Chestii

Ce am înțeles după ce m-am uitat la Exatlon, noua obsesie TV a românilor

Românii bagă TV la greu și emisiunea asta tocmai a ajuns noua obsesie.
03 Februarie 2018, 10:58am
Fotografii via pagina de Facebook a Exalton România. 

E un fapt: românii încă o ard pe reality show-uri și pe TV, într-o vreme în care e mișto să spui că n-ai mai deschis televizorul de trei luni. După ce-am avut surpriza să aflu că jumătate din generația Facebook, dacă nu chiar mai mult, mănâncă pe pâine Insula iubirii, am știut c-o să găsesc puștime și pe Kanal D, de sâmbătă până marți, când se difuzează emisiunea asta. Până la urmă, e oarecum normal să fie așa, căci formatul ăsta turcesc se vrea un concurs dinamic, care pleacă de la aceeași bază ca Survivor, dar are mai multă acțiune și mai puțină psihologie și strategie.

Ideea stă cam așa: 10 oameni necunoscuți și 10 cunoscuți se duelează în tot felul de probe pe echipe, ca să se elimine unul câte unul, până va rămâne un singur câștigător al premiului de 100 000 de euro. Chiar așa, de ani buni, toate concursurile astea cu premii s-au blocat în suma asta. Ar merge o majorare, mai ales anul ăsta, când ANAF a mai găsit o modalitate în care să ți-o tragă.

Săptămâna trecută, mi-am zis că nu trebuie să mai trăiesc în ignoranță și m-am uitat la două ediții Exatlon România, alea care au culminat cu eliminarea din concurs a Andei Adam. Tipa oricum ajunsese în cârje, așa că n-a fost mare surpriză că ai ei colegi faimoși s-au debarasat de ea. Și emisiunea asta a ajuns un fel de hit pentru TV, curating barosan.

Hai să-ți spun impresiile mele, că, cine știe, poate se pupă cu ale tale.

Contează să ai vedete în show

Oricât de mișto ar fi formatul ( Survivor), oricât de dinamice și fizice probele ( Fort Boyard), dacă nu ai picior de vedetă pe-acolo, românii ți-l îngroapă. Ca o paranteză, nu înțeleg de ce o luptătoare de MMA este faimoasă și o jucătoare de tenis nu: pentru mine, amândouă sunt anonime.

Pe telespectatori nu-i interesează să vadă oameni ca ei care aleargă sau fac lucruri mișto, ei vor s-o vadă și pe Anda Adam în chiloți sau pe Cream nemachiată. Nu zic că nu sunt și oameni care se uită la show-ul ăsta ca la un concurs sportiv, dar cred că ăia care vor bălăcăreală și show biz fac diferența. Sunt aceiași care rup tabloidele în căutare de bârfe despre ce vedete s-au cuplat la filmări, cine flirtează cu cine și cine pe cine a păruit.

OK, Insula iubirii e cu oameni simpli și a mers, o să spui tu. Da, dar acolo a fost vorba despre un festival de arătat chiloții, iar telespectatorul român percutează.

E mișto când ai un bărbat alfa și este extraordinar când sunt doi

Îți place sau nu de el, dar Vladimir Drăghia conduce jocul în echipa Faimoșilor. Sportiv, actor, poet, tipul ăsta este un bărbat cu o misiune în Republica Dominicană: să câștige bănetul și să se țină departe de țățisme. L-am întrebat mai demult dacă nu cumva și-a făcut o profesie din a concura la reality show-uri, iar el mi-a răspuns că astea sunt proiectele din media.

Repet, omul se pricepe, e numai fibră și ambiție, iar în episoadele astea pe care le-am văzut eu chiar părea de fier. Numai că are un rival pe măsură în echipa Războinicii, luptătorul profesionist de skanderberg Ștefan Floroaica. Tipul este un atlet bun, bașca deștept și cu bun-simț și e posibil să se bată cu Drăghia pentru premiul cel mare.

