Ce spune tunsoarea ta nasoală despre tine

Tunsul poate să fie o experiență traumatizantă. Te holbezi în oglinda aia și observi chestii noi la tine: cum îți lucește nasul de la sebum, cum ți se umflă nările când te simți jenat sau negura din ochi. Și-apoi mai e și întrebarea „ce vrei?”. Ceri doar să te „ia un pic”, „poate câteva șuvițe”, „niște scări mai ciopârțite, așa”? Sau o arzi 100% ca-n Casino Royale, pui totul pe roșu și ceri „ceva un pic diferit”?

Cel mai important: ce-ar spune asta despre tine, dacă așa ai face? Dacă ai da la o parte stratul gros de scalp, ce s-ar afla sub tunsoarea ta preferată? O pasiune pentru Rick and Morty și niște resentimente tacite la adresa sexului feminin? O înclinație pentru recitaluri de poezie contemporană și incapacitatea de a ține la glume? Pune-ți prosopul în jurul gâtului, așază-te în scaunul rotativ și hai să aflăm.

Există două tipuri de cocuri bărbătești pe lumea asta: tipii super curăței, genul Joe Wicks, care fut cu voioșie absolut toate perechile de adidași de care dispun, pentru că merg peste tot cu bicicleta și frânează cu picioarele în loc să-și folosească frânele; și-apoi versiunea mai slinoasă, mai jegoasă, mult mai iritantă a vărului cocului bărbătesc: tipul pe care nu ții minte să-l fi invitat la ieșirea de grup în parc, dar iată-l aici, cu niște unghii super jegoase la purtător și bând o sticlă întreagă de cidru, pe care și-o toarnă pe gât până la ultima picătură.

După ce se uită la tine cum faci pe grătar o cârcă de burgeri, niște costițe și friptură, pentru 45 de minute, face gură că „nu s-a gândit nimeni să aducă falafel!? Pardon?” În cele din urmă cineva îi cere să plece, după ce și-a petrecut o oră explicând de ce Beyoncé „nu e muzică adevărată”, așa că se cară și se bagă peste jocul liniștit de frisbee al unui alt grup smulgând discul din mâna cuiva și urlând „ULTIMATE!”

Prietenul tău e preponderent mut și nu prea-i scrii decât atunci când ai nevoie să-ți facă cineva poze mult prea saturate cu tine cu o pălărie cu boruri mari și lăsate. Grazia a spus odată despre blogul tău că e „șic, dar condescendent”.

Porți adidași Fila Disruptor, pantaloni albaștri de camuflaj de la Missguided și rictusul unei persoane care - chiar și după ce a luat o pungă de MDMA cât un pliculeț de Fervex – rămâne incapabilă de prietenie. Fiecare dintre ultimii tăi trei prieteni au preferat să „se ducă la sală” decât să „fie sau să interacționeze cu tine” și ai reușit să-ți alienezi majoritatea prietenelor, pentru că le-ai subtweet-uit foarte direct un șir de emoji-uri care scot fum pe nări. În următorii doi ani o să ți se întâmple una dintre următoarele două chestii: o să rămâi gravidă cu un tip care-și epilează sprâncenele cu ceară sau primești o pedeapsă de șase săptămâni cu eliberare condiționată după ce începi o bătaie la Yates.

Vorbești mereu despre „spațiu” – un spațiu feminizat, spații socio-economice, spații sigure, spații online, un spațiu comun de muncă – și rogi lumea pe Facebook să pozeze pentru o ședință foto în numărul despre menstruație al revistei tale făcute în casă.

Lucrezi în recrutare. Nu te poți hotărî pe cine iubești mai mult: pe maică-ta sau piața liberă. Dacă cunoști o tipă care nu prea s-a machiat, spui: „Ești genul de tipă pe care-aș duce-o acasă la mama.” Dacă e machiată intens, spui: „Nu prea ești tu o fată cuminte.” Oricum, o aduci înapoi acasă la apartamentul tău dintr-un bloc nou, unde aproape sigur ai o pânză alb-negru cu orizontul New York-ului, în care doar taxiurile galbene sunt colorate. Nu știi că poți să le faci sex oral femeilor.

Îți înnozi puloverul pe piept când ți-e cald în club și ai 80% erecție de fiecare dată când dansează cu tine o fată. Odată, ți-ai turnat un pic de sos iute Peri-Peri Vusa pe vârful degetului, ca să impresionezi o tipă cu care erai, dar, peste câteva minute, a trebuit să vină la tine un manager regional de la Nando’s, ca să-ți spună că va trebui să pleci dacă continui să plângi. Ai numărul maxim de prieteni permis de Facebook, dar majoritatea sunt fete în rochii mulate, pe care le-ai găsit când ai dat căutare după numele „Lydia-Rose”, înainte să le trimiți emoji-ul cu inimioare în loc de ochi și să fii complet ignorat. Nu ai mai! Făcut sex! De 16 luni!

