Chestii

Am fost la festivalul de documentare din România care explorează sexualitatea

Am prins evenimentul ăsta fix în perioada în care România fierbea la focul referendumului anti-gay. Ce ironie mai mare să existe?

de Vlad Marko Tollea; fotografii de Andreea Vasilescu
27 Octombrie 2018, 12:32pm

Cu câteva zile înainte de referendumul disprețului față de gay, un festival arădean de film documentar vorbea despre sex și intimitate. Inclusiv LGBT. O întâmplare desigur neplanificată, dar amuzantă. Este vorba despre fARAD, a cărui temă s-a denumit „Trup/Suflet”.

Neoanele roșii ale Cinema Arta îmbiau trecătorii și anunțau curioșii că acolo-i locul promis. În jur de 1 600 de oameni au fost în total la toate cele opt proiecții. Accesul la una dintre acestea costa 10 lei (cinci lei pentru studenți), iar abonamentul pentru întregul festival era de 50. Evenimentul a început în forță, cu deja celebrul Nu mă atinge-mă (Touch me not, 2018), o dramă avangardistă premiată la Berlin și nominalizată la alte șapte festivaluri internaționale.

La invitația organizatorilor, am băgat benzină și am făcut o vizită în orașul-vecin chiar și doar pentru o seară. Eram interesat să văd ce înseamnă documentar creativ, de artă, cinematic sau alte forme pe care nu le vedem la Discovery Channel.

Poze nud și videochat în pelicule din China și respectiv România

1540650333194-EBD3B112-A1D1-4867-93BD-82DB0D58A67D

În jur de 70 de persoane ocupă fotoliile cinematografului. Ajungem cu o mică întârziere, așa că prindem doar ultima treime din Am o mică problemă (2017). E despre un fotograf chinez care se luptă ba cu autoritățile, ba cu propria depresie în timp ce lucrează la pictoriale nud prin Beijing. Abordarea vizuală a acestei drame prezentată ca documentar scurt e o prăjitură psihedelică pentru retină. Din aia pe care-ți vine s-o tot consumi o dată la două luni.

„Dacă sexul nu se vinde, atunci ce? Ăsta a fost pariul nostru. Dar este despre mai mult decât atât. E despre sexualitate, identitate, și relațiile dintre noi. Echipa noastră e mică și lucrăm de la distanță, însă ne sprijinim mult și avem gusturi comune. Libertatea curatorială a fost foarte mare, iar faptul că festivalul e la a cincea ediție și are documentare diferite formal nu poate decât să mă bucure”, îmi zice Mona Nicoară, directorul său artistic.

Imediat după începe PhoeniXXX (2017). E despre viața ca muncitoare în industria videochat. Eu am avut norocul să-l pre-vizionez și să discut înainte cu Mihai Dragolea, regizorul său. Dar mi-a plăcut mult, așa c-am rămas în sală să-l revăd.

Prin fața noastră se derulează imagini seducătoare, dar și portretele unor oameni comuni. Personajele principale au aspirații, familii și sunt prezentate pe stradă sau cu copilul, la școală. Contrastul dintre cele două fete amplifică umorul de situație, dar și relevă caracterul fiecăreia.

Freakshow-ul stă la masă, la țigară și povești cu responsabilul. Și, până la urmă, distanța dintre ele nu e ca cea dintre un voyeur aflat la mii de kilometri și-un model.

Se ține o sesiune de discuții cu Dragolea, care apropie și privitorul de autor. Apoi, se ia pauză înainte de următoarea proiecție.

Festival pentru public, dar și pentru tinerii regizori

1540643416584-public-farad
O parte din publicul rămas la discuțiile dintre filme.

Ies la țigară și discut cu Oana Furdea, coordonatorul de comunicare, despre referendum. Atunci nu știam, dar ulterior se va dovedi că avea dreptate - nu e românul suficient de motivat să voteze ceva ce nu-i aduce un beneficiu direct.

Momentul face s-o întâlnesc și pe Corina Șuteu, președintele fARAD și membru al Asociației Film ETC.. Nu te mint, sunt pozitiv impreisonat că o instituție publică (Centrul Municipal de Cultură Arad) nu doar că susține un festival cu o temă așa sensibilă, ci e și co-organizatoare. Așa că o caut la telefon după eveniment pentru câteva explicații.

„Într-un context în care suntem noi azi, există și autoritate locală care înțelege că dacă un eveniment e de calitate, îl încurajezi. În cazul acesta, Centrul Municipal și mai ales Primăria au venit către noi. Poate că sălile ar trebui să fie mai bune, însă ei au fost în mod constant parteneri adevărați. Calitatea este cea care primează pentru ei. Autoritățile acestea au un mod de gândire a culturii extrem de divers, însă Aradul este unul dintre orașele pe care l-am considerat un concurent foarte serios pentru Capitala Europeană a Culturii.”

Cu toate acestea, aș da oricând un cinema ca Arta pe unul de mall. Asta pentru că orașul meu cam doar cu ele a mai rămas. Halul în care au ajuns sub Ministerul Culturii e o dramă în viața oricărui timișorean. Dar acum Primăria a preluat controlul. Pot doar spera să ajungem să avem și noi filme documentare așa tari ca Aradul.

