Publicitate
Restaurant

Cel mai trist moment din viața unui chelner

Thomas Clarke, chelner de profesie, ne-a povestit cât de frustrant e să fii obligat să cânți la mulți ani unor străini, de dragul ospitalității.

de Thomas Clarke; translated by Diana Pintilie
24 Februarie 2018, 7:00am

Fotografie via Flickr user Scott Akerman

Articolul a apărut inițial pe Munchies.

Din când în când, mă trezesc cu un tort trist în mână și artificii care mă ard pe mână. Asta în timp ce cânt la mulți ani cuiva pe care-l nu cunosc și de care posibil nici să nu-mi placă și mă gândesc la sumedenia de lucruri pe care le am de făcut pentru celelalte mese.

Poate ar trebui să mă bucur că am un job sau să mă mândresc că dau dovadă de profesionalism la locul de muncă sau poate ar trebui să-mi bag piciorul. Aș vrea să subliniez că nicio profesie, oricât de înjositoare ar fi, nu te aduce mai aproape de cea de măscărici la curtea regelui decât cea a chelnerului care cântă „La Mulți Ani” unui client.

E super de rahat să cânți un „La Mulți Ani” obosit, în timp ce un grup de pre-adolescente te urmăresc, fără să se alăture nici măcar la un vers. Cam așa stă treaba: practic e cu un loc mai jos decât meseria de clovn, iar eu, oficial, cânt ca să mănânc. Ei bine, pe la 20 de ani mă distra asta, în special dacă cântam unui doamne mai în vârstă sau unui copil. Nu sunt atât de ursuz încât să detest un act care aduce bucurie unei persoane.

Totul seamănă, în mod straniu, cu traficul de droguri, iar eu țin marfa.

Bineînțeles, eu mă prind de ce încerci să faci: cauți să fii un cavaler romantic. Te ridici de la masa de prieteni, cu scuza că ai nevoie la toaletă. Mai și întrebi unde este, ca să pară pe bune. Mă vezi cum lucrez și îmi dai târcoale. Speri că te voi observa, înainte să-mi bagi pe gât situația.

Imediat după ce facem contact vizual, te apropii încet de mine. Repeți în minte discursul. Eu, desigur, știu exact ce vrei și deja am comandat tortul stupid pentru ziua de naștere, pentru că, ei bine, am tras cu urechea. Totuși, te las să-mi explici în șoaptă că e ziua prietenului tău, după care urmează întrebarea serii: „Voi faceți ceva special pentru zile de naștere?” Totul seamănă în mod straniu cu traficul de droguri, iar eu țin marfa.

Însă situația capătă o aură absurdă când ultimul lucru pe care și-l dorește prietenul tău e să-i cânt eu „La Mulți Ani”. Eu și prietenul tău suntem brusc catapultați într-o situație pe care niciunul nu și-o dorește, ca o partidă nasoală de sex. Această întâmplare comună e momentul în care simt că universul își bate joc de mine, ca și cum zeitatea magnifică desparte norii și se coboară ca să mă întrebe cu un rânjet pe față dacă regret toți anii ăia de petrecut.

Dacă zilele astea, oamenii se scutesc de a mai lăsa bacșiș, atunci și eu aș vrea să mă scutesc din a mai cânta „La Mulți Ani”.

Iar dacă tot suntem cârcotași, cine dracu' mai vrea să sărbătorească faptul că a mai îmbătrânit un an, după vârsta de 25? E doar o reamintire perversă că ești cu un an mai aproape de a te pensiona într-o lume care a demontat complet conceptul ăsta, în special în ospătărie.

În fine, poate unora chiar le place să facă tam-tam de ziua lor, dar sentimentul penibilului atunci când curul meu mare îți aduce tortul, acompaniat de un „la mulți ani” în vocea mea groaznică, cu pauze în care aștept ca alții să completeze informații pe care nu le știu, cum ar fi numele tău, trebuie să fie la fel de jenant pentru tine, cât e pentru mine.

Dacă zilele astea, oamenii se scutesc de a mai lăsa bacșiș, atunci și eu aș vrea să mă scutesc din a mai cânta „La Mulți Ani”. Mănâncă-ți tortul și lasă-i pe prietenii tău să-ți cânte la mulți ani. Iar în numele corectitudinii și bunăvoinței, poartă-te frumos cu chelnerul tău. Ei chiar fac un efort și probabil că sunt mai mult decât enervați că sunt în continuare obligați să cânte „La mulți Ani”.

Tagged:
chelner
confesiuni
bacsis
tort
la multi ani
ospătărie
pretentii clienti
obligatii