Lumea bagă din ce în ce mai multe psihedelice pentru că are nevoie de ele

Evenimentul, la fel ca atâtea alte experiențe psihedelice ritualice, începe cu o verificare. Ni se sugerează blând să închidem ochii și să ne inventariem realitățile interioare. Cum ne simțim? Fericiți să fim acolo? Energizați? Ne e frig? Suntem un pic enervați de prețiozitatea emoțională a acestui exercițiu? Poate. Mulțimea stă în tăcere colectivă preț de câteva minute bune, după care suntem rugați să urlăm chestiile care „ne-au venit”.

„Frumos!” „Scop!” „Recunoștință!” „Jucăuș!” urlă câțiva dintre cei circa 150 de oameni adunați sub un cort întins, în această vineri dimineața înnorată, în dealurile rurale de pe coasta centrală a Californiei. E ziua a doua a festivalului Lightning In a Bottle, cel care a adus muzica electronică inspirată de coasta de vest și cultura psihedelică din care provine aceasta unor zeci de mii de participanți, pe parcursul celor 14 ani de existență. În weekendul ăsta, 20 000 de oameni care stau în corturile azvârlite cât colo, o să facă yoga, artă, dans, exerciții fizice, se vor da cu rolele, vor înota, vindeca prin sunet și o să participe la prelegeri precum cea pentru care ne-am adunat aici.

„Tu ești conducătorul, președintele și populația din propria ta țară interioară”, spune Ismail Lourido Ali, care e pe scenă și e unul dintre cei care ține discursul supranumit Starea Psihedelică a Nației. „Care e starea nației tale chiar acum?”

O examinare a mulțimii – tonifiați prin yoga, împodobiți cu cristale și cu bidoane de cinci litri de kombucha în mână - sugerează că o discuție despre beneficiile psihedelicelor e redundantă aici. Însă Lourido Ali și colega sa prezentatoare, Shannon Clare Carlin, nu se află pe scenă doar ca să discute beneficiile personale la a te sparge pe ciuperci și a te dizolva în uniunea cu universul, ci și despre cum procesele formale care se dezvoltă în jurul unor astfel de experiențe aduc promisiuni importante pentru oamenii care altfel probabil nu s-ar tăvăli în sclipici și n-ar călca desculți la acest festival.

„În ce privește starea uniunii noastre colective, știm că oamenii resimt multă izolare și separare de comunitățile și familiile lor, precum și de propria persoană”, spune Lourido Ali. Mulțimea dă din cap la unison. „Oamenii resimt lipsa de sens, diviziunile și polarizarea.”

Ce-i drept, într-un moment în care senzația generală la nivel cultural e că nu mai contează nimic, existența de zi cu zi poate să te supere, până-n punctul în care amorțești. Suntem anxioși, deprimați, singuri și dependenți. Medicamentele tratează astfel de simptome, dar pentru mulți sunt problematice, din cauza eficienței scăzute când e utilizat pe termen lung.

Aici intră în scenă psihedelicele. În ultimii câțiva ani, utilizarea unor substanțe precum MDMA, psilocibină, ibogaină și ayahuasca pentru tratarea cauzelor multor probleme de sănătate a devenit un subiect super hot, iar publicații de la The Wall Street Journal la Stars and Stripes au scris despre așa-zisa revoluție a psihedelicelor. În O zi foarte bună: Cum mi-a schimbat microdozajul major starea de spirit, căsnicia și viața, publicat anul trecut, Ayelet Waldman a explorat beneficiile ingerării unor cantități minuscule de LSD. Noua carte a lui Michael Pollan, Cum să-ți schimbi mintea: Ce ne învață noua știință a psihedelicelor despre conștiință, moarte, dependență, depresie și transcendență analizează știința psihedelicelor, care e în curs de apariție. Considerate pe vremuri apanajul demenților, epuizaților și-al acelui fost prieten care și-a petrecut o bună bucată din al treilea deceniu de viață pe urmele celor de la Widespread Panic, psihedelicele au intrat în cultura mainstream, pentru că, după cum susțin Carlin, Lourido Ali și mulți cercetători, mainstreamul are mare nevoie de ele.