Șuteu simte că festivalul a crescut, iar partea de laborator vrea să o dezvolte suplimentar, cu un ghid de practică. „[Mai exact] laboratorul a fost inițiat la propunerea Monăi Nicoară și o are ca mentor principal pe Dana Bunescu. Ea face anual câteva zile de sesiune cu tinerii documentariști, unde aceștia lucrează fie pe editare de sunet, fie pe editare de film”, îmi spune aceasta. Ei primesc feedback pentru viitoarele proiecte și emulează atelierele unor evenimente cinematografice importante precum Sundance. „La fARAD profită de timpul petrecut alături de regizorii străini și pot vedea toate filmele prezente. E networking, dar are și un scop de schimb profesional”, completează Șuteu.

Retragerea (sau nu) a unei legende porno

1540643439498-IMG_9863-2

Rocco (2016) e un film despre Rocco Sifredi. Legenda filmelor porno cu peste 700 apariții (sau 1 500, dacă te iei după site-ul său) decide să-și retragă penisul din viața publică. La 52 de ani, oricum lucra deja mai mult în spatele camerelor, așa că trage o ultimă scenă cu diverse colege printre care și Kelly Stafford, una dintre actrițele care i-au fost alături de peste 20 de ani.

Deși nu impresionează ca narațiune, nu poți să rămâi indiferent la personalitatea acestui titan umblător. Relația sa cu viitoarele vedete porno (pe care le coordonează) relevă latura sa hard, care l-a consacrat, iar poveștile despre familia din care provine te înduioșează. Se remarcă un lucru, însă nu e clară direcția. Datorită fanteziilor care-l bântuie încă de mic, actorul din filmele pentru adulți a acaparat încet-încet omul. Sau, poate invers, copilul care deborda de sexualitate a crescut om, cu tot ce aduce asta la pachet.

Senzația e că, într-adevăr, Rocco se retrage. Dar nu e pentru prima dată. A făcut-o în 2004 ca să se ocupe de familia pe care și-a întemeiat-o, dar s-a întors cinci ani mai târziu. Însă apare și după lansarea acestui film (chiar și anul ăsta) în serii care-i poartă numele, precum Rocco Siffredi Hard Academy, Rocco's Dirty Girls sau Rocco's Intimate Castings.

Planeta întreagă pe un vas de croazieră gay

1540643450951-02-arta

Unul dintre filmele preferate ale Corinei Șuteu e Dream Boat (2017). Deși conține povești simple, umane, a fost ales ca film de închidere a festivalului. Despre producție, Șuteu îmi spune că, deși pare un film despre o mare petrecere pe un vas de croazieră, e un film care vorbește foarte mult despre cum suntem, cum ne traversăm viața și ce relație este între zonele emoțională și rațională a vieții noastre.

Într-adevăr, selecția personajelor care provin din culturi total diferite îți dă această senzație. Și, cum bine punctează Șuteu la final, zici că „ai văzut un film, ci că ai ascultat o simfonie”. La fel ca la Rocco, eu am simțit că se putea scoate mai mult în dezvoltarea narațiunii. Cu toate acestea, momentele personale, când camera se plimbă prin coridorul de bărbați care-și spun povestea, dau mai multă greutate filmului.

„Laboratorul ne-a plăcut foarte mult, căci a adăugat suflet festivalului. Am fost mentori acolo, iar proiectele cu care am lucrat au fost bine selectate”, îmi zice Tristan Ferland Milewski într-o convorbire ulterioară pe Skype.

Cei doi vin pentru a doua oară în România. Lui Claude, în schimb, a simțit că există multe provocări pentru noi, ca societate. „Provocările astea sunt palpabile. În cercurile artistice și culturale, simți că oamenii vor să schimbe lucrurile. Iar asta creează o societate dinamică”, explică el.

1540643505360-04-oameni
Corina Șuteu, Steven Lake, Vaishali Sinha, Oana Radu și soții Ferland Milewski

Îmi spun că nu au simțit o discriminare generalizată cât timp au vizitat Aradul și Bucureștiul. Dar sunt conștienți că au petrecut prea puțin timp, așa că nu vor să dea un diagnostic definitiv. „A fost intens”, adaugă Tristan, „căci proiecția filmului nostru a fost fix în weekendul referendumului. Cifrele inițiale arătau că românii nu sunt cu adevărat deranjați de iubirea dintre doi oameni.”

Aș fi revenit cu drag și sâmbătă sau duminică. Dar, precum știi, aveam de documentat un referendum. Care, dacă trecea, le-ar fi anulat soților Milewski identitatea. Desigur, dacă ar fi luat vreodată o hotărâre atât de îndrăzneață, încât să vină pe meleagurile noastre. Poate că unora le place să creadă că aici e grădina Maicii Domnului, dar cu unele chestii te face să crezi că-i o grădină părăsită și îmburuienată.

Tagged:
Film
Features
Festival
Romania
Locale
Arad
Corina Suteu
documentar
farad