Cum a ajuns un cioban din România să dea în judecată Uniunea Europeană

Pe ciobanul Petrică Vlad l-am întâlnit acum trei ani în Munții Șureanu. Avea grijă de câteva vaci în timp ce savura o bere la pet.

Era în vara lui 2015, înainte de marea conferință de la Paris, despre modificările climatice, iar eu împreună cu niște colegi trebuia să facem un filmuleț despre cum sunt afectați oamenii care locuiesc în munții noștri.

Cercetările pe impactul schimbărilor climatice în Carpați sunt aproape nule în România; banii pur și simplu nu există în buzunarele guvernului, oricare ar fi el. Veneam din Alpi, unde am întâlnit unii dintre cei mai tari oameni de știință din Elveția, Germania sau Franța.

Toți observau un fenomen legat de creșterea temperaturii medii globale: zona de munte e cea mai afectată (în ariile continentale de climă temperată), iar plantele și animalele tind să se deplaseze către altitudini superioare unde e mai răcoare și se găsește mai multă apă.

Era anul în care pe vârful Jungfrau din Alpii elvețieni, adică la peste 4 000 de metri, plouase pentru prima dată în istoria meteorologică înregistrată. Nici nu înțelesesem inițial care e problema.

„Și ce-i dacă plouă?”
„Păi la 4 000 de metri doar ninge, frate!”, mi-a trântit-o un șef de sală la un restaurant din orașul elvețian Interlaken.

Despre asta am vorbit ulterior și cu Petrică (pentru că, repet, cercetare nu există în acest domeniu).

Și ciobanul mi-a zis așa:

„De la 1 400 de metri trebuie să ducem vitele la 1 600 (sau la 1 500 de metri)."

Pășunile mai înalte au devenit mai bogate în iarbă în ultimele două decenii.

„Da, mai bogate, dar acolo este apă, dom’le. Și clima este mai rece; căldura este prea multă, e insuportabilă", spune păstorul.

Scaieții uscați „au urcat pe munte" în ultimii 20 de ani, se plânge Petru. Erau mai jos, spre lunca Mureșului, doar în terenurile unde băgai plugul, adaugă el. Tot el a observat timp de 17 ani o retragere a zăpezilor de pe vârfurile Retezatului, în Carpații Meridionali, iar linia brazilor câștigă altitudine, dar a pierdut zonele mai joase unde se extind pădurile de fag „când nu le taie”.

Alți păstori din România confirmă ce spune Petru. În plus, cireșii și prunii sălbatici în zonele mai înalte înfloresc o jumătate de lună mai devreme.

„Dacă ai stupi, ai probleme acum. Eu n-am.”

Ciobanul era deja convins să dea în judecată instituțiile responsabile de combaterea efectelor schimbărilor climatice. Iar acestea sunt toate europene. Dar atunci nu știa cum să facă acest lucru.

În luna martie a acestui an am aflat de o mișcare pornită de doi mari profesori de dreptul mediului, Ludwig Kraemer și Gert Winter, care voiau să pornească un proces pe stil american.

Astfel, mai multe familii din Europa și din afara ei au hotărât să dea în judecată Parlamentul European și Consiliul European la Tribunalul de pe lângă Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg deoarece permit emisii prea ridicate până în 2030 și nu-și protejează cetățenii împotrivă poluării. Și-și riscă astfel mijloacele de trai.

People’s Climate Case. Un film documentar despre procesul celor zece familii împotriva UE.

Plângerea adresată Curții Europene de Justiție afirmă că obiectivul actual al UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030 față de nivelurile din 1990 este insuficient în ceea ce privește necesitatea reală de a preveni schimbările climatice periculoase, și incapabil să protejeze drepturile fundamentale ce țin de viață, sănătate, muncă și proprietate.

I-am spus de acest litigiu și lui Petrică Vlad care a decis să se alăture demersului colectiv.

În total, acum sunt zece familii din România, Portugalia, Germania, Franța, Italia, Kenya, Fiji și Suedia, subliniază că schimbările climatice afectează deja traiul, locuințele, ocupația tradițională a familiilor și cultura acestora, explică avocata lor, Roda Verheyen.

Acestea susțin că, ținând cont de cerințele reglementărilor europene și internaționale, UE ar trebui să definească un obiectiv mai ridicat de reducere a emisiilor pentru a proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor. Ei solicită instanței să se pronunțe asupra faptului că schimbările climatice reprezintă o chestiune privind drepturile omului (și nu doar de diplomație plictisitoare), iar UE este responsabilă pentru a le proteja propriile drepturi, precum și pe cele ale copiilor de astăzi ori ale generațiilor viitoare.

Reclamanții spun că UE poate face mult mai mult pentru reducerea emisiilor.

Roda Verheyen a mai explicat că „schimbările climatice sunt deja o problemă tratată în instanțele din țările europene și din întreaga lume. Familiile reclamanților își pun încrederea în instanțele UE și în sistemul judiciar pentru a-și proteja drepturile fundamentale de viață, sănătatea, munca și proprietatea care le sunt amenințate de schimbările climatice. Curțile UE trebuie să asculte acum aceste familii și să se asigure că ele sunt protejate".

Bunicul familiei reclamantului francez, Maurice Feschet, un cultivator de lavandă din sud-estul Franței zice așa: „44% în șase ani!”

Concret, este vorba despre pierderea de recoltă în regiunea Provence din cauza impactului schimbărilor climatice.

Armando Carvalho, un mic întreprinzător portughez, și-a pierdut plantația de copaci în timpul incendiilor forestiere în 2017.

„La data de 15 octombrie 2017, apariția unui eveniment meteorologic unic și anormal a coincis cu o creștere a răspândirii incendiilor înfiorătoare care au afectat toate proprietățile și bunurile familiei mele. Ținând cont de cunoștințele și experiența mea forestieră și de lupta împotriva incendiilor din acele zile, aliniate la valorile conștiinței și ale cetățeniei, a trebuit să joc un rol activ în acest caz judiciar, deoarece știu că este de datoria UE să conducă și să acționeze în mod ambițios pentru a inversa ceea ce se întâmplă în urma schimbărilor climatice pe teritoriul său", încheie portughezul.

Printre reclamanți mai e o familie germană care trăiește pe o insulă care ține de Schleswig Holstein la Marea Nordului și sunt mereu inundați de vreo 20 de ani încoace, apoi un grup de laponi – o organizație Sami – din nordul Suediei care se ocupă cu păstoritul renilor și care își pierd locurile de păscut: mai e un italian din zona alpină a Aostei afectat de topirea ghețarilor și de evenimentele extreme și două familii extra-europene, din Fiji și Kenya.

Organizația germană Protect the Planet suportă toate costurile legate de proces pentru a se asigura că familiile au o șansă să-și continue acțiunea și să își exercite drepturile.

Cea mai mare coaliție a ONG-urilor din Europa care se ocupă de probleme climatice și energetice, cu peste 150 de organizații membre din peste 30 de țări europene, reprezentând peste 1700 de ONG-uri, CAN Europe, sprijină această acțiune curajoasă a familiilor reclamante și recunoaște urgența de a acționa pentru protejarea drepturilor fundamentale.