

record india, cea mai mare familie din lume, poliagmie
Ziona în dormitorul lui cu unele dintre soțiile lui, în 2011. Fotografie: Richard Grange/ Getty Images

Ani de zile s-a speculat ce se petrecea în camerele casei lui Ziona.

„Se scria în presă că soțiile lui dorm cu el cu rândul”, a zis Vanlalruata.

Dar jurnalistul a spus că familia era extrem de discretă, mai ales Ziona.

„N-am reușit niciodată să-i iau un interviu, pentru că nu era vorbăreț. Până și de ziua lui, de care făcea parade și sărbătoare mare, punea pe altcineva să vorbească mulțimii în locul lui. Adevărul e că nu vom ști niciodată ce se întâmplă în casa aceea.”