Ce efect are Netflix asupra minții tale

În 2018, nu ai mult răgaz din cauza rafalei de seriale TV, filme, articole de opinie şi videouri. Chiar dacă o să te ascunzi sub o piatră, tot o să fii într-un final deranjat de un ping! persistent de notificări pe telefon care îți va da vești despre conținutul pe care îl creează și consumă prietenii tăi. Deci cum faci față? Te laşi absorbit. Dai scroll și apeși „Urmărește următorul episod” fără să eziți măcar o clipă. Bun venit în era conținutului fără sfârșit.

Este atât de 2007 să te lamentezi în privința dependenței de smartphone-uri și social media — sufletul tău le aparține lui Apple și Facebook (de ceva vreme chiar) —, ar fi cazul să treci peste. Sean Parker, unul dintre primii investitori Facebook, a declarat recent pentru Axios că designul platformei a fost special creat pentru a exploata nevoia noastră pentru validare — nevoia pentru validare fiind una dintre cele mai mari slăbiciuni psihologice ale omului.

Dar există o slăbiciune şi mai ascunsă pe care o folosesc platformele de social media, serviciile de streaming și chiar editurile: nevoia noastră de a finaliza procese. Ca ființe umane, unii experți cred că ne luptăm cu adevărat cu firele narative neterminate ale poveştii sau cu modul în care sunt redate, care ne îndeamnă frecvent să facem binging cu seriale, cărți și filme. Pentru a ajunge la capăt, ne încăpățânăm să interacționăm cu acest top de conținut, până ajungem într-un punct satisfăcător.

Matt Johnson, profesor de psihologie la Hult School of Business din San Francisco, se concentrează fix pe acest concept. Johnson spune că definiția termenului „binge” diferă de la persoană la persoană. Potrivit logicii lui, atunci când îți pui în plan să te uiți la trei episoade din The Crown și te uiți doar la alea trei, tehnic nu se pune ca binge, deși, obiectiv vorbind, pare că ai petrecut mult timp în fața televizorului. Dar, dacă ți-ai alocat un singur episod din House of Cards și apoi te uiți vreme de patru ore la serial — şi nu îți mai plimbi câinele sau bagi la spălat — atunci ești în teritoriul de binging. Ai pus nevoia ta pentru finalizare (de exemplu, trebuie să știi cu cine urmează să și-o tragă Frank) înaintea priorităților tale de zi cu zi.

Sigur că serviciile de online streaming de tipul Netflix și Youtube alimentează consumul de conținut prin intermediul „opțiunilor post-play”, care permit trecerea la următorul episod sau video fără ca tu să ridici măcar un deget. „Avem o prejudecată în ceea ce priveşte acceptarea status quo-ul, în conformitate cu legea efortului mintal minim”. Asta înseamnă că dacă ceva a fost deja setat ca implicit, „avem mai puține șanse să ne împotrivim acelei alegeri”, spune Johnson. Opțiunea post-play este puternică în mod special pentru că majoritatea episoadelor te lasă cu sufletul la gură (precum capitolele din majoritatea cărților de ficțiune).

Pentru mulți se declanșează efectul Zeigarnik, un termen tehnic pentru nevoia noastră de a finaliza procese. „Dacă suntem întrerupți, ne concentrăm atenția pe momentul în care am fost întrerupți. De exemplu, când mai sunt două-trei chipsuri în pungă, le vei mânca nu pentru că vrei, ci pentru că îți doreşti să termeni toată punga”, spune Johnson. „Indiferent de cât de mult ne face plăcere ceva, nevoia noastră de a finaliza procese ne ține în priză”.

E discutabil dacă această nevoie este în întregime o trăsătură negativă (Gândește-te la cum angajamentul nu este mereu o chestie rea), dar Adam Altar, un psiholog de la Stern School of Business din cadrul NYU, a făcut cercetări despre fericirea pe care o sacrificăm pentru că nu suntem capabili să lăsăm dispozitivele electronice deoparte. „Experiențele de care ne bucurăm astăzi sunt create fără buton de stop, ceea ce, istoric vorbind, înseamnă că s-ar putea să fie timpul să trecem la un alt tip [de experiențe]”, spune el. „Episoadele serialelor TV se terminau și trebuia să mai așteptăm o săptămână pentru următorul; ziarele și revistele erau disponibile într-un număr limitat; și așa mai departe.” Experiențele de care ne bucurăm astăzi sunt nesfârșite, adaugă el. Netflix rulează automat următorul episod și toate episoadele apar în același timp. Poți să citești știrile la infinit. Chiar și noaptea, când încerci să te deconectezi, social media îți încarcă feed-urile până adormi și ajungi să visezi accidental pugul unui om pe care abia îl cunoști.

Şi nu doar poveştile de pe micul ecran funcționează aşa. Când Sruthi Narayan, o tânără de 25 de ani din Cambridge, Massachusetts, a absolvit facultatea, a realizat că și-a pierdut abilitatea de a citi la viteza pe care obișnuia s-o aibă –– școala i-a lăsat puțin timp pentru lectură. Pentru a se reîntoarce la cititul regulat, ea și-a fixat obiective: 35 de cărți în 2015, 50 în 2016 și s-a ambiționat să citească peste 50 de cărți anul trecut. „În unele luni citeam cât mai repede posibil pentru a-mi îndeplini obiectivul pentru anul ăla”, spune ea. „Pentru mine era mai important să ajung la ultima pagină decât să mă bucur de citit sau să vreau să citesc”. Ea descrie că nevoia de a-și atinge obiectivele și de a devora carte după carte îi provoca panică, ca și cum fiecare cuvânt ascundea un ticăit de ceas, care o provoca să termine cartea pentru a se putea apuca de alta.

La sfârșitul anului 2017, Narayan a început să realizeze că avea probleme în a-și aminti detalii din mai multe cărți pe care le citise în ultimii doi ani –– și-a îndeplinit obiectivele și a ajuns la fundul sacului, dar nu s-a bucurat de călătorie.

Vom ajunge vreodată să alegem consumul de cultură cu scopul de a absorbi informația şi de a creşte în defavoarea ambiției noastre pentru finalizare? S-ar putea să nu mai putem funcționa aşa ca oameni. Punctul de cumpănă apare atunci când realizăm că suntem mai puțin fericiți cu absorbția de informație pe care o sacrificăm atunci când devorăm seriale TV sau cărți. Narayan a hotărât să nu-şi fixeze niciun obiectiv pentru 2018. A citit două cărți în ianuarie şi spune că experiența a fost mult mai plăcută şi a simțit că se răsfață. Dacă o să poată continua sau nu e o altă întrebare. Ca mulți dintre noi, ea nu se luptă doar cu natura umană, ci şi cu Netflix. Nu este chiar o promisiune măruntă.