Ce se întâmplă cu animalele care ajung pe masa ta
Fotografie de Colegiul de Agricultură, Alimente și Resurse Natuale de la Universitate Missouri via flickr.
Film

Ce se întâmplă cu animalele care ajung pe masa ta

Noul documentar „Eating animals” îi va face pe spectatori să se lupte cu tendințele lor carnivore.

În cei aproape zece ani de când a apărut cartea lui Jonathan Safran Foer, Eating Animals, opinia publică a devenit și mai neînduplecată în favoarea dietelor pe bază de plante. Așadar, decizia lui Foer de a face echipă cu Farm Forward pare potrivită la momentul actual. Alături de organizația nonprofit care are sloganul „Până când animalele nu vor mai suferi în fermele industriale”, Foer a transformat Eating Animals într-un documentar. Filmul este regizat de Christopher Quinn și este narat de prietena lui Foer și activista vegană Natalie Portman.

Publicitate

Dacă sfârșitul cărții prezintă stilul de viață vegan ales de Foer și familia lui, filmul înfățișează situația pentru întreaga lume, presând oamenii să ia o decizie. Au trecut zece ani, pare să spună filmul. Ai avut destul timp ca să șovăi în privința asta. Fă ceva.

Filmul prezintă multe dintre personajele întâlnite de Foer în carte, inclusiv fermieri și militanți implicați într-o perioadă sau alta în sistemul alimentar american întortocheat. Personajele precum Craig Watts, un crescător de pui din Carolina de Nord, contractat de compania Perdue Farms, pune sub lupă sistemul „machiavelic” de contracte din producția industrială avicolă care îi condamnă pe fermieri la datorii copleșitoare și eșec. Chris Leonard, fost reporter și susținător New America Foundation, descompune mitul fermierului; spectatorului i-ar plăcea foarte mult să creadă că Watts este reprezentarea moșneanului.

„Încă ținem cu dinții de ideea asta că mai există capitalism în zona rurală a Americii”, spune Leonard. „Că există fermieri independenți care se dezvoltă sau se duc la fund în funcție de cât bine își fac treaba. Sistemul pe care îl avem acum seamănă mai mult cu un politburo sovietic. Este un sistem bazat pe planificare centralizată, drept de proprietate central, control centralizat. Ai o cameră de control în Springdale, Arkansas, unde o grămadă de oameni tastează la calculatoare și încearcă să-și dea seama câte găini urmează să fie crescute la o fermă din Georgia sau Carolina de Sud sau Mississippi.”

Publicitate

Ăsta nu sună a Kansas-ul pe care credeam că-l cunoaștem. Ceva nu este în regulă în inima acestui domeniu, încearcă să ne spună producătorii – în aceeași măsură pentru animale, oameni și mediu.

Filmul, așa cum a făcut-o și cartea, poziționează eficiența tehnologică și distanțarea emoțională împotriva unor metode tradiționale de creștere a animalelor, mai lente și mai captivante din punct de vedere emoțional. Există scene explicite din interiorul unei clădiri folosite pentru procesarea cărnii de vită, unde o vacă rănită este rostogolită pe podeaua depozitului cu ajutorul unui stivuitor. Dar Frank Reese, un fermier din Kansas care se ocupă de creșterea curcanilor și a găinilor de rasă, este filmat cum aproape izbucnește în lacrimi atunci când un consultant îi sugerează să omoare o parte dintre animale pentru a reduce din costuri. Producătorii amintesc publicului că fermierilor li se permitea să aibă un cod etic și să fie omenoși în afaceri. Agricultura industrială le-a răpit asta.

O găină fără cioc într-o fermă din Texas. În film este menționat faptul că mulți crescători de păsări aleg să le scurteze ciocurile pentru ca păsările agresive să nu se poată răni reciproc. Fotografie via Artizone.