„Oamenii caută sens, scop, dezvoltare personală, mindfulness și expansiune, și există și o nevoie uriașă de vindecare”, spune Carlin. „Uneori, psihedelicele ne împrumută curajul de a ne uita la părți din noi înșine pe care nu vrem să le luăm în considerare, fiindcă nu-s drăguțe. Psihedelicele ne mai pot da și inspirația de a întruchipa iubirea și de a sărbători. Oamenii au nevoie să sărbătorească.”

Mulțimea aclamă, desigur.

Progresele recent făcute în domeniul cercetării psihedelicelor sunt intrinsec legate de Asociația Multidisciplinară a Studiilor Psihedelice sau MAPS. Fondată de ddctorul Rick Doblin în 1986, organizația s-a concentrat pe legitimizarea psihedelicelor ca medicamente. MAPS a condus cercetările asupra MDMA în cadru terapeutic și consideră că legalizarea acestui tratament se va întâmpla până în 2021. Lourido Ali lucrează cu consilierii MAPS pe politici publice și activism, în timp ce Carlin este managerul programului de training în terapii cu MDMA. Amândoi sunt tineri și extrem de pasionați de munca lor.

În timp ce toată lumea din cortul următor se pune în poziția shavasana, cei doi explică faptul că aceste studii intră acum în Faza III de probe clinice. În Statele Unite, 200 de pacienți o să participe, iar alte studii au loc în Canada, Israel, Brazilia, Chile, Columbia, Germania, Olanda, Cehia și-n alte locuri. Sunt cele mai mari teste întreprinse vreodată asupra psihoterapiei cu MDMA.

Marea promisiune a terapiei asistate cu MDMA e eficiența în tratarea tulburării de stres post-traumatic sau PTSD. Testele din Faza II au demonstrat că starea pacienților care sufereau de PTSD fără reacții la tratament înainte s-a îmbunătățit semnificativ de-a lungul celor 65 de ore de terapie făcute în patru luni.

Aceste ședințe de terapie sunt susținute de câte doi clinicieni - întotdeauna un bărbat și o femeie - care lucrează un pacient care a ingerat 120 de miligrame de MDMA. Ședințele de opt ore constau în terapie de discurs, care începe odată ce-și face MDMA-ul efectul. Studiile au demonstrat că activitatea amigdalei - regiunea din creier care se ocupă de reacția de frică - scade, ceea ce le face pacienților mai ușor să discute și să proceseze evenimentele traumatizante, fără să treacă prin reacțiile standard la acea traumă. Pentru mulți pacienți e revoluționar să vorbească despre propria durere.

„Unii oameni n-au avut niciodată pe nimeni dispus să stea cu ei, să le acorde atenție și să nu-i judece”, spune Carlin. „Până și grupul de control pe placebo își îmbunătățește starea cu 20%.”

Printre cei 110 participanți în testele din Faza II s-au numărat polițiști, pompieri și veterani, un grup pe care MAPS s-a concentrat, având în vedere cotele extrem de ridicate de PTSD și sinucidere în aceste segmente de populație. La testele din Faza III, care încep în această vară, vor participa 80 de clinicieni. Odată ce încep și acelea, MAPS poate să aplice la Acces Extins, o denumire acordată acelor domenii de cercetare în care nevoile sunt extrem de urgente și care ar permite mai multor clinicieni să muncească în proiect.

„Nu putem să le spunem tuturor oamenilor cu PTSD că mai au de așteptat trei ani până să devină ăsta un tratament legal”, spune Carlin. „Avem de luat în calcul o reacție etică.” Pe lista de așteptare pentru pacienți se află momentan peste o mie de nume.

