Berea are gust mai bun dacă asculți muzică

Fotografie via Pixabay

Un studiu recent a descoperit că berea are gust mai bun când e consumată pe fundal muzical. În special, conform studiului publicat în Frontiers of Psychology cu cercetători din Belgia, Oxford și Olanda, „celor care erau familiari cu trupa care a compus melodia le-a plăcut berea mai mult după ce au gustat-o în timp ce ascultau piesa, decât celor care știau trupa, dar s-au concentrat doar pe eticheta berii când au gustat din ea”. Creatorii studiului cred că informația asta nouă susține teoria lor, „experiențele de degustare cu fundal muzical” pot îmbunătăți sau înveseli evenimente care implică băutură și mâncare.

Studiul a fost condus pe trei focus grupuri: un grup de control care a primit o bere fără ambalaj, un grup care a primit o bere cu ambalaj și al treilea grup care a primit o bere cu ambalaj precum și un clip muzical. Bazat pe rezultatele lor, cercetătorii sugerează că producătorii de bere includ muzicieni și oameni de știință în procesul de fabricare.

Videos by VICE

Cercetătorii au folosit o bere neagră creată de Brussels Beer Project în colaborare cu trupa rock din UK The Editors.

„Vrem să vedem cum poate sunetul să moduleze caracteristicile aromelor pe care le au mâncarea și băuturile, cum ar fi amar, dulce, acrișor și senzația ei”, a zis Felipe Reinoso Carvalho, un cercetător din studiu, celor de la International Business Times. Conform lui Carvalho, cercetătorii sunt interesați să vadă dacă sunetele pot influența sau direcționa alegerile consumatorului în privința unor opțiuni alimentare mai sănătoase.

Urmărește VICE pe Facebook