Perspectiva critică asupra sistemului are o mare lacună: filmul nu abordează condițiile de muncă abisale și abuzive din industria de procesare și împachetare a cărnii. Este recunoscut faptul că locurile de muncă din abatoare sunt unele dintre cele mai puțin dorite din țară. Când aproape 40% din producția de carne de curcan pentru sărbători a lui Reese a fost distrusă din cauza unui măcel neglijent la o fabrică din Nebraska, vedem că vina este aruncată asupra muncitorilor într-un abator care este pe cale să fie confiscat de bancă.

Publicitate

„Angajaților chiar nu le păsa și ei tăiau colonul și împrăștiau materiile fecale pe toată suprafața cărnii. Inspectorii dădeau vina pe ei și nimănui nu-i păsa cu adevărat”, spune Reese, dând din cap mâhnit. Tipul ăsta mărunt mai primește o lovitură din partea proceselor tehnologice la scară largă, dar cărora le lipsește decența și omenia.

Asta pare puțin nedrept din partea producătorilor, când noi știm că majoritatea oamenilor care aleg aceste locuri de muncă atât de nedorite în industria de procesare a cărnii sunt deseori imigranți – uneori cu vize de muncă, dar de multe ori fără acte – la mila unui sistem brutal. Încă din 2005, Human Rights Watch a lansat un raport care susținea că trei sferturi din forța de muncă este formată din latino-americani și că aveau puține drepturi sau deloc. Indiferent dacă fabrica din Nebraska se închidea sau nu, este posibil ca angajații să fi fost sub o presiune constantă de a lucra cât mai repede posibil, iar respectarea standardelor de siguranță și curățenia să fi atârnat în balanță cu posibilitatea pierderii locului de muncă în defavoarea altcuiva care putea să proceseze mai multe păsări per minut. Filmul debordează de compasiune atât pentru fermierul abuzat, cât și pentru animale, dar ignoră, din păcate, faptul că multe alte persoane implicate în sistem – unele foarte vulnerabile – au fost de asemenea exploatate. Și ele merită compasiunea spectatorului.

Publicitate

Deci ce s-a întâmplat în cei zece ani de când a fost publicată cartea lui Foer? Obama a promulgat o lege în ultimele zile de mandat pentru a îmbunătăți standardele de bunăstare măcar în fermele organice, dar administrația Trump a reușit să anuleze într-un timp scurt și progresul ăla. Industria avicolă a venit cu forțe proaspete pentru a mări viteza de pe liniile de producție la mai mult de 175 de păsări per minut, cu toate că cea mai recentă cerere a fost refuzată de către Departamentul Statelor Unite pentru Agricultură în ianuarie. Proliferarea legilor care interziceau filmările sau fotografiile fără acordul proprietarului a făcut din industria de creștere a animalelor cel mai riscant loc în care să fii un avertizor de integritate. Și desigur, așa cum observă și experții din film în termeni deloc neclari, populația a continuat să crească într-un ritm constant, aducând cu sine noi provocări și cereri pentru îndeplinirea nevoilor nutriționale copleșitoare.

Porci crescuți la o fermă din Minnesota. Fotografie via MPCA Photos.

Filmul, ca și cartea de altfel, nu trage concluzii despre cea mai bună soluție universală. Chiar dacă îi susținem pe crescătorii de animale asupriți, viețile lor nu sunt ușoare și modelul lor de afacere pare să fie complet ineficient. Alternativele pentru carne, prezentate în povestire drept personajul Beyond Meat, tot nu par să fie neapărat drumul corect de ieșire din haosul ăsta, deși s-ar putea să fie un pas important în direcția potrivită.

În timp ce alte documentare exprimă clar de care parte a baricadei ar trebui să te afli atunci când începe genericul, Eating Animals lasă dilema morală să zacă în stomacul spectatorului. Nu există o soluție ușoară, recunosc producătorii filmului, dar spectatorul este cel puțin îndemnat să dea ascultarea propriei conștiințe în timp ce încearcă să găsească o cale de rezolvare.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.