Cetățeni! Întregul nostru fel de a fi este în pericol! Și nu, nu din cauză că trăiești într-o țară atât de needucată încât oameni mor în public, înecați cu mâncare, pentru că gospodarii nu știu o banală mișcare de prim-ajutor.
Și nici din cauză că o masă de needucați votează fără discernământ o haită de politicieni atât de incompetenți încât abia reușesc să colecteze jumătate din taxe și atât de corupți încât fură jumătate din ce a rămas. Și nici din cauză că sunt atât de inutili la ce i-am ales să facă încât nici măcar banii gratis de la UE nu-s în stare să îi cheltuiască. Nu ăsta e pericolul, dragi compatrioți! Faptul că doar un sfert din ce producem ajunge să fie util și pentru noi și că o masă critică de imbecili ușor de manipulat asigură persistența eternă a sistemului prin vot e doar o problemă minoră. Minusculă. De fond.
Videos by VICE
În schimb, imigranții musulmani sunt un pericol real, după cum ne-au convins semidocții și alarmiștii. Aceeași semidocți și alarmiști care credeau că o să murim toți de boala vacii nebune, SARS, gripă aviară, gripă porcină, Ebola, sfârșitul calendarului mayaș în 2012 și ambulanța aia falsă care răpea copii ca să le scoată organele.
Oameni buni, de data asta e serios! Chit că imigranții și refugiații ocolesc țara noastră ca pe ciumă și ar prefera să moară în bărci decât să se stabilească aici, e clar că e inevitabil. Că vor ce avem noi. Că și-au dat seama că, deși statistic și oficial suntem cei mai needucați, nespălați, habotnici, lipsiți de dinți și cu cea mai scăzută speranță de viață dintre toate popoarele Europei, avem o valoare inestimabilă. Statistica și studiile sunt oricum minciuni ale presei controlate de Soros. Spiritul nostru de daci carpatini, țara asta frumoasă în formă de buchet de flori, cu toate formele de relief, dulcele nostru grai, ei bine, musulmanii ăștia vor să ni le ia, oameni buni! Momentan nu își dau seama că vor să ni le ia, dar și când își vor da seama!
Citește și: Românii nu știu nimic despre musulmanii din țara lor și nici despre nevoia lor de o moschee
De aceea este absolut necesar să fim pregătiți. Să ne păzim bine de clipa când musulmanii vor veni să ne ia ce avem mai scump pe lume: românitatea! „Paza bună trece primejdia rea‟, cum zicea Mihai Eminescu!
Am adunat niște exemple recente de bravi români care au simțit pericolul și au făcut ce trebuie să ne protejeze. Ba chiar le-am dat și note, pe scara valorică a „capetelor de porc”,pentru patriotismul și implicarea de care au dat dovadă.
Acești eroi, care se află printre noi, țin țara pe linia de plutire. Ei sunt cei care o să ne anunțe când vin islamiștii, să ieșim și să ungem fiecare cort și stâlp cu mațe de porc, pentru că se știe că la fel cum fug vampirii de usturoi, așa fug și musulmanii de porc. Bravo, cetățeni alerți!
1. Crucile din București
Îl mai țineți minte pe compatriotul nostru cu minte de savant care, cu toate că deținea o cafenea orientală, nu suporta musulmanii, și cum a auzit că vor ăia să construiască o moschee, a început să îngroape capete de porc pe acolo? Ei bine, eminentul nu s-a lăsat. Weekendul ăsta, Bucureștiul a fost umplut de cruci pe care scrie „creștinii nu vor mega moschee”, prinse de stâlpi, spre aplauzele habotnicilor și comentatorilor care, deși nu au ieșit în viața lor dintr-un oraș de maxim o sută de mii de locuitori de undeva din Moldova sau Oltenia, sunt absolut convinși că moscheea aia e începutul sfârșitului și musulmanii vor veni să petreacă în ea, după care vor da foc la case, refuzând să se integreze.
Calificativ: 3/5 capete de porc
De ce: Ne-am fi așteptat ca acest Van Helsing al vânatului de musulmani, din experiența anterioară, să folosească mai mult porc în operațiune. Măcar niște conserve de pateu pe ici pe colo.
2. Bravul țintaș speriat de arabi
Un temerar arădean care și-a scos râmele din talpă și s-a mutat în Timișoara a avut o experiență oribilă săptămâna trecută. Aflat la tir sportiv, să tragă cu pistolul și să se simtă bine, eroul nostru a văzut ceva oribil. Lângă el se aflau niște ARABI care făceau exact același lucru ca și el! Vă dați seama? La el în țară, niște oameni din altă țară se comportau exact ca el! Suspect!