Cum telespectatorii sunt cei care decid cine pleacă acasă, avantajul e în barca lui Drăghia, cu o bază sănătoasă de fani pe Facebook. Asta dacă nu încep fanele să sară peste bord, în barca lui Ștefan, și nu m-ar mira s-o facă. Dacă arunci un ochi pe pagina lui de Facebook, o să vezi că nu-l scot din frumos și minunat. În plus, tipului îi plac și pisicile.

Există și o bătălie internațională, ca să aibă și Giani Kiriță un scop: galeria

Ce m-a debusolat total este că, la un moment dat, ăștia s-au bătut cu mexicanii, într-o probă internațională. Ce legătură aveau latino-americanii cu mămăliga din competiția noastră? Am înțeles că asta de marți a fost revanșa, că ai noștri au pierdut din nou, iar bătălia s-a dat pe niște porții de fructe de mare.

Prima dată, au pierdut cu 4 la 10. Acum, scorul a fost mai strâns: 10-9 pentru atleții de pe continentul american. De ce ei și nu alții?

Mexicanii s-au nimerit să filmeze în același timp și pentru aceeași emisiune cu românii, așa că producătorilor li s-a părut o idee bună un campionat mondial. Altfel, la proba de marți, mexicanii (care îl au pe puștiul ăla minune Ernesto) au arătat ca niște nemți cuminți pe lângă echipa românilor. Asta pentru noi îl avem pe Giani Kiriță, iar cele mai coerente expresii ale lui sunt „Dinamo“ și „Huo, huo, huo!“. Omul este responsabil cu galeria în echipa românilor și asta-i dă un scop în viață, la 41 de ani.

Degeaba te joci în Dominicană, dacă tu filmezi ca la Mamaia

E drept că s-a nimerit să văd fix episoadele filmate pe cea mai plângăcioasă vreme, care i-a murat pe oamenii ăia ce concurează până la 10 puncte. Dar echipa responsabilă de filmarea show-ului pare că nu profită cum trebuie de ce oferă Republica Dominicană.

N-am fost acolo, dar am auzit că e frumos și nu-nțeleg de ce nu se vede asta și-n imagini. În episoadele pe care le-am văzut eu, ai fi zis că acțiunea se petrece oriunde, chiar și pe un maidan oarecare de la noi din țară.

Nimic exotic, niciun cadru cu vreun palmier, vreun fir de nisip alb sau vreun ochi de apă din aia de care am văzut prin pozele de pe Facebook. Ce-au reușit să scoată oamenii de la Pro Tv care au filmat Supraviețuitorul în Filipine e mult peste. No offence.

Un limbut și un plictisit nu fac de-un prezentator bun

Încă o chestie: nu rupi norii dacă pui comentatori sportivi pe post de prezentatori de reality show. De fapt, e un pariu greșit să faci asta. Sunt sigură că, atunci când aleg omul care să prezinte, producătorii îl au în minte pe neobositul Jeff Probst, inima Survivorului american.

Numai că, așa cum cei de la Pro TV au dat-o în bară cu Dragoș Bucurenci, prea lent și liniștit pentru genul ăsta de show, nici ăștia de la Kanal D nu par să exceleze. Cosmin Cernat pare la fel de însuflețit și pasional ca un discurs de-al lui Iohannis.

Celălalt prezentator, Bogdan Socol, fost comentator sportiv la Digi Sport, crede că rețeta succesului este să vorbească mult și... mult. Iar faptul că repetă expresia aia cu „ai dat totul” nu-i face nicio favoare.

Una peste alta, show-ul ăsta e o chestie simpatică, care te poate face să mai dai o șansă emisiunilor TV. Per total, ideea este bună. Pare o olimpiadă a atleților uitați din România, a vedetelor care vor ceva mai multă expunere sau care pun osul la treabă (gen Drăghia) și a unor oameni simpli care se simt ca într-un boot camp exotic. Plus Giani Kiriță, un băiat trist.

Citește mai multe despre emisiunile TV:Am văzut Fort Boyard în anii '90 și o să-ți explic de ce a eșuat în RomâniaAm urmărit Insula Iubirii ca să înțeleg ce înseamnă iubirea și înșelatul la româniAm fost la casting la „Bravo, ai stil!”, ca să nu mergi tu