Porți cercei lungi, colorați, din mărgele, pe care ți i-ai cumpărat de la magazinul de suveniruri al unui muzeu, tunici negre, cu croială în A, din in și o traistă de pânză de la o librărie. Citești The Times, „dar doar pentru rubrica de cultură”. Tot ce postezi pe Instagram sunt poze alb-negru în care îți faci un selfie în oglindă și scoți limba, fie într-un lift al unei galerii de artă, fie într-o oglindă montată pe zidul de la Tate. E ceva enervant la cât de dreaptă stai. Mi-ar plăcea să te plachez ca la rugby. Chiar aș dona bani la săraci dacă m-ai lăsa să te plachez ca la rugby și să te arunc în Tamisa.

Faci ceva vag neconvențional – o mișcare haioasă de dans, îți cumperi bilete în ultima clipă la Festivalul Latitude – și ți se pare că asta te face interesantă. „Doamne, scuze, te sperii? Haha. Știu că sunt un pic dementă. Nu-ți face griji, o să te obișnuiești cu mine!” Cumva, de fiecare dată petrecerile de ziua altcuiva de naștere ajung să fie despre tine, absolut de fiecare dată.

Te uiți la Love Island, doar ca să poți să spui despre fetele din serial că sunt „ștoarfe”. Te duci la singurul club din oraș și te plimbi pe-acolo cu o mutră acră, spunând: „Ăh, de ce poartă adidași? A ieșit la alergat?” Mult spus, pentru cineva care poartă un sacou negru de la New Look, cam ca ăla pe care l-ar purta profa ta de geografie la ședința cu părinții, nu? Maximumul tău de umor e să furi șapca unui tip din club și să pozezi cu ea, în timp ce arăți semnul păcii pe orizontal.

Te duci la Glastonbury și-ți aduci propria chitară. Hai, frate – nimeni nu se duce la Campionatul Mondial cu mingea de fotbal, nu?

Tot liceul s-a aruncat în tine cu bucăți fărâmițate de gumă de șters în timpul orelor și porți tricouri negre, cadaverice, cu scris de metaliști și sloganuri gen „A SÂNGERAT, ÎN PULA MEA, DIN TOATE GĂURILE”. Dar adevărul e că ești incredibil de singur. Nu ești în stare să privești pe nimeni în ochi, niciodată, și ai cunoștințe straniu de enciclopedice despre toate antidepresivele disponibile pe piața europeană. În plus, vorbești despre „persona de furry” un pic prea des pentru cineva care spune că nu are așa ceva. Dar, da: ești super, super de treabă.

Folosești un accent fals de Manchester, chiar dacă ești din Hull. Ți se pare că concertele lui Kendrick Lamar la Reading și Leeds sunt „moartea culturii”. Vorbești încontinuu despre cum l-ai bate pe Justin Bieber, dintr-un motiv sau altul, deși toată lumea a acceptat că e cumva destul de ok. Spui non-stop că nu-ți place „toată chestia cu machiajul”, deși tipa la care te holbezi pe deasupra halbei tale de bere și-a desenat singură pistrui pe față cu creion dermatograf maro. Uneori te duci la bar, așa, pur și simplu, cu o eșarfă de mătase care-ți atârnă din unul dintre buzunare.

Ești incredibil de timid, totuși postezi pe Instagram poze cu tine în baie, cu texte, gen: „Nu vă permiteți dintr-astea, fraierilor.” O târăști pe maică-ta la mall de ziua ei și apoi te prefaci că n-o cunoști, odată ce-ai intrat în magazine. Odată, Uberul pe care l-ai chemat s-a dovedit a fi un merțan și i-ai dat tipului bacșiș 10 lei, ca să te lase să pozezi pe capotă pentru poza ta de profil de pe Facebook. Odată la câteva săptămâni o mai readuci în feed printr-un comentariu de genul: „Se anunță chestii tari…”

Nu s-a întâmplat nimic tare până acum.

Ai unul dintre următoarele nume: Matt, John, Ben, Tom. Porți mereu ecosez și adidași Gazelles bleumarin. Ești Prezzo întruchipat. În poza de profil pozezi euforic lângă Dave Grohl, la o întâlnire cu fanii. N-ai avut în viața ta un gând sau o idee originală. Ești. Fulgi. De. Ovăz.

Fotografie de Splash News / Alamy Stock Photo

O arzi mereu în fața magazinului Footlocker, unde te aduni în haită cu tovarășii, ca porumbeii hămesiți care ciugulesc din ambalajele de la Subway. Porți treninguri de lux, de la branduri purtate de actorii din Geordie Shore. „Nu fac asta niciodată, dar – ești atât de frumoasă”, le spui absolut tuturor femeilor pe care le cunoști. „O să te tratez ca pe o prințesă”. N-o să faci asta: întâlnirile vor consta într-o tăcere lucie la happy hour la All Bar One, scrolând prin Facebook, atât de plictisit încât n-ai nici măcar chef să citești postările prin care treci.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.