Am făcut cel mai mare bong de bere din istorie

Articolul a apărut inițial pe VICE Australia. Acolo, elevii de liceu dau petreceri și săptămâni întregi când se termină școala.

E perioada în care, în Australia, elevii de liceu dau petreceri de final de an, ceea ce-n mintea e asociat cu bonguri de bere. Elevii de-a doișpea ies de la examene plini de speranță că poate vor zbura pe Coasta de Aur sau în Bali, dacă au obținut note mari, ca să dea petreceri o săptămână întreagă. Aerul de pe Coasta de Aur se umple cu Lynx Africa, decizii neinspirate și urlete de băieți care-și împart bongul cu bere. E magic.

Locuiesc în Japonia de vreo cinci luni și e chiar mișto. Dar nu pot nega că mi-e dor de Australia și de instituțiile lor amuzante și dubioase. Așadar, ca să-mi alin dorul de casă, am decis să iau parte la petrecere și să fac cel mai mare bong de bere din lume.

Și așa am ajuns în sectorul de furtunuri de plastic al variantei de Bunnings a Japoniei.

Cred că ne ajunge.

Fiecare bong de bere are nevoie de o pâlnie. Problema e că n-am reușit să găsesc una, așa că l-am întrebat pe tipul ăsta. „Vreau să fac un bong imens cu bere”, i-am zis în timp ce-i arătam clipuri de pe Youtube cu așa ceva. Tipul nu știa ce e un bong de bere. Însă mi-a arătat unde erau pâlniile.

Gata. Aveam tot ce-mi trebuia. Acum nimic nu mă mai putea opri.

Lângă varianta japoneză a Bunnings era un loc tocmai bun de joacă. În Australia m-aș fi simțit ciudat să beau pe un teren de joacă în mijlocul zilei. Dar Japonia are o cultură foarte relaxată în privința consumului de alcool în public. Parcul era plin de tipi care băgau la greu beri Asahis. Oamenii de aici beau direct pe stradă, în trenuri, de fapt peste tot.

L-am rugat pe amicul meu canadian Ian să mi se alăture în aventură. Bongul de bere e ceva mișto și la ei. Chiar dacă în Japonia nimeni nu părea să fi văzut unul. Un tip ne-a întrebat dacă ni se poate alătura. Sigur, frate. Cu cât suntem mai mulți, cu atât e mai bine.

Tipul ăsta n-a mai auzit până acum de un bong de bere, dar părea să-i placă. Adică îi plăcea super mult. D-aia au început să apară și alții. Unii făceau poze, alții râdeau, în timp ce niște tipi se holbau contrariați. M-am simțit bine să dau mai departe cultura australiană.

După ce-am stat în parc în jur de o oră, tipul care ni s-a alăturat prima dată, Shiyou, ne-a zis că știe locul perfect pentru un bong și mai mare. Nu prea avea lucruri de făcut în restul zilei, așa că oricum ar fi stat în parc să bea, deci de ce să nu o facă dintr-un furtun de 20 de metri?

Imediat ne-am trezit cu și mai mulți oameni.

Ne făceau poze și ne admirau într-un soi de confuzie plăcută. I-am întrebat pe toți dacă au mai văzut un bong de bere înainte. Nimeni nu auzise de așa ceva. Dar aproape toți voiau să-l încerce.

M-am bucurat să văd atâția oameni încântați.

Ah, simpla plăcere de a bea bere dintr-un furtun de plastic. Trece dincolo de cultură.

Eram ambasadorul cultural neoficial al Australiei. Toată lumea adora bongul de bere.

Dar nimeni nu se dădea în vânt după el ca Shiyou.

Tot rămâneam fără combustibil, așa că a trebuit să mai aduc niște beri Sapporo. Nu-mi venea să cred cât de bine a fost primit bongul. Sau poate că oamenilor le place berea gratis. Oricum ar fi, venise momentul să măresc lungimea.

Am început să desfac monstrul de 50 de metri. Shiyou s-a oferit să fie tipul de la capăt.

Omul nostru devenea rapid un soi de vedetă.

N-am putut să băgăm tot monstrul într-o poză.

Ești gata, Shiyou?

Și apoi a băut.

După o experiență așa de mișto, voia să poștim o țigară. Omul nostru nu mai fumase în viața lui, dar după o zi în care a tot tras bere dintr-un furtun a simțit că a scăpat complet de inhibiții.

După ce a tușit câteva minute, ne-a mulțumit pentru bere și „pentru ziua distractivă”, mi-a dat numărul lui în caz că mai vrem să facem un bong, după care a dispărut în noapte.

Mă rog, distrați-vă și să nu luați droguri.