FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cum e să fii mamă și să faci sex pentru bani în același timp

„S-ar putea ca fiul meu să mă găsească pe PornHub într-o zi. Și asta e în regulă, pentru că și mamele fac sex. Dacă va da de mine, atunci răspunsul meu va fi: „Și mamele fac sex.”

Ce-ți vine în minte atunci când încerci să-ți imaginezi mama perfectă? Poate că te gândești chiar la mama ta. Sau poate, ca mulți alții, ai în cap o femeie care, deși a a adus pe lume copii, este complex lipsită de sexualitate. De la reprezentările din cultura pop ale idealului de mamă precum Carol Brady la Kim Kardashian, mamă a trei copii, criticată și pusă la colț pentru fotografiile ei nud, viziunea noastră universal acceptată asupra ideii de mamă înfățișează adesea o femeie care nu dă dovadă de capacitate sexuală.

Publicitate

Drept consecință, mamele care lucrează în industria sexului sunt deseori supuse unui mare stigmat. Ca mamă a unui băiețel precoce de patru ani și fostă lucrătoare sexuală, cunosc prea bine acest stigmat. Chiar dacă CV-ul meu îmi garantează un oarecare capital social – am un doctorat – tot mă lovesc de stigmatul fostei mele meserii mai des decât le trece multora prin cap. Chiar și după ce mi-am obținut doctoratul, nenumărați avocați mi-au spus că voi pierde custodia după divorț.

Nu sunt singura în situația asta. Conform unui raport realizat în 2015 de Global Network of Sex Work Project, lucrătorii sexuali din Portugalia, și nu numai, ar putea să piardă custodia copiilor, fie în fața serviciului de protecție a copilului sau a instanței, din cauza profesiei lor. Și în unele cazuri, s-ar putea s-o piardă în favoarea unor parteneri abuzivi sau neglijenți. Asta a pățit Petite Jasmine, o lucrătoare sexuală din Suedia forțată să-și lase copiii în grija unui bărbat cunoscut pentru violența de care dădea dovadă. El a omorât-o pe Jasmine în 2013, chiar în ziua în ea care plănuia să-și vadă copiii pentru prima oară după un an și jumătate.

Înainte de moartea sa, Jasmine a fost întrebată cum s-ar simți dacă fiica ei ar deveni o lucrătoare sexuală, dacă ar fi fericită. „Copiii mei sunt liberi să-și aleagă orice meserie vor, eu o să-i susțin indiferent de alegere”, ar fi spus Jasmine, conform prietenei ei, totodată și activistă, Pye Jakobsson. „Dar, dacă o să aleagă meseria asta, o să-i avertizez despre stigmat.”

Publicitate

Stigmatul social este înrădăcinat atât în legile mai multor țări, cât și ca practică culturală. În discursul public, corpurile lucrătoarelor sexuale sunt „vectori biologici" și polițiștii, pare-se, le violează înainte să le aresteze, chiar și în Statele Unite.

Criminalizarea acestor profesii afectează în multe țări, inclusiv în Statele Unite, lipsa de egalitate care crește constant și discriminarea, conform organizației nonprofit Amnesty International. Și stigmatul social, sancționat de către stat, se mărește pentru mamele care lucrează în acest sector și se strecoară și în interacțiunile noastre de zi cu zi.

Ca autoare a cărții How Mamas Love Their Babies, prima carte pentru copii care abordează acest subiect, vreau să le prezint copiilor, într-o manieră potrivită pentru vârsta lor, o ramură a muncii învăluită de stigmat, de-a lungul istoriei. De la lucrătoare domestice sau care lucrează cu ziua la stripperițe și casnice, cartea asta este practic un portret al mamelor care lucrează în acest domeniu. Dar dorința mea de a elimina stigmatul a avut un preț: am fost amenințată cu moartea, necunoscuți au sunat la Protecția Copilului și am fost acuzată chiar și de practici sataniste prin care, chipuri, îmi forțam copiii să facă parte din industria asta. Nu sunt singura în situația asta – împletirea dintre prostituție și meseria de părinte îi face pe mulți să se simtă inconfortabil.

Juniper Fitzgerald, autoarea

În ciuda stigmatului puternic care vine odată cu statusul de mamă care lucrează în industria sexului, multe lucrătoare sexuale se bucură de flexibilitatea și siguranța oferite. Lola Luscious, o prostituată în vârstă de 29 de ani din Chicago, era o mamă singură, care se zbătea din punct de vedere financiar, atunci când a făcut primii pași în industria sexului. (Au fost folosite pseudonime pentru protejarea identității.)

