hartuire sexuala

Revista care luptă contra violurilor prin nuduri sexi

Numărul cu costume de baie va pune capăt obiectificării femeilor.
13.2.18
Fotografie de Taylor Ballantyne

So Brave!" e o rubrică nouă de umor din Broadly, în colaboare cu site-ul feminist de satiră Reductress.

Mișcarea #MeToo, care a fost tradusă ca o „răfuială” în masă față de hărțuirea sexuală, nu-i tocmai ușor de înțeles pentru unii.

Nu cumva și femeile care au încredere în bărbații puternici sunt la fel de vinovate ca bărbații care abuzează de puterea lor? Poate că balanța s-a înclinat prea mult? Asta înseamnă că bărbații nu vor mai putea să atingă femeile fără să fie acuzați de viol? DE CE URLĂ CONTUL ĂSTA DE TWITTER LA MINE?

Publicitate

Mulțumesc cerului că Sports Illustrated ne arată în sfârșit cum putem accepta mișcarea asta ca să punem capăt hărțuirii sexuale și în același timp lucrurile să rămână la fel de sexi.

Revista despre sport care publică anual un număr în costume de baie în care sunt sărbătorite femeile zvelte și cu cupa D a lansat un număr cu tema #MeToo, unde „modelele sunt atât subiecte cât și obiecte ”. Pentru că, dacă femeile tot pun capăt obiectificării, atunci lumea trebuie să se uite la ele când o fac senzual. De ce să renunți la concursurile de tricouri ude când poți să-ți recuperezi puterea în propriul fel și să intri în competiție cu un tricou pe care scrie „ÎMI APARȚIN”?

Editorul Mj Day, care a pus laolaltă #MeToo cu costumele de baie, a declarat pentru Vanity Fair că ea „vede o legătură între mișcarea #MeToo și munca ei”, ceea ce are sens, când te gândești că studiourile de producție ca ale lui Harvey Weinstein și revistele ca Sports Illustrated au cam același proces de angajare a modelelor.

„Nimeni nu le oferă modelelor o oportunitate reală ca să fie cine sunt de fapt”, a zis Day, care le-a încurajat pe modele să-și exprime personalitățile prin alegerea cuvintelor care urmau să fie pictate pe corpurile lor goale.

Dar să nu te temi de schimbarea asta, dragă fanule Sports Illustrated! Dacă și tu, la fel ca milioanele de femei care aleg revista cu nuduri pentru a se simți puternice îți faci griji că o problemă atât de disputată ca #MeToo ar putea să te oprească să te bucuri de articolele și mesajele fiministe din periodicul sportiv, atunci stai liniștit.

„Astea sunt fotografii sexy”, ne-a asigurat Day, care pare să fi trecut cu vederea celulita editată în Photoshop. „La finalul zilei, suntem toate sexy, indiferent ce se întâmplă.” Și asta e tot ce contează în lupta împotriva sexismului.