Deși s-a speriat groaznic de faptul că niște ciudați se distrau legal în același mod ca și dumnealui, temerarul nostru compatriot nu s-a pierdut cu firea! S-a dus acasă și, după ce și-a schimbat chiloții, a anunțat internetul de pățanie.
Asfel, prin mia de share-uri, zeci de mii de alți români au aflat de pericol și au putut exprima teorii complet valabile, cum ar fi că ăia se antrenează să ne fure țara și să ne omoare pe toți. Se citea ura în ochii lor, ce naiba. Desigur, niște liberali ca Mîndruță ar putea să încerce să te convingă că tot ce spune omul e un delir exagerat, dar noi știm mai bine. Nu ne păcălesc socialiștii așa ușor!
Calificativ: 2/5 capete de porc
De ce: A făcut bine că ne-a atenționat. Dar putea să se ducă să ungă toate armele cu ceva seu de porc. Și să ne îndemne să facem așa cu toate armele din țară, inclusiv alea de airsoft. Doar așa ne putem asigura că musulmanii nu ne vor omorî pe toți.
3. Dacii de la Vama Veche
Aflând că la Limanu se va folosi un centru de triaj pentru refugiați, bravii noștri compatrioți nu au stat pe gânduri, să analizeze, spre exemplu, ce înseamnă „triaj” sau „refugiați” și au pornit la acțiunea de protest împotriva invaziei hoardei de maxim 500 de refugiați care ar putea fi triați acolo. Au avut steaguri, au avut chiar și un dac..
„NU VREM REFUGIATI SUNTEM UN POPOR CRESTIN!!!SUNTEM UN POPOR CU TRADITII SUNTEM NATIONALISTI CU O ALTA EDUCATIE SUNTEM UN POPOR LIBER !!!SUNTEM UNITI!!!! VREM LIBERTATE NU ISLAMIZARE!”, „NU VREM REFUGIATI LA NOI PE LITORALUL ROMANESC!!! VREM TURISM NU BOMBE!”, „IMPREUNA SALVAM VAMA VECHE DE MIGRANTII MUSULMANI! NE OPUNEM INVAZIEI REFUGIATILOR!!! VA ASTEPTAM LA MITING IN NR CAT MAI MARE!!! IMPREUNA LA BINE SI LA RAU ! DOAR ASA NE SALVAM TARA!!!SUNTEM UNITI !!!”.
S-a scandat impotriva celor maxim 500 de ipotetici refugiați care, cu siguranță, vor dori să ne fure țara.
Calificativ: 4/5 capete de porc
De ce: E foarte bine că s-a ieșit în număr mare contra unui fapt care e posibil nici să nu se întâmple. Dar ar fi putut să care cu ei și niște resturi de porc. Ca amenințare. Să fie treaba făcută.
4. Protestul PRU împotriva mega moscheii care nici pe hârtie nu există clar momentan
Toate formațiunile creștinopat-xenofobe s-au întâlnit duminică în fața Palatului Cotroceni să urle, în numele lui Arsenie Boca, că noi nu vrem megamoschee în București. Erau acolo și Partidul România Unită, și Noua Dreaptă, și Patrula Vlad Țepeș. Toată lumea bună.
Toți români verzi care știu clar că nu vor în Capitală o clădire religioasă imensă și inutilă (alta decât Catedrala Mântuirii Neamului) în care niște habotnici care cred că realitatea funcționează mai mult magic decât logic (alții decât ai noștri) să facă tot soiul de ritualuri fără sens care pierd timp aiurea (altele decât ălea pe care le știm noi).
Citește și: De ce s-au trezit românii peste noapte că urăsc musulmanii
De ce să construim o clădire imensă și inutilă pe banii turcilor, care să ne aducă în țară locuri de muncă și turism, când avem deja o construcție imensă și inutilă din banii noștri care nu numai că nu aduce nimic, în afară de evidenta salvare spirituală, dar și aspiră bani de la stat ca o gaură neagră?
Calificativ: 4/5 capete de porc
De ce: Curajos demers al acestor cetățeni responsabili care nu au nimic mai bun de făcut. Of, dacă ar exista un mod în care am putea mărunți porcul și pulveriza un strat fin pe toate granițele, aeroporturile și pe la colțuri, să fim feriți definitiv de primejdia islamistă.
Să mulțumim și să spunem o rugăciune în cinstea acestor bravi români care ne apără de zecile, poate sutele de musulmani care ar putea ajunge la noi în țară, deși nu vor. Tu ce ai făcut pentru țara ta săptămâna trecută? Nimic. Păi normal, dacă nu ai spirit civic.
Urmărește VICE pe Facebook
Citește și alte chestii despre musulmani:
Am vorbit cu musulmane care poartă hijab în România, ca să aflu de ce sunt agresate pe stradă
Abia acum e violența anti-musulmană clasată drept terorism?
Musulmanii îl iubesc pe Iisus