Călătorii

De ce ar trebui ca român să te chinui să vezi cât mai multe țări

E un trend acum care prinde excelent la oamenii care se laudă pe net: cumpără experiențe, nu produse. Cred că-i stupid, mai puțin când vine vorba de călătorii.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
Oameni pe-o coastă a Italiei. Fotografii de autor. 

În vara lui 2017 eram în Los Angeles cu ceva treabă. În ultima zi, a fost o petrecere la care m-au luat cu ei un macedonean și un bulgar, amândoi trecuți de 50 de ani. Interacțiunile noastre, până în seara aia, au fost cel mult amicale și de complezență. Ne salutam la hotel, bulgarul ne arăta restaurante fancy și ce mașini ar vrea, iar macedoneanul se plângea de sănătatea fiicei.

În seara aia însă, într-o curte de vilă tipic americană, macedoneanul a avut un moment de sclipire. Avea un pahar într-o mână, o țigară în cealaltă și, după ce a spus cum în anii ‘90 băga și trei pachete de țigări pe zi, a spus că fumează mai puțin acum, ca să strângă bani și s-o trimită pe fii-sa în lume. Visul lui era ca ea să vadă cât mai mult din lumea asta și să nu creadă că Macedonia e vreo țară din cale afară de frumoasă.

Publicitate

De la ideea asta a lui mi-am făcut și eu o listă cu lucruri pentru care merită să vezi lumea, indiferent de câți bani ai. Noi, românii, suntem diferiți de alții, ne cam place să ne credem buni, viteji și inteligenți, dar lumea e un pic mai mare decât ține spațiul ăsta carpatin. Deși mai mereu cu treabă, am avut norocul să călătoresc în fiecare an din ultimii cinci și să văd țări și orașe suficient de diferite între ele cât să rămână memorabile.

Primele trei mituri care se spulberă despre Occident când ajungi acolo

Niște bătrâni care pescuiau într-o zi ploioasă în râul din capitala Poloniei.

O să mai punem o vreme diverse prostii d-ale noastre pe seama comunismului. Poate ne e prea lene să ne informăm sau realitatea e un pic prea dură, așa că ne bazăm pe minciunile din urmă. Totuși, când ajungi în Vest, în ăla bun, unde sunt Marea Britanie, Franța, Olanda sau Germania, îți dai seama că și acolo sunt probleme, doar că soluțiile sunt mai numeroase.

Prima chestie care te dă peste cap e transportul. În țările dezvoltate vezi trenuri de mare viteză și personale cum merg pe aceleași linii. Nu la același preț însă. În Italia am descoperit un tren de aproape 50 de euro care face peste 100 de kilometri în 30 de minute. Același drum, cu unul mai ieftin, îți ia cam două ore. Ăsta e doar un exemplu, dar lista poate continua cu metroul din Londra, metroul din Paris sau trenurile care leagă capitale europene de aeroporturi. Transportul e scump, dacă ai nevoie repede, dar există.

Publicitate

Trenul din Italia pentru care ai da 50 de euro pe bilet.

Descoperi apoi că străzile nu sunt perfecte, drepte și proaspăt turnate, dar sunt numeroase și numărul de autostrăzi e copleșitor. Senzația asta e o ai cel mai bine în America, unde orice drum poate duce într-o autostradă și totul e eficientizat pentru mașini. Da, sunt dezvoltări urbanistice în funcție de nevoie, dar observi în țări dezvoltate că nu și-au bătut capul cu transport inutil sau prost întreținut. Așa am văzut că în orașul Shenzhen din China n-au tramvai, că era un consum de fier inutil, dar și că taxiurile din Berlin sunt scumpe, însă primești niște mașini întreținute și cât de cât noi.

Unul dintre cele mai importante mituri pe care abia așteptam să-l văd distrus era cu ospitalitatea. Se tot bat români pe burtă că suntem din cale afară de ospitalieri, că noi ne găsim să-i dăm musafirului niște apă, pâine și sare. Dacă vrea mai mult, chiar e obraznic. Asta mi s-a părut ospitalitate de fațadă mereu. În alte țări o descoperi în altă formă, ceva mai puțin opulentă și lăudăroasă, dar mai utilă. E omul care se chinuie să te înțeleagă în engleză, deși nu știe decât italiană sau franceză. E chelnerul care pare dedicat doar ție și conductorul care nu se poartă ca și cum i-ai dat ziua peste cap.

