Publicitate
10 intrebari

10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei fane de criminali în serie

„Am visat o singură persoană într-un mod romantic vreodată și e vorba despre Dylan Klebold, asasinul de la Columbine.”

de Dani Leever; translated by Ioana Pelehatăi
12 Noiembrie 2018, 5:00am

De la stânga: Dylan Klebold, Ted Bundy, Nikolas Cruz. Toate imaginile via Wiki Commons  

Comunitatea Crimelor Adevărate e o coaliție laxă de bloguri (de obicei pe Tumblr) dedicată discutatului, dezbătutului și uneori bălitului după ucigași în serie. Subcultura are toate caracteristicile obișnuite ale hobby-urilor online: există multă artă vizuală creată de amatori, ficțiune scrisă de fani și o foame generală de teorii ale conspirației. Și, dintr-un motiv sau altul, unele nume atrag mai multă atenție decât altele. Cei care au tras în licee precum criminalii de la Columbine se bucură de multă atenție în cadrul comunității, la fel ca și colecția de psihopați renumiți de serviciu – Ted Bundy, Jeffery Dahmer și John Wayne Gacy.

Dar, poate cea mai interesantă chestie dintre toate e modul în care discuțiile în cadrul comunității sunt conduse de adolescente.

Pentru a înțelege fascinația și (ocazionala) atracție sexuală pe care o afișează aceste bloggerițe față de niște monștri, am contactat o bloggeriță în vârstă de 16 ani, din Statele Unite, care ține un Tumblr numit „Cherry-pipe-bomb”. Din cauza vârstei ei, îi vom păstra anonimatul și-o să-i spunem Cherry.

VICE: Hei, Cherry, spune-ne despre Tumblr-ul tău? Ce postezi?
Cherry: E un blog amestecat. Am informații despre criminali în masă, ucigași în serie, tragediile în sine, fotografii de la locul faptelor și liste cu victimele.

Care sunt criminalii care ți se par cei mai interesanți și de ce?
Dac-ar trebui să aleg, primii doi pe lista mea ar fi Dylan Klebold și Eric Harris [infamii criminali de la Columbine]. Mi se par interesanți, pentru că văd fragmente din mine în poveștile lor. Hărțuirea și chinul prin care au trecut pe parcursul anilor lor la Liceul Columbine, ce scriau în jurnale și filmările de amatori pe care le făceau ca să evadeze din realitate. Furia și tristețea care s-au acumulat în ei și atitudinea de romantic incurabil a lui Dylan – astea toate sunt chestii cu care pot să relaționez la un anumit nivel. Chiar poți să vezi ce gen de oameni erau cu adevărat.

De asemenea, cazul în sine e atât de plin de informație. E aproape o demență să vezi ce fel de informațiii găsesc oamenii, când sunt dedicați cercetării. Se pare că chiar și după 19 ani, se pun cap la cap informații noi despre cazul lor. În continuare se mai găsesc poze noi. Speranța în cadrul comunității la momentul actual e că se vor da publicității casetele din beci. Asta le menține entuziasmul tuturor cercetătorilor în cazul Columbine, doar să vedem ce se-ntâmplă mai departe.

Care ar fi câteva preconcepții despre Comunitatea Crimelor Adevărate?
Lumea presupune adeseori că tuturor ni se par atrăgători criminalii sau că vrem să facem sex sau să avem relații intime cu ei. Pot să confirm că nu e adevărat. Nu toată lumea asociată cu comunitatea își dorește relații intime cu ei. Atât, doar, că pe unii îi considerăm atrăgători, nimic mai mult.

Ai avut vreodată fantezii cu vreun criminal în serie?
Am visat o singură persoană într-un mod romantic vreodată și e vorba despre Dylan Klebold. Am adormit o dată ascultând o melodie lentă și am ajuns să-mi imaginez cum ar fi fost să fiu acolo înainte de masacru, când Dylan era doar un adolescent normal. Am visat că am ieșit în poligon și ne-am prostit cu prietenii lui. Am filmat niște clipuri de amatori tembele, ne-am oprit la el la muncă după ore, să mâncăm o felie de pizza. Ne-am relaxat, ne-am jucat jocuri video și am stat treji toată noaptea, doar ca să purtăm discuții profunde, din suflet. Era o persoană atât de tandră și cred că poate aș fi putut – dac-aș fi ascultat și-aș fi încercat să-l ajut – să previn masacrul, iar lumea ar fi fost atât de diferită acum. Nu pot să nu visez la viața lui dacă ar fi luat-o pe un alt drum.



Îmi spui că ai visat la cum ar fi fost să fii iubita lui Dylan Klebold?
Doar dacă aș fi fost cu el înainte de masacru. Când vine vorba de atacul de pe 20 aprilie 1999, trebuie să spun că n-aș fi fost niciodată în stare să-l susțin. A greșit cu ce a făcut și niciun pic de iubire, admirație sau grijă din partea mea n-ar fi putut să schimbe asta.