Publicitate

„Trăiam singură într-un apartament de rahat, abia câștigam suficienți bani încât să plătesc chiria și creșa, doar ca să nu apuc să-mi văd mai niciodată propriul copil”, îmi spune Luscious. „Prostituția a devenit cea mai bună opțiune pentru mine.”

Fiica cea mai mare a lui Luscious, acum în vârstă de 11 ani, știe din ce își câștigă mama sa existența. „Am o relație grozavă cu fata mea cea mai mare și discutăm deschis despre toate lucrurile, inclusiv despre sex”, spune ea, „și, de-a lungul timpului, i-am explicat cum jobul meu implică sex.”

Nu toate lucrătoarele sexuale pot să vorbească atât de deschis despre munca lor în fața familiei. Autumn, o lucrătoare sexuală în vârstă de 26 de ani din Texas, se ascunde de prieteni și familie. „Dacă n-ar fi copiii, nu cred că aș mai ține chestia asta sub lacăt.” Mamă a unui copil în vârstă de șase ani, Autumn se teme să nu piardă custodia, dacă se află faptul că este lucrătoare sexuală.

Indiferent dacă copiii lor știu sau nu despre asta, multe dintre cele nouă mame cu care am stat de vorbă au spus că principalele beneficii sunt liberul arbitru și timpul petrecut cu cei mici. Dar această meserie nu este o modalitate lipsită de dezavantaje, prin care să păstrezi în balanță sarcinile în ceea ce privește creșterea copiilor și munca – există și dezavantaje semnificative, mai ales dacă faci parte dintr-un grup marginalizat.

„Cred că este important să nu ne concentrăm doar asupra creșterii nivelului de încredere în sine care vine odată cu meseria asta”, spune Suprihmbé, o femeie în vârstă de 28 de ani, care locuiește momentan în Chicago, „așa cum au tendința multe lucrătoare caucaziene sau middle class. Nu trebuie să ignorăm dezavantajele pentru femeile ca mine, pentru a scoate în evidență beneficiile.”

Publicitate

Model Lola Luscious. Poză de Zachary Luscious

Scriitoare, artistă, lucrătoare sexuală și mamă, Suprihmbé crede că rasismul și misogynoir-ul [misoginism față de femeile de culoare, în mod special] sunt amplificate în industrie. Când lucrătoarele sexuale caucaziene, cu venituri medii, se concentrează pe încrederea de sine sporită care derivă din genul ăsta de meserie, fără să recunoască violența sau stigmatul social, se poate create o dihotomie între liber arbitru și victimizare. Această dihotomie, susține Suprihmbé, „le pune în umbră chiar pe acele femei care au nevoie să fie văzute și ascultate.”

Lăsând la o parte stigmatul, Suprihmbé, la fel ca Luscious, interpretează ca ceva banal posibilitatea ca fiul ei să găsească materiale cu ea online.

„S-ar putea ca fiul meu să mă găsească pe PornHub într-o zi. Și asta e în regulă, pentru că și mamele fac sex. Dacă va da de mine, atunci răspunsul meu va fi: „Și mamele fac sex.”

Și mamele fac sex! Dacă nu ar face-o, niciunul dintre noi nu ar mai fi aici. Unele mame, din diferite motive și într-o multitudine de contexte, aleg să se implice în industria sexului. Această alegere, deși este constrânsă în mare parte de aceiași factori ca orice altă industrie în cadrul căreia sunt prestate servicii, trebuie înțeleasă ca fiind o alegere complexă, personală și de cele mai multe ori dificil de făcut.

Având în vedere că am lucrat în industria sexului, și ca o mamă care încearcă să fie mai bună, mai răbdătoare și mai iubitoare cu fiecare zi ce trece, viziunea mea asupra imaginii de mamă perfectă este un amalgam creat după imaginea celorlalte mame care lucrează în industria sexului și pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi. Dar când mă gândesc la meseria de părinte, îmi place de asemenea să mă gândesc la propria mea mamă, care a pierdut dreptul de a mă avea în custodie după ce a avut o aventură.

Imposibilitatea dihotomiilor impuse asupra vieților şi corpurilor femeilor înseamnă că toate femeile — nu doar lucrătoarele sexuale — vor fi pedepsite de către stat, mai devreme sau mai târziu, pentru simplul fapt că sunt ființe sexuale. Acest stigmat va continua să minimizeze personalitățile tuturor mamelor până când vom reuși să eradicăm percepțiile culturale rasiste, sexiste, singulare, heteronormative şi asupra claselor sociale despre ce înseamnă să fii mama perfectă.

Acest articol a apărut inițial pe Broadly US.