Treaba cu ospitalitatea în afară e văzută puțin altfel: dacă prestezi un serviciu, atunci trebuie s-o faci cumva plăcut, că ești o piesă mică dintr-un ansamblu mai mare, dar tot ansamblul e dependent de fiecare.

Publicitate

O diferență mare între România și restul e vârsta celor care călătoresc

Probabil ai văzut și prin București și alte orașe din țară, dar vârsta multor turiști e cea de pensionare, înainte de ea sau după. Din România spre alte țări mai rar pleacă pensionarii și, dac-o fac, se duc cu familia într-un sejur în Grecia sau în alte locuri all inclusive. E o dependență, așa, de familie și de ceea ce știe, pe lângă sărăcie, încât pare bizar un cuplu bătrân care e doar în vacanță.

Cele mai pestrițe grupuri le-am văzut în Italia, pe coasta mării, în Cinque Terre. Mulți pensionari veniți nu să vadă case, apă sau plaje, ci doar să meargă puțin, să bea ceva, să mănânce și să facă o vacanță.

Un câine bătrân plimbat pe străzile din Roma.

De fiecare dată când vezi un bătrân din România care are tot felul de preconcepții despre Vest sau Est sau Sud sau Nord e clar că nici n-a ajuns acolo, nici n-a avut interesul să afle mai mult. Treaba cu ajunsul e că și dacă nu vrei tot afli una-alta. Implicit, descoperi că țara ta nu-i chiar așa cum crezi și că găsești pe la alții chestii care să-ți placă.

Muzeele sunt frumoase, dar sunt ca un catalog ceva mai animat

Am mers printr-un parc din Munchen, în plin beznă, până când s-a auzit strada. Acolo era și un grup de surferi, care n-aveau unde să facă așa ceva decât pe râu.

Am văzut până acum vreo cinci muzee din trei țări. În Ungaria am văzut o fostă casă a torturilor, în Germania am văzut Zidul Berlinului și un mic așezământ cultural lângă el, iar în Londra am văzut câteva de artă, tehnică și publicitate. Nimic de zis, sunt frumoase sau, măcar, deosebite, mai ales cele clasice, dar sunt acolo acum, mâine și peste 10 ani (poate).

Publicitate

Observ că ăsta e un trend între cei tineri: să facă listă cu obiective turistice și cu muzee. Să fie niște roboți care se laudă că merg ieftin, cu bilete ieftine, cu mâncare luată la pachet, fără restaurante sau băut în oraș, dar văd lumea aia, civilizația aia, cât de cât. Realitatea e că muzeele sunt în zone foarte bune, îngrijite și cumva sterile, asta dacă nu dai de cozi imense.

Da, avem și noi așa ceva. Voiam doar să vezi că nu-i totul doar despre ce se vede, că poți să-ți pui lucrurile la geam și fără jene stupide.

O mare parte din farmecul călătoritului e să fii, pe cât de mult poți, un obișnuit al locului. Ai nevoie de cam trei-cinci zile și de câteva rute pe care să vezi ceva ce nu ți-ar arăta un ghid. Berlin, de exemplu, e un oraș destul de jegos, cu zone destul de prăpădite, dar abia după ce-i vezi și fața asta îți dai seama de unde miza cancelarului cu imigranții.

Cadrul ăsta e din Chișinău. E de văzut și Moldova, chiar dacă nu te inspiră prea mult.

Ce-am observat, și e cumva nesănătos, dar probabil o să treacă în următorii ani, e că pe măsură ce-a fost tot mai ușor să călătorim în afară, ne-am dus fix ca niște turiști americani. Ei sunt văzuți ca fiind ce-i mai nașpa, pentru că vin cu banii lor, cu mofturile lor și seacă de haz o zonă. Eh, și nouă ne-a plăcut asta, deși cu mai puțini bani. Dar să mergem undeva și să călcăm pe niște urme bătătorite. E mult mai frumos din momentul în care începi să devii un obișnuit al unui loc: cafenea, magazin, stradă chiar.

Biletele de avion sunt tot mai ieftine și nici cazările (fără pretenții mari) nu sunt rele, așa că sunt curios cât o să mai țină nebunia asta cu vacanță pe litoral și vacanță la munte. Dacă încă ți se par potrivite alegerile astea, atunci e destul de cert ce pensionari de peste 30 de ani nu vor fi în vacanțe în țări străine.