Știință și tehnologie

Am întrebat tineri care fac gadgeturi cum ar arăta o planetă colonizată de români

Elevi și studenți au participat la un hackathon și-au inventat, în două zile, tot felul de device-uri care ar ajuta la terraformarea unor planete asemănătoare Pământului.
8.11.17

În mijlocul unor revoluții fiscale și pe justiție care au început deja să scoată oameni în stradă, uităm că mai există și alte lucruri, care depășesc realitatea imediată și problemele de zi cu zi. Festivalul Liminal (o combinație de conferințe, expoziție și un hackathon, pe subiecte de artă și tehnologie) a fost exact genul de eveniment care mi-a reamintit de asta.

Și, după câte se pare, sunt destul de mulți bucureșteni interesați de „o zonă care să umple golul dintre partea de tehnologie, partea de cultură, de inovație și de business", după cum povestește chiar Ioana Calen, președinta festivalului. „Joi, la conferință, am avut probleme legate de faptul că nu încap oamenii în sală. Ne așteptam să vină cam 200 de oameni și au venit peste 350. La fel și la vernisaj. Era o mulțime mare de oameni care aștepta să intre pe treptele de la Palatul Cantacuzino."

Publicitate

Parte din festival a fost și hackathon-ul „Terraforming devices for an extraterrestrial good life", unde câteva echipe formate din elevi, studenți și adulți din diferite profesii au construit tot felul de gadget-uri care, într-un viitor ipotetic, ar putea ajuta la terraformarea unei planete.

Citește și: Calea algoritmică de întoarcere la natură

Am vrut să aflu cam ce fel de astfel de device-uri se pot construi într-un minilaborator în doar două zile. Și cum ar arăta o planetă terraformată de români, ce metehne am duce cu noi în spațiu și pe care le-am lăsa acasă.

Aparent, șaorma e unul din lucrurile care ar trebui să rămână pe Pământ.

Paul, 17 ani, și Ion, 17 ani, elevi

„Proiectul nostru constă într-un microscop și un telescop cu inteligență artificială. Microscopul e capabil să recunoască ce tip de substanță vede și telescopul ce fel de obiecte. Faptul că ne-am jucat puțin cu recunoașterea de imagini, a obiectelor, este din start un câștig. La școală nu avem acces la astfel de echipamente, avem doar calculatoare. 90% din ce știm e învățat pe cont propriu. La școală totul e doar teoretic.

La facultate vrem să facem computer science sau machine learning. Ne place ideea de hackathon pentru că te apuci de o chestie și o termini în timp foarte scurt, nu te lălăi. O planetă terraformată de români probabil n-ar avea structuri metalice, că ar fi la reciclarea marțiană de fier. Clădirile ar fi din plastic. Ar fi trafic cu mașini care levitează pe pernă magnetică. Lumea ar înjura în traficul marțian."

Andrei, 20 de ani, student la Cibernetică, și Adelina, 29 de ani, arhitect

„Proiectul nostru se bazează pe un prototip de locuință fiabilă pentru Marte, pe care noi o vom prezenta în realitate virtuală asemenea târgurilor de imobiliare, unde poți să vizualizezi apartamentul dorit cu ajutorul ochelarilor VR.

O planetă terraformată de români ar fi foarte autentică, colorată, spre deosebire de o planetă terraformată de nemți, de exemplu. Texturi, culori, posibilități de a petrece timpul, în toate s-ar reflecta felul nostru de a fi. Am avea case cu forme foarte creative, sărbători derivate din sărbătorile noastre, costume hich-tech cu motive populare stilizate."

Ioana, 30 de ani, brand storyteller, și Daniel, 22 de ani, student la Automatică

„Proiectul nostru e o perdea inteligentă care ajută adaptarea oamenilor pe Marte. Creează o ambianță de Pământ. Culoarea și luminozitatea se adaptează ca să te simți ca acasă. O pui în geam și schimbă și culoarea, și intensitatea luminii din cameră, ca să compenseze pentru ce lipsește.Noi am mai lucrat împreună la un nor metalic legat la o bobină, pe care ajungeau fulgerele.

Planeta terraformată de români? Care planetă, unde s-a dus? S-a pierdut. Cam așa ar arăta. Eventual cu un Dorel marțian care s-ar chinui să sape șanțuri. Dar ar trebui să lăsăm șaorma acasă."

Radu, 20 de ani și Marius, 21 de ani, studenți la Automatică

„Am făcut o mașinuță de teren inteligentă care poate detecta semnale de la un emițător și știe să ajungă la el. Ca utilitate, în timpul terraformării, neexistând metode de comunicare prea bine puse la punct, gen GPS și sateliți, mașina va fi utilă pentru a transporta obiecte sau pentru a interveni în situații de urgență. Totul e automat, nu are nevoie de cineva care să o comande. Persoana care are nevoie de ajutor apasă pe un buton, pornește transmițătorul, iar mașinuța primește semnalul și știe singură să se ducă până acolo. Proiectul e scalabil, pot fi montate mai multe emițătoare, astfel încât, dacă e nevoie, să știe să ia și o trusă de prim-ajutor înainte să plece.

Pe o planetă terraformată de români, s-ar vinde și pietrele sau praful. Românii se descurcă în situații mai ciudate. Suntem ingenioși în afaceri și pe partea tehnică. Eu aș lua cu mine micii, mâncarea bună și distracția. Aș lăsa acasă complexul ăsta de inferioritate pe care îl avem față de alții."

Citește și: Decât să ieși la o bere, mai bine du-te să vezi animațiile astea psihedelice, în București

Ana, 20 de ani, studentă la Informatică în Cluj

„Ideea mi-a venit în tren, e inspirată din episodul ăla din Black Mirror, cu albinele. E un polenizator artificial care recunoaște florile de cartof și reușește să emită niște vibrații ca să cadă polenul de pe pistil. N-am mai lucrat cu hardware până acum, eu sunt coder, dar mi-a ieșit totuși ceva.

Pe o planetă terraformată de români am avea domuri, cu mai multe căsuțe în fiecare dom, am avea roboței care ne-ar face toate taskurile automate, de la măturat la spălat vase. Viața ar fi foarte ușoară. N-ar fi nicio diferență între o planetă terraformată de români și una terraformată de nemți."

Lucian, 44 de ani, inginer

„Proiectul meu e un vehicul autonom care poate fi programat în diverse feluri, dar eu mă ocup doar de telemetrie, de cum recunoaște el mediul înconjurător. Interesant e că fac asta cu jucării destul de ieftine, de sub 100 de dolari, dar care dau rezultate bune. Ideea e să poți face, în cele din urmă, o găleată pe roți, dacă poți să îi spui așa, care conține instrumente de detecție pe care le poți folosi la un moment dat, de exemplu: să îți dea o cheie, să nu mai trebuiască să te duci tu după ea.

Românii nu cred că vor fi cei care vor terraforma vreodată o planetă. Asta va fi făcută de corporații, înaintea țărilor. Va exista planeta Microsoft, nu va exista planeta România."