Dar, dac-aș fi fost iubita lui Dylan înainte să devină omul care-a ajuns, sincer, mi-ar fi plăcut enorm să-l duc la bowling. Are niște fragmente în jurnal în care scrie despre pista de bowling și cât de mult s-a distrat acolo. Mai mult, o grămadă dintre oamenii care l-au cunoscut au spus că atunci când avea o zi proastă sau o zi liberă, își petrecea acolo aproape toată ziua cu prietenii, jucând bowling și prostindu-se. Eric, pe de altă parte, ar fi stat acasă să se uite la filme horror până la refuz. Eric pare să fi fost mare fan de filme horror.

Care e cel mai atrăgător criminal în serie, după părerea ta?
După părerea mea, dac-ar fi să mă iau doar după personalitate și nu după gesturile comise, eu una l-aș alege pe Ted Bundy. Arăta bine, avea idei și era pur și simplu atât de... misterios. Până în ziua de azi, sunt atât de multe lucruri pe care nu le știm despre el. Nici eu nu înțeleg, dar, dintr-un motiv sau altul, mă interesează. Din nou, NU susțin ce-a făcut. A fost greșit și oribil, dar dacă ar fi o crimă să arăți atât de bine, tot ucigaș ar fi, indiferent pe ce drum ar fi luat-o.

Ce le răspunzi oamenilor care cred că aprobi violența?
Păi, le-aș spune pur și simplu că, la un moment dat, chiar aprobam actele lor de violență. La un moment dat credeam că oamenii ăștia aveau motive întemeiate să facă ce-au făcut, dar acum știu că am greșit să cred asta.

Ce s-a întâmplat e că am avut o prietenă care-a căzut victimă violenței și n-a supraviețuit. Eu eram deja parte din Comunitatea Crimelor Adevărate. Așadar, când am fost sunată și-am aflat ce s-a întâmplat cu prietena mea, m-a rupt. Asistam la prima mână la durerea și suferința provocată altora de oamenii ăștia, care le răpeau persoanele pe care le iubeau și la care țineau.

Lăsau răni în inimi care n-aveau să se mai vindece complet niciodată. Atunci mi-am dat seama că indiferent ce motive au să comită asemenea gesturi, greșesc.

Care au fost unele dintre reacțiile de care-ai avut parte de la alții, când le-ai zis prima dată despre blogul tău?
Prima persoană căreia i-am spus a fost mama. La început s-a îngrijorat, nu i se părea că am niște interese „normale”, dar a fost deschisă la minte și mi-a zis că, atât timp cât sunt fericită și îmi face plăcere să fac chestii gen să mă documentez despre oameni, ea ar trebui să fie deschisă și bucuroasă că mă ocup cu asta.

Alții nu sunt la fel de înțelegători. De fapt, chiar mi-am pierdut câțiva prieteni din cauza interesului față de crimele adevărate. Li s-a părut că sunt ciudată. Oamenii ăștia m-au pârât la directoarea liceului și au spus că sunt „îngrijorați de interesele mele”. Am sfârșit dusă într-un birou cu cei trei directori adjuncți ai școlii, directoarea însăși și ofițerul de resurse din campus.

Mi s-a vorbit și am fost interogată timp de două ore. Au vrut să-mi vadă blogul, iar eu am fost de acord cu mare plăcere.

Le-am înmânat telefonul meu și i-am lăsat să se uite prin tot ce aveam, nu mi-era rușine. După asta, l-au pus pe ofițerul de resurse din campus să mă însoțească la ore în următoarele două zile, pentru că îi îngrijorau interesele mele. Când m-au văzut unii că sunt escortată peste tot prin școală de ofițer, au crezut că devin un pericol și au început să mă evite. Sincer, nici că mi-a păsat, sunt mândră să fiu membra comunității ăsteia și n-o să schimbe nimeni asta niciodată.

Simpatizezi cu unii dintre criminalii ăștia?
Simpatizez cu toți criminalii, pentru că-și aruncă viața pe apa sâmbetei. Faptul că au fost nevoiți să devină monștri și să comită gesturi atât de violente ca să se simtă „ok” e îngrozitor. Ce e mai rău e că au crezut că ceea ce fac e ok. Asta nu înseamnă că-i cred nevinovați, căcat, nu.

Nu înțeleg de ce au făcut ce-au făcut, dar o să-mi pară întotdeauna rău de lucrurile prin care au trecut oamenii ăștia și pentru ce-au crezut că trebuie să facă, senzația de disperare de care-au suferit. Întotdeauna o să mă bântuie un pic de tristețe, știind că oamenii sunt împinși până-n pragul nebuniei, pentru că se simt neacceptați sau neiubiți.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.

Tagged:
fana
furie
ucigasi
violenta
criminali in serie
pasiune
victime