În timp ce Jeff Sessions continuă cu tacticile războiului împotriva drogurilor care a eșuat, Carlin și Lourido Ali nu cred că actualul mediu politic le va pune obstacole în muncă, dincolo de faptul că oamenii ca Sessions contribuie la stigmatizarea continuă a unor substanțe cu potențial benefic. E foarte probabil ca politica să intre în ecuație, dacă Agenția Anti-Drog reprogramează MDMA și-i modifică actuala denumire, de Program I. (E de așteptat un Program II.) Deși Agenția pentru Veterani încă nu a acceptat această terapie, până acum, guvernul federal a susținut programul.

„Administrația Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA) ne-a spus, practic, că e important ceea ce facem și că studiile sunt bune”, spune Lourido Ali. „Chiar încearcă să accelereze procesul și să ne ajute.”

Pe măsură ce încep testele din Faza III, chestiunea accesului rămâne primordială. MAPS lucrează cu doctorița Monnica Williams, expertă în traume condiționate rasial, de la Universitatea din Connecticut. Williams a acordat consultanță în problema stilului și a locurilor de recrutare pentru teste, precum și în cea a persoanelor alese să fie pregătite pentru a deveni terapeuți. Scopul e evitarea acordării accesului la acest tratament exclusiv persoanelor bogate și albe. Observarea modului în care țările cu servicii de sănătate universal gratuite încorporează tratamentul în asigurarea de sănătate ar putea, de asemenea, să contureze o strategie pentru cei care-l asigură în SUA. Există și planuri de comandare a unor studii pediatrice. Da, copiii vor lua MDMA.

Dacă acest concept îți amintește de „grădința de drogați” din Slouching Towards Bethlehem, a lui Joan Didion, e esențial să iei în calcul că explorarea psihedelicelor, care a apărut în vervă, caleidoscopic, înainte să implodeze în epuizare, în anii 60-70, se întoarce acum într-un mod mai oficializat și mai acceptabil social. Deși viața în Statele Unite în 2018 pare uneori un trip pe acid care-a luat-o nașpa, profesioniștii într-ale psihedelicelor, precum cei de la MAPS, susțin că nu există tripuri nasoale, doar experiențe pline de obstacole. Unii cred că e o perioadă în care traumele noastre colective ajung la suprafață, ca să fie vindecate, și-n care reînvățăm să acceptăm ritualuri antice, aruncate, în general, cât colo, în timpul colonizării globale. Sigur că unii vor doar să se drogheze și să danseze, chestie despre care mulți vor spune că e, în sine, o formă de medicină preventivă.

Pe măsură ce MDMA-ul sparge bariere, și alte psihedelice stau la coadă să fie cercetate și legalizate în scopuri medicale. Cercetătorii explorează ibogaina ca tratament pentru dependența de opioide, o nevoie stringentă, având în vedere estimarea CDC-ului, cum că 115 oameni mor în fiecare zi în Statele Unite, din cauza supradozei de opioide. Alte echipe lucrează cu psilocibina, ca să trateze anxietatea de final de viață. MAPS tocmai începe și un studiu clinic al marijuanei fumate pentru PTSD, printre veteranii americani.

Iar această strategie e doar una dintre căile prin care psihedelicele intră în mainstream, pe când arta, muzica, filmul și televiziunea sunt, la rândul lor, căi de acces. (Se uită careva la Annihilation?) La fel și acest festival Lightning in a Bottle, precum și altele ca el, care oferă puncte de acces în cultura psihedelicelor. Locurile de genul ăsta clar nu-s pentru toată lumea. Poate că n-o să-ți convină nivelul lor de exces și escapism, pentru că sinceritatea uneori tembelă te face să-ți dai ochii peste cap. Însă pentru mulți dintre participanți, weekendul e pe măsura numelui său transformațional. Pentru Carlin, adevărata întrebare e cum vom putea să încorporăm senzația de satisfacție și apartenență creată aici în viața de zi cu zi, într-un mod sustenabil.

„Nu vorbim doar de chimicale”, spune Lourido Ali. „Vorbim de un proces. Vorbim despre deschiderea ușilor percepției. Vorbim despre ritual și ceremonie. Vorbim despre contextele pe care le creăm pentru consumul psihedelicelor.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.